Povestirile cu caracter oral au prevalat la începuturile culturii civilizatiilor, realizând comunicarea între generatii, dar si între popoare si contribuind, în plus, la dezvoltarea diferitor societati. Multe dintre ele au devenit din ce în ce mai importante odata cu trecerea timpului, astfel ca oamenii au încercat sa le reprezinte în imagini sau în scris, ca sa le pastreze pentru posteritate. Evolutia treptata a literaturii a contribuit la consolidarea tezaurului cultural din diferite societati. Unele texte „canonice” deosebit de importante, sau scrieri religioase, au fost consemnate foarte timpuriu. Povestile pastreaza pentru generatiile urmatoare evenimentele si cunostintele unei culturi, fixându-le prin scriere. Coplesit de durere din cauza mortii prietenului sau Enkidu, Ghilgames, regele din Uruk, porneste spre Sumer (Iraqul de azi) în cautarea nemuririi. Aici îl întâlneste pe Utnapistim, care supravietuise potopului pentru ca fusese avertizat de zeul întelepciunii. Ghilgames e sigur ca Utnapistim cunoaste secretul nemuririi, pe care ar putea sa i-l comunice si lui. Utnapistim îi cere regelui sa nu doarma sase zile si sapte nopti, dar acesta nu reuseste. Silit sa accepte ca soarta oricarui muritor este sa piara, Ghilgames se întoarceîn Uruk.
Inscriptionata pe 12 tablite de argila în sec. II Î.Hr., Epopeea lui Ghilgames este cea mai veche creatie literara cunoscuta. Diferite fragmente înregistrate în mai multe limbi sugereaza ca legendele din Orientul Mijlociu erau larg raspândite si foarte populare, fiind probabil povestite constant în numeroase regiuni si ulterior consemnate.
Creatia orala
Înainte de aparitia scrierii, povestirile cu caracter oral pastrau evenimentele trecutului si tezaurul cultural în memoria societatii, creând astfel legaturi între membrii ei. Ele conservau valorile timpului dar aveau si anumite dezavantaje, cum ar fi modificarea continutului în procesul transmiterii, din cauza subiectivismului naratorului.Pe masura ce numarul legendelor a crescut, riscul de a le pierde definitiv în amestecul de istorii s-a marit si el. Au aparut atunci încercarile de a înregistra naratiunileîn forma scrisa, asa cum o dovedesc tablitele ce povestesc Epopeea lui Ghilgames. Prin scriere, o lunga traditie orala a fost pastrata pentru generatiile urmatoare.
Compilare in scris
Primele sisteme de scriere au fost inventate de sumerieni si de egipteni pe la 3500 î.Hr. Conform mitologiei egiptene, zeul întelepciunii a fost cel care a creat hieroglifele, o scriere pictografica imprimata pe piatra si pe papirus. Gratie hieroglifelor, descifrate la începutul sec. XIX, generatiile moderne cunosc legende egiptene, care altfel s-ar fi pierdut. Consemnarea creatiilor în scris a devenit tot mai importanta pe masura ce semnificatia continutului lor capata o relevanta deosebita, cum e cazul legilor sau al povestirilor religioase. Biblia ebraica, Vechiul Testament crestin, a fost scrisa în cca 1200 Î.Hr.
Printre textele acestei parti vechi a Bibliei se gaseste si descrierea potopului, o tema similara celei din Epopeea lui Ghilgames. De aici se poate deduce ca Biblia a fost alcatuita din povestiri orale. Într-o legenda biblica se povesteste cum au ajuns oamenii de la o singura limba comuna la starea de haos provocata de multitudinea graiurilor. Oamenii au fost chemati sa-si puna la încercare mestesugul, dar si spiritul de echipa si sa construiasca un turn urias în Babilon. în final, Dumnezeu i-a blestemat pentru orgoliul lor nemasurat, amestecându-le limbile. Ulterior, oamenii s-au împrastiat pe întreg pamântul si au vorbit limbi diferite în toate regiunile globului. In realitate, limbile lumii au luat nastere treptat, prin diversificare. A existat, probabil, o limba indoeuropeana care sta la baza celor mai multe dintre limbile europene actuate. Chiar si majoritatea limbilor vechi indiene pot fi derivate de aici. Sanscrita, limba celor mai vechi texte literare indiene, are aceeasi obârsie cu greaca si latina.
