Coranul – cartea sacra a musulmanilor

Koranul este culegerea scrisa a revelatiilor facute treptat profetului printr-un înger, de-a lungul unei perioade de peste 20 de ani. El este, de aceea, documentul religios fundamental pentru islam si o sursa de autoritate inatacabila în toate domeniile doctrinei, practicii si legii.
Numele Koran înseamna ceva ce trebuie recitat, povestit si fiecare din revelatiile separate care formeaza cartea existenta în prezent este numita un Koran. Trebuie reamintit ca porunca data de înger lui Mohammed chiar de la prima viziune a fost „rosteste” (în limba araba „recita”). Una din revelatii vorbeste despre Mohammed care aduce arabilor un Koran în propria lor limba. Sensul cuvântului Koran pare sa indice ca revelatiile vor fi recitate în legatura cu cultul, întocmai cum crestinii si iudeii recita, citesc, povestesc Scripturile lor cu prilejuri religioase. În alte versete, totusi, numele Koran pare sa indice doctrina islamica a profetiei si scripturii, deoarece Koranul consta din cuvinte recitate sau citite de înger dupa cartea cereasca originala care contine cuvântarea vesnica a lui Dumnezeu.
Koranul este aproximativ de aceeasi lungime ca si Noul Testament si este împartit în 114 capitole numite Surah slab sistematizate în ordinea lungimii lor, începând cu cea mai lunga. Totusi, prima dintre toate este o Surah foarte scurta, numita Fatihah (Deschidere). Ea are forma unei rugaciuni catre Dumnezeu, pentru calauzire. Aceste capitol mic este probabil textul cel mai des citat din Koran, fiindca este folosit atât în rugaciunile zilnice, cât si în multe ocazii religioase de diferite feluri. Fiecare Surah are un nume, un fel de parola preluata dupa un cuvânt mentionat în text. Astfel, Surah a 18-a este numita „Pestera” deoarece cuprinde povestea câtorva tineri care s-au adapostit într-o pestera ca sa scape de persecutie. Fiecare Surah, în afara de una, începe cu cuvintele Bismillah al-rahman al-rahim (în numele lui Allah cel milostiv, cel îndurator).

Caracterul literal si extatic al revelatiei Cartii ceresti

Teologia musulmana socoteste Koranul alcatuit din chiar cuvintele lui Dumnezeu. Este important sa se sublinieze caracterul literal al revelatiei, fiindca multe lucruri se explica prin el, atât în gândirea, cât si în viata musulmanilor. Revelatia facuta lui Mohammed ar fi constat din cuvinte spuse într-un fel oarecare în urechea lui (traditia spune ca ele semanau cu sunetul unui clopot tare si clar) de catre un mesager îngeresc. Nici cuprinsul revelatiei, nici forma ei nu ar fi fost inventate de Mohammed; atât una cât si cealalta ar fi fost data de înger iar sarcina lui Mohammed ar fi fost doar sa repete ceea ce auzea. Câteva afirmatii din Koran subliniaza puternic rolul pasiv al profetului. Într-un verset el este prevenit sa nu-si grabeasca limba sa spuna cuvinte, adica sa nu ia nici o initiativa încercând sa ajute revelatia, ci sa lase toate lucrurile în mâinile puterii ceresti. Revelatiile se adreseaza des si profetului personal, ca sa-l înstiinteze, sa-l îmbarbateze si chiar sa-l mustre. Alt indicator al caracterului revelatiei cuvântul Qull (Spune) care se întâlneste des la începutul unui verset. Cu alte cuvinte, îngerul ar fi început lucrarea sa ca un intermediar transmitând la porunca revelatia catre Mohammed, „Spune (dupa cum urmeaza)”.

Desi se stie putin despre starile mentale si fizice al lui Mohammed în timpul receptarii revelatiei, pare clar ca i s-ar fi suspendat starea constienta si functiile ei. Revelatia ar fi fost însotita de stari de transa în care uita de anturajul si ambianta lui. Aceste conditii anormale ar fi fost observate clar de ceilalti. Aparent, revelatia ar fi fost o experienta extatica în timpul careia Mohammed ar fi dat dovada din toate punctele de vedere ca ar fi fost sub influenta unei puteri din afara lui care îl coplesea si îl dobora. Când parea sa-si revina din aceste stari neobisnuite, adesea serios zguduit si slabit, el ar fi transmis însotitorilor sai ceea ce primise. Limba acestor revelatii nu ar fi fost modul sau obisnuit de exprimare, ci ar fi prezentat semnele inconfundabile ale sursei sale extatice.

