Viata lui Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci a fost un pictor, desenator, sculptor, arhitect si inginer italian de geniu, intruchipand poate mai mult ca oricine idealurile umaniste ale Renasterii. Cina cea de Taina (1495-1498) si Mona Lisa (cca 1503-1506) sunt printre cele mai cunoscute si totodata impozante picturi ale Renasterii. Caietele sale ne dezvaluie spiritul stiintific, iscoditor, si ingeniozitatea lui mecanica, situandu-l cu mult inaintea timpului sau.

Faima neasemuita de care s-a bucurat in timpul vietii, trecuta prin filtrul criticii de arta, a ramas neatinsa pana azi si se datoreaza, in mare masura, neobositei dorinte de cunoastere care i-a indrumat gandirea si felul de-a fi. Un artist innascut, considera ca ochii sunt principalul fagas catre cunoastere. Dintre toate simturile omului, Leonardo pretuia cel mai mult vederea, intrucat numai ea transmitea realitatile experientei imediate cu precizie si fara greseala. Prin urmare, fiecare fenomen perceput devenea obiectul cunoasterii, iar saper vedere (in italiana, sa stii sa vezi) a fost marea tema a studiilor sale. Si-a folosit puterea creatoare in toate domeniile ce foloseau reprezentarea grafica: pictura, sculptura, arhitectura si inginerie. Insa nu s-a oprit aici. Ajutat de inteligenta sa sclipitoare, de puterea neobisnuita de observatie si de maiestria de desenator, a realizat studii asupra naturii, fapt ce i-a permis sa exceleze in arta si stiinta deopotriva.

Inceputurile: Florenta

La momentul nasterii sale, parintii lui Leonardo nu erau casatoriti. Tatal, Ser Piero, era un notar si mosier florentin, iar mama, Caterina, o taranca tanara, care s-a maritat dupa scurta vreme cu un mestesugar. Leonardo si-a petrecut copilaria pe mosia tatalui, ca fiu legitim si primind educatia de baza obisnuita vremurilor: citit, scris si aritmetica. N-a invatat temeinic latina, temelia invatamantului traditional, decat mult mai tarziu, si atunci pe cont propriu. De asemenea, n-a patruns in miezul matematicilor superioare (geometrie si aritmetica avansata) decat pe la treizeci de ani, cand a inceput sa le studieze cu sarguinta si perspicacitate.

Inca de timpuriu si-a demonstrat inclinatiile artistice. La 15 ani, tatal sau, om de vaza in oras, l-a pus sub ucenicia lui Andrea del Verrocchio. In atelierul renumitului artist, Leonardo primeste o instruire bogata, invatand pictura, sculptura, dar si artele mecanice. Lucreaza totodata si in atelierul vecin, al artistului Antonio Pollaiuolo. In 1472 e primit in breasla pictorilor din Florenta, insa prefera sa ramana in atelierul maestrului sau pentru inca cinci ani, dupa care lucreaza ca artist independent in Florenta pana in 1481. Din aceasta perioada ne-au ramas nenumarate schite in creion si penita, printre care si multe desene tehnice, spre exemplu pompe, arme de razboi sau dispozitive mecanice, care fac dovada cunostintelor si preocuparilor sale pentru chestiuni tehnice chiar din zorii carierei.

Prima perioada milaneza (1482-1499)

In 1482, Leonardo pleaca la Milano pentru a intra in slujba ducelui, fapt surprinzator daca ne gandim ca artistul de treizeci de ani tocmai primise o comanda pentru primele lucrari de anvergura in Florenta natala: Adoratia magilor (in stanga in imagine), panou neterminat pentru manastirea San Donato a Scopeto, si o pictura neinceputa pentru altarul capelei Sf. Bernard din Palazzo della Signoria. Trebuie sa fi avut temeiuri serioase pentru parasirea Florentei, intrucat a abandonat ambele proiecte. Se prea poate ca tendintele sofisticate de sorginte neoplatoniciana care caracterizau la acea vreme Florenta familiei Medici sa fi contrastat cu gandirea mai degraba empirica a lui Leonardo, care a gasit probabil atmosfera academica din Milano mai prielnica. Fara indoiala a fost ispitit de mareata curte a ducelui Lodovico Sforza si de proiectele ambitioase ce-l asteptau acolo.

