Viata sexuala a bananei

Bananierul actual e un mutant fragil, un mutant care a supravietuit de-a lungul secolelor datorita incrucisarii selective realizate de oameni. Dar bananierul are o problema, o problema existentiala. Aceasta problema poate fi rezumata intr-un singur cuvant: sex. Bananierul e un hibrid, care provine din incrucisarea a doua specii salbatice de plante: Musa Acuminata si Musa Balbisiana.

Prima dintre cele doua plante produce fructe ce nu au un gust bun, iar fructele celei de-a doua plante contin prea multe seminte ca sa poata fi mancate. Atunci cand are loc o polenizare incrucisata intre cele doua plante, rezulta un hibrid steril. Acum cateva mii de ani, oamenii au observat ca unii hibrizi produc fructe neasteptat de gustoase, fara seminte, de culoare galbena si cu o forma nemaintalnita pana atunci.

Desi hibridul era steril, viitorii agricultori au reusit sa cultive planta cu ajutorul butasilor. Noul vlastar era steril si identic din punct de vedere genetic si dependent de ajutorul oamenilor atunci cand era vorba de inmultire. Un proces intensiv si prelungit de incrucisari selective a dus la aparitia bananierului actual. Raspandirea a fost facuta de negustorii arabi care au comercializat aceste fructe in Africa, si de conquistadorii spanioli care le-au adus in America.

In prezent cel mai intalnit soi de banane e Cavendish-ul, banana care e gasita in magazinele din intreaga lume. Fiecare fruct este identic din punct de vedere genetic si poseda acelasi gust si acelasi potential pentru culoare si forma, dar si aceeasi slabiciune fata de boli.

Desi exista mai multe varietati de bananieri si plante asemanatoare, nici una dintre ele nu a avut succesul Cavendish-ului pe plan mondial. Deoarece banana este blocata in acest ciclu ineficient de reproducere prin clonare asexuata, ea are un handicap major in cursa razboiului biologic dintre insectele daunatoare si plante. Datorita felului in care se reproduc, bananele au o sensibilitate ridicata fata de insectele ce pot distruge recoltele si bolile ce afecteaza agricultura. O epidemie poate infecta cu usurinta plantatiile ce sunt uniforme din punct de vedere genetic.

Apocalipsa bananelor

Cultivatorii de banane sunt constienti de posibilitatea unei apocalipse a bananelor, deoarece ea a mai avut loc si in trecut. La jumatatea secolului al XX-lea, majoritatea bananelor comercializate erau din soiul „Gros Michel”, aceste banane erau gustoase, dulci si nu se stricau repede, fiind perfecte pentru export. Dar plantatiile de „Big Mike”, dupa cum mai erau numite, s-au dovedit a fi un loc fertil pentru un mucegai, mucegaiul de Panama. Plantele afectate se deteriorau repede, transformandu-se in gramezi de vegetatie putrezita. Pe masura ce timpul trecea, cultivatorii participau, fara voia lor, la o cursa contra cronometru, incercand sa inceapa noi plantatii in zone in care inca nu aparuse mucegaiul.

In 1950 intra pe scena comerciala Cavendish-ul vietnamez. Companiile bananiere au intarziat pe cat posibil trecerea de la Big Mike la Cavendish, datorita schimbarilor necesare in cresterea, depozitarea si infrastructurii de coacere a bananelor. Multi dintre ei fiind in pragul falimentului. Pe masura ce soiul Big Mike disparea de pe piata, plantatiile de banane erau supuse unui proces frenetic de reconfigurare, care a devenit complet de abia in anul 1960, cand Big Mike era deja doar o amintire, iar Cavendish era rege. In prezent, desi a fost piesa principala a comertului cu banane pe parcursul a multi ani, Cavendish-ul a inceput sa aiba probleme. Din 1992, o tulpina a mucegaiului de Panama, rezistenta la actiunea pesticidelor, a inceput sa distruga culturile de Cavendish din Asia de Sud-Est. Desi inca nu a ajuns la plantatiile comerciale din America Latina, se considera ca e doar o problema de timp.

Nu se stie cat timp va rezista Cavendish-ul si care e cea mai buna modalitate de a combate mucegaiul. Dar este evident ca la ora actuala nu exista nici o varietate de rezerva care sa ocupe golul lasat de posibila disparitie a Cavendish-ului. Una dintre putinele solutii e data de tehnicile traditionale de incrucisare selectiva: desi bananierii sunt clone, ocazional produc si seminte cu ajutorul procesului de polenizare manuala. Un singur fruct din trei sute va produce o saminta, si doar una din trei seminte va avea configuratia cromozomiala corecta pentru a permite germinarea. Aceste seminte sunt extrase din cateva tone de fructe ce sunt strivite si trecute prin filtre. Statiunile de cercetare din tarile bananiere, cum ar fi Honduras, au armate de muncitori care se ocupa cu asa ceva si care cauta constant noi soiuri de banane cu caracteristici favorabile.

Un alt fruct care beneficiaza de reproducerea asistata de catre oameni e portocala. Portocala prezenta e produsul unui portocal mutant din Brazilia din anul 1800. Fiecare portocala continea o mica portocala siameza. Aceste citrice siameze erau mult mai dulci decat fructul care le continea si nu aveau seminte. Din moment ce copacul original nu se putea reproduce, s-a folosit metoda altorii. In prezent, toate portocalele sunt produse prin altoire si toti portocalii sunt descendentii directi ai copacului original.

Cat despre Cavendish, ultima sa speranta ar putea fi ingineria genetica. Universitatea Leuven din Belgia e un centru mondial in domeniul cercetarilor legate de banane. Cercetatorii belgieni au reusit sa transfere gene rezistente la boli direct in genomul plantei. In 2007 pe campurile din Uganda au fost realizate primele plantatii de uber-banane. In Honduras cercetatorii au creat prin metode traditionale un soi numit „Goldfinger”, care desi a primit o oarecare acceptare din parte publicului din Australia, are ca dezavantaje aroma non-Cavendish si timpul lung de maturare.

Surse: 1.