Literatura Indiana antica
Fiecare limba are propria traditie literara, care abunda în fabule si legende. India antica este faimoasa pentru naratiunile sale de mari dimensiuni, care au fost înregistrate în scris mult dupa crearea lor, la fel ca în restul lumii. Aceste texte stravechi contin, între altele, subiecte religioase care continua sa formeze si azi o buna parte din cunostintele preotilor. Rig-Veda, o colectie de imnuri, este cel mai vechi text pastrat, datând de prin 1200 Î.Hr. Celelalte scrieri vedice au deasemenea subiecte religioase sau filozofice. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt învataturile filozofice ale Upanisadelor. Doua dintre cele mai importante epopei ale vechii literaturi sanscrite sunt Mahabharata si Ramayana.
Povestea lui Rama
Ramayana (în sanscrita, „Drumul vietii lui Rama”) nareaza actiunile unui print. Subiectul principale este rapirea sotiei lui Rama, Sita, pe care eroul reuseste s-o gaseasca în final cu ajutorul regelui-maimuta Hanuman. Desi prezentat initial ca fiinta umana, Rama ajunge sâ capete pe parcursul naratiunii calitati de zeu, devenind apoi o încarnare a lui Visnu. Cele mai vechi fragmente cunoscute astazi provin din sec. lld.Hr., dar se presupune ca versiunile povestesc luptele sângeroase dintre doua case conducatoare, dar sunt inserate si fragmente în versuri pe teme religioase, filozofice, legate si multe alte istorioare mai mici. Protagonista uneia dintre cele mai cunoscute naratiuni o are ca este devotata sotie Savitri, gata sa sacrifice orice pentru a-si readuce sotul la viata. Mahabharata poate fi considerata drept „cartea indienilor”, pentru ca vizeaza aproape toate sferele culturii hinduse. Partea cea mai faimoasa, Bhagavad Gita, un ghid religios si spiritual care contine revelatiile lui Krisna, este una dintre cele mai citite scrieri în India contemporana.
CONFUCIUS a trait in China in sec. VI si a lucrat ca învatator si sfatuitor al printilor. Din propriile învataturi. el a creat un sistem de valori care are înca numerosi adepti în China zilelor noastre. Începând cu 200 î.Hr., Confucius a fost venerat ca întelept al înteleptilor si, în cele din urma, ca zeu.
CONFUCIUS NU A LASAT NICIUN TEXT SCRIS. Învataturiie sale si discutiile cu discipolii au fost adunate ulterior în opera numita Lun Yu, „Analectele„. Contributia sa la dezvoltarea literaturii chineze consta în redactarea si comentarea celor „cinci carti clasice”. Recomandarea acestora ca lecturi de mare vaioare a marcat instituirea primului canon din istoria literaturii universale.
CELE „CINCI CARTl CLASICE„, dintre care unele exista, în forma orala, dinainte de 1000 î.Hr., includ Cartea odelor (Shi-Jing), o colectie de poezii lirice chineze, si Cartea schimbarilor(Yi-Jing), un compendiu de filozofie chineza veche care contine diverse oracole si principiile teoriei ying-yang. Cartea Li-Ji contine ritualuri de ceremonie.
ANTICHITATEA CLASICA – ARHETIP SI SURSA DE INSPIRATIE
Consemnarea mitologiei grecesti a facut posibila dezvoltarea unei traditii literare extrem de bogate. Aparitia a numeroase genuri literare în Grecia antica dovedeste interesul deosebit al grecilor pentru literatura. Romanii au mostenit aceasta traditie si au dus-o mai departe. Astazi, numerosi scriitori continua sa se inspire din literatura Antichitatii.
DE LA MIT LA ARTA
In Grecia, istoriile mitice au fost transmise din generatie în generatie, ca si în culturile anterioare. Iliada si Odiseea. din sec. IX î.Hr., sunt considerate cele mai vechi opere literare occidentale. Ele au initiat o traditie literara in care tragedia juca un rol esential.