Mesajele „coborâte” la Mohammed ar fi fost luate dintr-o carte cereasca vesnica, necreata si co-existenta cu Dumnezeu. Cunoscuta ca „Tablita bine pastrata” sau „Mama cartii”, aceasta scriere cereasca ar fi continut vorbirea vesnica a lui Dumnezeu. „Mama cartii” ar fi putut fi privita ca expresia adevarului si vointei imuabile (neschimbatoare) a lui Dumnezeu. Din vreme în vreme, parti din întelepciunea acestei carti au fost distribuite  profetilor pentru calauzirea omenirii. Fiecare din cartile date profetilor trecuti, Injil (Evanghelia lui Isus), „Zabur” (Psalmii lui David), „Torah” (Legea lui Moise) ar fi fost extrase din acest depozit ceresc al adevarului si de aceea, fiecare din ele în forma sa originala era cu adevarat o revelatie.

Motivul pentru trimiterea înca unei carti consta partial în nevoia arabilor de un profet care sa li se adreseze clar în propria lor limba iar partial în deformarea de catre crestini si iudei a Scripturilor date lor, Mohammed nu a pretins ca revelatiile care formau Koranul epuizasera scriptura din cer, ci numai ca revelatiile se trageau din acea sursa divina. Koranul ar fi fost acea parte din scriptura cereasca pe care Allah a socotit-o suficienta pentru calauzirea oamenilor si pe care a trimis-o pe pamânt profetului.

Venerarea Koranului

Deoarece se considera ca ar cuprinde cele mai autentice cuvinte ale lui Allah, Koranului i se acorda o veneratie extraordinara peste tot în lumea musulmana. Tratarea si folosirea textului se fac într-un mod potrivit cu caracterul sau sacru. Credinciosii au grija sa nu puna niciodata Koranul pe pamânt si sa nu intre în atingere cu o substanta necurata. Printre cele mai înalte acte de pietate pentru musulmani este sa învete pe de rost întregul Koran si sa-l recite în timpul lunii Ramadanului sau cu alte prilejuri. Unul care stapâneste textul sacru este numit Hafiz.

În lumea islamica exista scoli în care se preda Koranul copiilor, mai ales baietilor. Atât de mare este meritul de a-l învata pe de rost, încât chiar în tarile islamice nearabe mii de musulmani se straduiesc sa memorizeze cuvintele Koranului în araba, desi nu le înteleg deloc. Pentru superstitiosi, un verset sau chiar câteva cuvinte din Koran pot fi folosite ca o amuleta care pazeste de deochi, vindeca boala si altele.

Valoarea religioasa a Koranului este ilustrata si de devotiunea manifestata în a-i prezenta textul în forma cea mai frumoasa cu putinta. Exista mii de exemplare ale Koranului minunat colorate si înfrumusetate, legate artistic de producatorii de carti ai Orientului. Prin traditie, se considera merituos ca un credincios sa copieze Koranul cu propria sa mâna si multi musulmani de seama, inclusiv conducatorii, au practicat ei însisi acest exercitiu cucernic. Versete din Koran într-o caligrafie eleganta si complicata reprezinta forma de decoratie preferata pentru fatadele moscheilor, scolilor religioase, mormintelor si altor cladiri publice în toata lumea islamica.

Venerarea Koranului se manifesta si în refuzul carturarilor musulmani de a autoriza traducerea sa în alte limbi. Deoarece cuvintele spuse lui Mohammed erau arabe, redarea lor în alta limba, oricât de maiestrit, nu este Koran. Cea mai bine cunoscuta traducere engleza, facuta de un convertit la islam, Marmaduke Pickthall, este în conformitate, intitulata „Întelesul gloriosului Koran” iar nu pur si simplu: Koranul. În pofida rezistentei cucernice, un numar de traduceri au fost facute în limbile altor popoare musulmane importante, precum si în alte limbi. În tarile islamice, astfel de traduceri reproduc de obicei textul original arab, de obicei cu litere mari, usor de citit si cu o traducere interliniara. Astfel, traducerile devin un mijloc de a face textul original mai bine cunoscut iar nu de a-l înlocui.

Cea mai înalta autoritate

Pentru musulmani, Koranul este cea mai înalta autoritate în toate domeniile credintei, teologiei si legii. Nu exista probabil nici o alta carte, în istoria lumii, afara de Biblie, care sa fi fost asa de mult citita, meditata si comentata. Într-un sens, întregul corp al scrierilor religioase musulmane poate fi socotit ca un comentariu extins al Koranului dar exista si numeroase comentarii într-un sens tehnic, care dau o explicatie a textului sacru verset cu verset. O astfel de carte este numita un Tafsir. Cel mai bine cunoscut si mai larg folosit Tafsir este cel al autorului clasic al-Tabari (decedat în 923 d.Hr.), o lucrare de mare lungime si enorma eruditie care relateaza parerile profetului si ale însotitorilor sai asupra fiecarei expresii din text. Alte comentarii respectate si des folosite sunt cele ale lui al-Baydawi (decedat în 1292) si al-Zamakhshari (decedat 1144).