Leonardo a petrecut 17 ani in Milano, pana la prabusirea guvernarii lui Lodovico, in 1499. In administratia regala figura drept pictor et ingeniarius ducalis (pictor si inginer al ducelui). Firea lui blanda, insa retinuta, precum si purtarea aleasa l-au facut foarte apreciat la curtea ducelui. Foarte pretuit, i se cereau mereu picturi, sculpturi si era insarcinat cu organizarea balurilor regale. De asemenea, a servit adesea drept consilier in domeniul arhitecturii, fortificatiilor si problemelor militare, dar si ca inginer pe probleme de hidraulica si mecanica. Leonardo si-a impus teluri nemarginite de-a lungul intregii vieti. Daca s-ar incerca realizarea unui profil al activitatii sale din acea perioada sau chiar al intregii sale creatii, am descoperi ca ne aflam in fata unei marete „simfonii neterminate”.

In cei 17 ani de sedere la Milano, Leonardo duce la bun sfarsit sase compozitii. (Potrivit surselor recente, ar fi primit comanda pentru inca trei, care fie au disparut, fie n-au fost realizate vreodata.) Intre 1483 si 1486 a lucrat la Fecioara intre stanci (in imagine), proiect ce a dus la un deceniu de neintelegeri intre Fratia Imaculatei Conceptii, care a comandat pictura, si artist. Din ratiuni necunoscute, acest litigiu l-a determinat pe Leonardo sa execute o replica a lucrarii, in jurul lui 1508. In prima perioada milaneza termina una dintre cele mai faimoase opere ale sale, impunatoarea pictura pe perete Cina cea de Taina (1495-1498) in refectoriul manastirii Santa Maria delle Grazie. Notabila este si pictura decorativa pe tavan (1498) realizata pentru Sala delle Asse a castelului Sforzesco din Milano.

In toata aceasta perioada lucreaza la un maret proiect sculptural, ce pare sa releve adevaratul temei pentru care a fost chemat la Milano: o monumentala statuie ecvestra ridicata in cinstea lui Francesco Sforza, intemeietorul dinastiei Sforza. Leonardo a dedicat 12 ani – nu fara intreruperi – acestei statui. In 1493, modelul de lut al calului a fost infatisat multimii cu ocazia casatoriei dintre imparatul Maximilian si Bianca Maria Sforza, avand loc pregatiri pentru turnarea colosului ce urma sa masoare cinci metri inaltime. Insa, din cauza iminentei razboiului, metalul destinat lucrarii a fost folosit pentru tunuri, fapt ce a dus la sistarea proiectului. Caderea lui Lodovico in 1499 pecetluieste soarta acestei incercari neizbutite, probabil cea mai grandioasa idee pentru un monument in sec. XV. Razboiul avea sa lase modelul de lut in paragina.

In calitate de maestru artist, Leonardo a avut un vast atelier in Milano, in serviciul caruia au intrat ucenici si studenti. Printre discipoli se numarau la acea vreme Giovanni Antonio Boltraffio, Ambrogio de Predis, Bernardino de’ Conti, Francesco Napoletano, Andrea Solari, Marco d’Oggiono si Salai. Nu e limpede ce rol jucau cei mai multi dintre asociatii sai, fapt ce ridica un semn de intrebare asupra asa-ziselor lucrari apocrife, la care maestrul a colaborat cu asistentii sai. Savantii nu cad de acord in ce priveste atribuirea lucrarilor.