Tragedia greaca
Teatrul avea o semnificatie aparte în literatura greaca – mai ales marea tragedie. Operele celor trei mari tragici greci – Eschil, Sofocle, Euripide – sunt considerate astazi capodopere ale genului. Se crede ca fondatorul genului tragic este Eschil, a carui opera a fost apoi continuata si dezvoltata de discipoli. Teoria poeticii – nu doar a tragediei – a fost elaborata ulterior de Aristotel . Aproape întotdeauna, tragedia antica se naste atunci când un individ actioneaza împotriva vointei zeilor. Eroii ei suntfara exceptie personaje extraordinare, ceea ce le face caderea mult mai înspaimântatoare.
EPOCA DE AUR
În literature greaca. romanii au gasit texte de o valoare inestimabila. La rândul lor, ei au oferit lumii autorii clasici ai literaturii universale.
Nu e de mirare ca primul autor roman a fost, de fapt, un grec. Lucius Livius Andronicus a fost un sclav grec care a tradus în latina opere din tara sa natala. Printre ele – o tragedie greaca si o comedie, care au fost puse în scena în 240 Î.Hr., si Odiseea. Adevaratul parinte al literaturii latine este însa Quintus Ennius, nascut în 239 Î.Hr. în Calabria, autorul epopeii istorice Analele, cel care a creat romanilor propria lor Iliada. Scrierea aceasta a fost considerata de romani epopee nationala timp de doua secole, pâna in perioada dintre anii 30 si 19 Î.Hr., când Vergiliu a scris Eneida, care a devenit modelul indiscutabil al poeziei epice. Ambele epopei relateaza despre fondarea Romei de catre eroul troian Enea, care scapa cu viata dupa distrugerea Troiei.
„O, vremuri!”
Vergiliu (Publius Vergilius Maro) si-a scris opera într-o perioada de înflorire culturala a Romei, sub împaratul Augustus. Ceva mai devreme, In epoca intermediara dintre republica si imperiu, avocatul si politicianul Marcus Tullius Cicero a adus limba latina la un nivel de desavârsire comparabil cu cel al limbii grecesti prin discursurile, scrisorile si textele sale filozofice.
Aparitiile sale la tribunal sau în senatul roman au ramas legendare, iar învataturile lui despre retorica se studiaza si astazi. Textele abunda în reguli si aforisme, dintre care cel mai cunoscut a ramas O tempora, o mores! („O, vremuri! O, moravuri!”). Aceasta perioada de presupusa decadere a fost subiectul multor satire – poezii care criticau în mod polemic societatea si viata politica romana.
Sentiment si subiectivitate
Si genul liric ajunge la apogeu în sec. I Î.Hr. Poetul roman Catul (Caius Valerius Catullus), nascut în 84 Î.Hr. la Verona, a murit la vârsta de numai 30 de ani. Este cunoscut In special pentru poeziile de dragoste dedicate Lesbiei, inspirate de poetesa greaca Sappho. Catul apartinea unui curent literar ai carui reprezentanti, neotericii, au impus atentiei o poezie noua, subiectiva, bazata pe sentimentele individuale. Cu poemele lui Catul a început diversificarea liricii în specii noi, precum elegiile, odele si epigramele. Horatiu, considerat maestrul odelor, s-a bucurat de un succes enorm în Evul Mediu si printre umanisti, dar nu si în timpul vietii sale.
Literatura la curtea împaratului
În vremea lui Augustus, literatura a devenit o afacere de curte, aflata sub autoritatea împaratului. Augustus, în timpul domniei caruia s-a nascut Hristos, i-a sprijinitîn primul rând pe scriitorii care il elogiau meritele si glorificau Roma, precum a facut-o Vergiliu. Pe disidenti i-a trimisîn exil – cum s-a întâmplat cu Ovidiu, în anul 8 d.Hr. Ovidiu este autorul unor poezii de dragoste si al popularelor Metamorfoze, un inventar al numeroaselor mituri despre transformare. Dupa perioada de aur a lui Augustus, Imperiul Roman a început treptat sa se dezintegreze. în aceasta epoca de tranzitie si-a scris opera unul dintre cei mai importanti istorici ai Antichitatii, Tacit, autorul Istoriilor si al Germaniei. Tacit si-a dezvoltat propriul stil, de o mare finete si expresivitate.
interesant