Koranul în forma sa actuala a fost cules si ordonat dupa moartea profetului de însotitorii si succesorii sai. Atât timp cât profetul traia, el continua sa primeasca revelatii si astfel nu a putut stabili el însusi ordinea cartii sacre. Totusi, Mohammed a aratat în oarecare masura interes pentru pastrarea si organizarea textului. El a folosit mai multi oameni diferiti în forma sa actuala a fost cules si ordonat dupa moartea profetului de însotitorii si succesorii sai. Atât timp cât profetul traia, el continua sa primeasca revelatii si astfel nu a putut stabili el însusi ordinea cartii sacre. Totusi, Mohammed a aratat în oarecare masura interes pentru pastrarea si organizarea textului. El a folosit mai multi oameni diferiti ca secretari particulari si copisti pentru a înregistra revelatiile si se pare ca elaborase schema de baza a împartirii textului în capitole numite Surah. Nu exista, totusi, nici un mijloc de a cunoaste starea exacta a Koranului la moartea lui Mohammed si toate autoritatile în materie sunt de acord ca lucrarea majora de culegere a revelatiilor si de asezare a lor în ordine s-a facut în vremea primilor trei califi.

Relatarile privind alcatuirea Koranului se contrazic dar sunt unanime în a atribui rolul principal lui Zayd ibn Thabit, un tânar care fusese unul din secretarii lui Mohammed. Fie sub califatul lui Abu Bekr, fie sub cel al lui Omar, se spune ca Zayd a cules relatarile revelatiilor aflate în posesia unor diferiti membri ai comunitatii. Pe unele le-a gasit scrise pe materiale foarte diverse, precum fâsii de piele, pietre, panglici din frunze de palmier si omoplati de animale – mestesugul de a produce hârtie fiind pe atunci necunoscut arabilor. Ba înca alte revelatii le-a cules din inimile oamenilor, adica amintirile însotitorilor profetului. Tot acest material l-a strâns într-un document ordonat care, daca sursele sunt vrednice de crezare, a trecut în posesia particulara a fiicei lui Omar: Hafshah. În timpul domniei celui de-al treilea calif, Othman, o controversa asupra Koranului a amenintat pacea comunitatii. De aceea, Othman a poruncit aceluiasi Zayd ibn Thabit sa elaboreze o versiune oficiala a textului Koranului, dupa documentul aflat în posesia Hafshei, ceea ce s-a realizat. Aceste relatari prezinta unele dificultati însa versiunea Koranului alcatuita la porunca lui Othman a continuat sa fie folosita în comunitatea islamica pâna în zilele noastre.

Scrierile religioase precedente

O problema de mare interes în privinta Koranului, este relatia sa cu scrierile religioase precedente, mai ales cu Scripturile iudaismului si crestinismului. Oricine citeste Koranul recunoaste imediat partea considerabila de material comun din aceste scripturi. Într-adevar, Koranul însusi recunoaste aceasta asemanare, considerându-se el însusi o scriptura în aceeasi traditie cu cea a iudeilor si a crestinilor. Totusi, nu se pune problema dependentei literare, deoarece Koranul nu citeaza Biblia direct iar în multe puncte exista diferente între relatarile evenimentelor dupa Biblie si dupa Koran. Mohammed a fost acuzat ca a obtinut revelatiile sale de la un iudeu învatat, care i-a povestit scripturile iudaismului însa continutul Koranului nu arata o asemanare foarte apropiata cu nimic din Biblie. Ca sa sublinieze autenticitatea si originalitatea revelatiei Koranului, traditia islamica a insistat întotdeauna asupra faptului ca Mohammed era analfabet si deci incapabil sa foloseasca scripturi precedente, chiar daca ar fi avut înclinatia s-o faca.

Încercarea de a urmari originea ideilor Koranului în trecut, într-o sursa mai veche, înseamna poate, a pierde cel mai important lucru despre experienta religioasa a profetului. Desi Mohammed a trait într-un mediu saturat cu cunostinte despre ideile religioase ale iudaismului si crestinismului, Koranul are o inspiratie religioasa originala cu un punct de vedere foarte diferit de acela al scripturilor precedente. Personajele si povestirile biblice au un loc în paginile sale dar scopul pe care îl servesc este de a sprijini o viziune noua si diferita asupra lui Dumnezeu, a oamenilor si a lumii, o viziune completa si de sine statatoare. Sugestia facuta uneori ca Mohammed a fost doar un imitator al predecesorilor sai este inexacta, desi nu se poate ignora fundalul iudaic si crestin al islamului.

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org