A doua perioada florentina (1500-1508)

In decembrie 1499 sau cel tarziu in ianuarie 1500, dupa intrarea victorioasa a francezilor in Milano, Leonardo paraseste orasul insotit de matematicianul Lucas Pacioli. Dupa o scurta sedere la Mantova, in februarie, se indreapta spre Venetia, unde senioria ii cere sprijinul pentru a preintampina o eventuala invazie otomana in Friuli. Leonardo ii sfatuieste sa pregateasca inundarea regiunii amenintate. Din Venetia se intoarce in Florenta, unde, dupa o absenta indelungata, e primit cu entuziasm si cinstit drept cetatean de onoare al orasului. In acelasi an e numit expert arhitect intr-o comisie desemnata sa cerceteze stricaciunile suferite de fundatia si structura bisericii San Francesco al Monte. E gazduit de ordinul Servit in manastirea Santissima Annunziata, unde pare mai degraba preocupat de studiul matematicii decat de pictura, sau cel putin asa reiese din relatarea fratelui Pietro Nuvolaria facuta Isabellei D’Este, care se straduia in zadar sa obtina o compozitie apartinand artistului.

Pofta nestavilita de viata il determina probabil sa paraseasca Florenta in vara lui 1502 pentru a intra in serviciile lui Cezare Borgia ca „arhitect militar superior si inginer sef”. Borgia, celebrul fiu al papei Alexandru VI si comandant al armatei papale, incercase cu o cruzime nemaiintalnita sa ia in stapanire Statul Papal Romagna si regiunea Marche. Cand l-a angajat pe Leonardo era la apogeul puterii, la cei 27 de ani ai sai fiind unul dintre cele mai captivante si mai temute personaje din acea vreme. Leonardo, avand de doua ori varsta lui, a fost probabil sedus de personalitatea tanarului. Timp de zece luni, Leonardo strabate si cerceteaza teritoriile condotierilor. In acest interval schiteaza planurile oraselor si harti topografice, realizand primii pasi in ceea ce va deveni cartografia moderna. La curtea lui Cezare Borgia il intalneste si pe Nicolo Machiavelli, trimis de Florenta ca observator politic.

In primavara lui 1503, Leonardo se intoarce la Florenta pentru a face expertiza unui proiect ce avea ca scop devierea raului Arno in spatele Pisei, astfel incat orasul aflat sub asediul florentinilor sa piarda accesul la mare. Planul nu are sorti de izbanda, insa cercetarile artistului il conduc catre un nou plan, propus pentru prima oara in sec. XIII, constand in saparea unui canal mare ce avea sa ocoleasca zona nenavigabila a raului pentru a lega Florenta de mare. Leonardo si-a expus ideile intr-o serie de studii. Folosind propriile reprezentari panoramate ale raului sub forma unor peisaje schitate cu maiestrie artistica si masurand cu precizie terenul, intocmeste o harta ce infatiseaza parcursul canalului (cu tot cu trecerea prin trecatoarea Serravalle). Desi a fost regandit de nenumarate ori in secolele ulterioare, proiectul n-a fost dus niciodata la bun sfarsit, cu toate ca in zilele noastre autostrada ce leaga Florenta de mare a fost construita exact pe ruta pe care o daduse Leonardo canalului.

Tot in 1503 primeste comanda pentru o fresca in sala de consiliu de la Palazzo Vecchio din Florenta, o scena istorica de proportii monumentale (7 pe 17 m), adica de doua ori dimensiunile Cinei. Timp de trei ani a lucrat la Batalia de la Anghiari, dar pictura a ramas neterminata, asemeni Bataliei de la Cascina a lui Michelangelo, ce se dorea a fi perechea sa. In acesti ani picteaza si Mona Lisa (cca 1503�1506).

