Terapia cu urina

Termenul de “terapie cu urina” se refera la folosirea urinei pentru prevenirea sau vindecarea unor boli, pentru a imbunatati aspectul exterior al unei persoane sau pentru a-i curata intestinele de toxine.

Majoritatea celor care urmeaza acest tip de terapie obisnuiesc sa bea urina de dimineata. Unii o prefera simpla si fierbinte, altii o amesteca cu sucuri de fructe sau o servesc impreuna cu niste fructe. Altii prefera sa foloseasca cateva picaturi de urina amestecate cu o lingura de apa, aplicata sub limba, de cateva ori pe zi. Alte persoane fac bai de urina pentru a-si imbunatati starea pielii. Se crede ca multe dintre femeile japoneze moderne folosesc baile de urina. Cei cu adevarat indrazneti isi folosesc propria urina drept clisma.

Urina nu este chiar mic dejunul campionilor, dar reprezinta elixirul favorizat de multi oameni sfinti din India, unde practica bautului de urina se practica de mii de ani. Urina este de asemenea unul dintre antidoturile preferate de un mare numar de doctori si sustinatori ai “leacurilor naturale”. Atractiile principale ale acestei bauturi supreme “facute in casa”, sunt costul redus, disponibilitatea si portabilitatea. E mult mai ieftina decat cealalalta “apa a vietii”, whiskey, care a fost si el laudat pentru calitatile sale medicinale. Dar spre deosebire de whiskey, urina este disponibila intotdeauna, fiecare persoana are propria sa rezerva, si, pentru majoritatea oamenilor, nu exista efecte adverse in cazul folosirii ei. Totodata nu se mai poate vorbi de exagerarea consumului atunci cand e vorba de urina. Nu se poate spune acelasi lucru despre un whiskey bun.

Multe persoane considera urina ca fiind un panaceu. Nu exista practic nimic care sa nu poata fi vindecat de ea. Se spune ca urina este buna in cazul gripei, racelilor comune, oaselor rupte, durerilor de dinti, pielii uscate, psoriasis si a altor probleme legate de piele. Se spune ca intarzie procesul de imbatranire si ca e benefica celor care sufera de SIDA, alergii, muscaturi de animale si de serpi, astm, boli coronare, enterita, hipertensiune, arsuri, cancer, intoxicari de natura chimica, varsat de vant, constipatie si pneumonie. Urina mai este folosita si in caz de dizinterie, edemuri, eczeme, iritatii oculare, oboseala, febra, gonoree, guta, urina cu continut de sange, boli imunologice, infectii, infertilitate, alopecie, insomnii, hepatite, lepra, probleme limfatice, urticarii, greturi de dimineata, mahmureala, obezitate, virusul papilloma, paraziti, ulcer gastric, reumatism, semne din nastere, congestii, lumbago, gastrite, depresii, degeraturi, tuberculoza, tetanos, Parkinson, ciuperci de picioare, diabet si alte probleme endocrine. Unii entuziasti ai terapiei cu urina, vad in ea o manifestare a inteligentei cosmice. Ei folosesc urina pentru a-si elibera propriul lor kundalini, adica indreapta jetul de urina asupra celui de al treilea ochi, obtinand astfel iluminarea.

Tinand cont de toate aceste incredibile proprietati, e uimitor faptul ca stiinta s-a straduit sa creeze medicamente, atunci cand cheia unei sanatati de fier era deja intr-o sticluta. Fiecare dintre noi e o farmacie cu picioare. Homer Smith a scris ca “omul e o masinarie de transformat vinul in urina”. El nu stia ca de fapt omul transforma aproape totul intr-un tonic medicinal. Conform urinofililor, comunitatea medicala doreste sa ne tina in ignoranta in privinta acestui panaceu ce il transportam in vezicile noastre. Unul dintre expertii auto-proclamati din acest domeniu, zice:

“… comunitatea medicala este constienta, de zeci de ani, de eficacitatea miraculoasa a urinei, si cu toate acestea nimanui nu i s-a spus acest lucru. De ce? Poate ca ei o considera controversata. Sau poate ca, mai exact, nu exista nici un castig monetar in a spune oamenilor adevarul despre unul dintre cele mai extraordinare substante vindecatoare din lume.”

Acesta e unul dintre argumentele comune folosite de aparatorii terapiilor alternative: lacomia doctorilor ii face sa conspire impotriva acestui gen de terapii. Dovezile ce sustin aceasta afirmatie nu exista. Din aceasta conspiratie mai fac parte si oamenii care cred ca urina este toxica. In general, urina nu este toxica si nu se poate muri de intoxicare cu urina, daca se bea doar un pahar pe zi. Dar, este gresit sa acuzam medicii pentru ignoranta publicului fata de urina. In orice caz, doar pentru ca ceva nu este toxic nu inseamna ca e benefic. Parul nu este toxic, si desi poate fi considerat o sursa naturala de fibre, nu este dorita prezenta sa in mancare.