A doua perioada florentina il surprinde pe artist adancit in studii stiintifice. Efectueaza disectii in spitalul Santa Maria Nuova si dezvolta cercetari anatomice intr-un studiu cuprinzator despre structura si functia organismului uman. Observa sistematic zborul pasarilor, despre care vrea sa scrie un tratat. Pana si studiile hidrologice „despre natura si miscarea apelor” s-au extins la cercetari asupra proprietatilor fizice ale apei, punand accent pe legile curentilor, pe care le asemuia cu cele proprii aerului. Si acestea au fost trecute in colectia sa de insemnari, inclusa in asa-zisul Codex Hammer (pana nu demult Codex Leicester, acum proprietatea magnatului software Bill Gates, in Seattle, Washington, SUA).

A doua perioada milaneza

In mai 1506, Carol d’Amboise, guvernatorul francez al Milanului, cere senioriei din Florenta permisiunea ca Leonardo sa revina in orasul din Umbria. Senioria se invoieste si artistul pleaca, lasand neterminata monumentala Batalie de la Anghiari. Din cauza unor experimenente nereusite cu vopsele, Leonardo inceteaza lucrul la fresca. Altfel nu se poate explica abandonarea acestei grandioase lucrari. In iarna lui 1507-1508, Leonardo poposeste in Florenta pentru a-l ajuta pe sculptorul Giovanni Francesco Rustici sa termine statuile din bronz pentru baptisteriu, dupa care se stabileste la Milano.

Tinut la mare cinste de patronii sai din Milano, Carol d’Amboise si regele Ludovic XII, Leonardo gaseste satisfactie in indatoririle sale ce presupuneau in mare masura acordarea de sfaturi in probleme de arhitectura. Dovezi palpabile ale muncii intreprinse de artist se afla in planurile pentru vila-palat a lui Carol si se presupune ca tot el ar fi facut schite pentru oratoriul bisericii Santa Maria alla Fontana, ctitorita de Carol. Totodata, lucreaza la un proiect mai vechi reluat de guvernatorul francez: canalul Adda, pentru stabilirea unei legaturi navale intre Milano si lacul Como.

In aceasta perioada petrecuta la Milano picteaza foarte putin. Se inconjoara din nou de discipoli. In atelierul sau ii regasim pe Bernardino de’ Conti si Salai, elevi mai vechi, alaturi de studenti noi, printre care Cesare da Sesto, Giampetrino, Bernardino Luini si tanarul nobil Francesco Melzi, cel care avea sa-i fie prieten si tovaras credincios pana la moarte.

Tot acum primeste o comanda insemnata. Gian Giacomo Trivulzio se intoarce victorios la Milano in calitate de maresal al armatei franceze si dusman neimpacat al lui Lodovico Sforza. Ii incredinteaza lui Leonardo sculptarea mormantului sau, o statuie ecvestra ce trebuia ridicata in capela mortuara donata de Trivulizio bisericii San Nazaro Maggiore. Dupa ani de pregatiri, din care ne parvin mai multe schite graitoare, maresalul insusi renunta la planul sau ambitios in favoarea unei constructii mai modeste. E al doilea proiect sculptural abandonat de Leonardo.

In acesti ani, preocuparile stiintifice ale artistului iau amploare. Studiile sale anatomice capata noi dimensiuni gratie colaborarii cu Marcantonio della Torre, un renumit anatomist din Pavia. Leonardo initiaza planurile pentru o lucrare cu caracter general ce urma sa cuprinda nu doar reproduceri exacte si detaliate ale corpului si organelor umane, ci si anatomie comparata si studii complete de fiziologie. Avea de gand sa termine manuscrisul de anatomie pana in iarna lui 1510 – 1511. In plus, manuscrisele sale abunda in studii de matematica, optica, mecanica, geologie si botanica. In cercetarile sale se simte tot mai mult convingerea ca forta si miscarea, ca functii mecanice fundamentale, dau nastere tuturor formelor exterioare din natura organica si anorganica si le stabilesc forma. Mai mult, credea ca aceste forte functioneaza in conformitate cu legi ordonate si armonioase.

Ultimii ani (1513-1519)

Tulburarile politice din 1513 – francezii sunt izgoniti pentru o vreme din Milano – il determina pe Leonardo, ajuns la 60 de ani, sa paraseasca orasul. La sfarsitul anului pleaca la Roma, insotit de ucenicii sai Melzi si Salai, precum si de doua ajutoare din atelier, contand pe sprijinul patronului sau Giuliano de Medici, fratele noului papa Leon X. Giuliano ii pune la dispozitie mai multe camere in palatul Belvedere de la Vatican. Ii ofera si un stipendiu lunar insemnat, dar comenzile de anvergura au intarziat sa apara. Sederea lui Leonardo la Roma se intinde pe trei ani, perioada in care viata artistica a orasului e in floare: Donato Bramante construieste bazilica San Pietro, Rafael picteaza ultimele incaperi din noul apartament al papei, Michelangelo se straduie sa finalizeze lucrarile la mormantul papei Iuliu si multi artisti tineri, precum Timoteo Viti ori Sodoma, isi dau masura talentului. Ciornele scrisorilor tradeaza amaraciunea batranului maestru care sta retras in atelierul sau, adancit in studii matematice si tehnice, sau cutreiera orasul pentru a cerceta vechi monumente. Pare sa fi preferat compania lui Bramante, care moare insa in 1514, iar despre relatiile lui cu alti artisti din Roma nu ne-a lasat marturie. O splendida harta a Mlastinilor Pontine sugereaza ca Leonardo a indeplinit cel putin functia de consultant intr-un proiect de asanare comandat de Giuliano de Medici in 1514. De asemenea, a intocmit schite pentru o resedinta spatioasa ce urma a fi ridicata in Florenta pentru familia Medici, care preluase puterea in 1512. Cu toate astea, resedinta nu a fost construita.

Sufocat probabil de acest peisaj, Leonardo, in varsta de 65 de ani, accepta sa intre in serviciul tanarului rege francez Francisc I. La finele lui 1516 paraseste pentru totdeauna Italia impreuna cu Melzi, discipolul sau credincios. Ultimii trei ani din viata si-i petrece in micul castel Cloux, langa palatul regal de vara de la Amboise, pe valea Loarei. Purta cu mandrie titlul de „Premier peintre, architecte et mechanicien du Roi” („Prim pictor, arhitect si inginer al Regelui”). Continua sa faca schite pentru baluri, insa regele il considera un oaspete de onoare si ii ofera libertate totala. Cateva decenii mai tarziu, Francisc I avea sa vorbeasca despre Leonardo cu sculptorul Benvenuto Cellini, folosind numai cuvinte de lauda si de pretuire. Leonardo ii inmaneaza regelui planurile pentru palatul si gradina Romorantin, menit a servi ca resedinta de vaduva pentru regina mama. Din nefericire, migalosul proiect ce impleteste cele mai de seama trasaturi ale traditiilor italiene si frantuzesti in materie de arhitectura si peisagistica trebuie oprit, intrucat asupra regiunii se abate malaria.

Leonardo picteaza foarte putin in Franta, preferand sa-si randuiasca si sa-si redacteze studiile stiintifice, tratatele de pictura, precum si cateva pagini din tratatul de anatomie. In asa-numitele Viziuni despre sfarsitul lumii sau Potopul, descrie cu risipa de imaginatie fortele primordiale ce domina natura, lasand totodata sa se intrevada pesimismul sau.

Moare la Cloux si este inhumat in biserica-palat Sfantul Florentin. Biserica e pustiita in timpul Revolutiei Franceze si e distrusa pana la temelii la inceputul secolului XIX. Astazi nu se mai cunoaste locul mormantului. Melzi mosteneste intreaga avere artistica si stiintifica a lui Leonardo.

Articolul este preluat, cu acordul editorilor, din Enciclopedia Britannica, volumul 9. Enciclopedia Britannica poate fi achizitionata in fiecare vineri, impreuna cu Jurnalul National.

Daca ati pierdut un volum, il puteti comanda de pe siteul www.enciclopediabritannica.ro