Desi este adevarat ca unele componente ale urinei sunt folosite si testate pentru potentialul sau valoarea lor terapuetica, asta nu inseamna ca consumul de urina are valoare terapeutica. Poate ca se descopera o componenta a urinei care e eficienta impotriva cancerului. Asta nu inseamna ca consumul urinei proprii va furniza acea substanta in cantitati suficiente pentru a ajuta bolnavul de cancer. De exemplu, daca ingeram mai multa vitamina C, (vitamina solubila in apa) decat are nevoie sau poate procesa corpul nostru, surplusul va fi eliminat prin urina. Nu reiese din acest lucru ca urina ar fi o modalitate buna de a introduce vitamina C in corp. O portocala sau o pastila ar fi mai preferabila. Pe de alta parte, daca elimini excesul de vitamina C prin urina, ce crezi ca va face corpul tau cu vitamina C pe care o consumi, din nou, odata cu urina? Daca te gandesti ca o va elimina din nou, ai dreptate. Motivul pentru care urina contine vitamine si minerale, e pentru ca corpul tau nu a avut nevoie de ele sau nu le-a putut folosi. E ca si cum ai turna apa intr-un pahar deja plin. Chiar si ureea, care in doze mari este toxica, e eliminata in cantitati atat de mici, incat sansele de intoxicare cu urina unei persoane normale sunt aproape inexistente.

Din nefericire, nu toate lumea poate consuma urina fara a suferi efecte adverse. Asociatia Chineza a Terapiei cu Urina avertizeaza ca:

“Simptomele comune includ diaree, mancarimi, dureri, oboseala, febra, etc. Aceste simptome apar frecvent la pacientii ce sufera de boli de durata sau grave, iar simptomele se repeta de cateva ori. Fiecare episod durand intre 3-7 zile, uneori durand chiar si o luna, iar in cazurile grave, 6 luni. E trist faptul ca multi renunta la terapie din aceste motive. Reactia de recuperare e asemenea intunericului de dinaintea rasaritului. Daca bolnavul insista si trece peste dificultati, se poate bucura de fericirea unei vieti sanatoase.”

Aceleasi persoane ne sfatuiesc:
“Toate tipurile de inflamatii ale gatului pot fi vindecate prin gargara cu urina in care s-a adaugat un pic de sofran” si “consumarea unei uncii de urina… e mai benefica decat un centru medical modern”. Evident ca dovezile ce sustin afirmatiile lor, nu exista. Poate ca dovezile au fost prezentate la Prima Conferinta Mondiala A Terapiei Cu Urina, ce a avut loc in India, in februarie 1996. Sau poate in 1998, in timpul Celei Celei De A Doua Conferinte Mondiale A Terapiei Cu Urina, ce a avut loc in Germania.

Religia si urina

Originile acestei practici neobisnuite par sa fie anumite ritualuri religioase hinduse, numite amaroli in traditiile religioase tantrice. Traditia tantrica e faimoasa pentru criticarea comportamentului conventional in scopul stabilirii superioritatii morale a adeptilor sai. Este posibil ca aceasta practica sa fie legata de superstitiile bazate pe magia simpatetica. Din moment ce urina este emisa prin acelasi organ ce serveste sexului, poate se credea ca consumarea sa echivala cu consumarea unui energizant sexual. In orice caz, este greu de crezut ca indienii, de acum 4000 de ani, aveau argumente stiintifice pentru a-si consuma urina.

In Siberia, consumul de urina era o modalitate de a continua efectele halucinogenice si spirituale ale unor ciuperci speciale.

In multe regiuni in care era consumata Amanita muscaria, aceasta era un articol de lux a carei achizitionare forta cumparatorul sa dea chiar si un ren in schimbul ei. In anumite perioade si locuri, aceste ciuperci erau rare si greu de gasit. In timpul lungilor ierni siberiene, membrii de trib importanti aveau rezerve mari din aceasta ciuperca pe care le consumau iarna. Indivizii saraci, erau frustrati de costul si proviziile limitate de ciuperci.
Indiferenta daca era vorba raritatea ciupercilor sau nu, acesti oameni si-au dat seama ca ingestia urinei unei persoane intoxicate, inducea o stare de intoxicatie similara consumatorului de ciuperci. Se pare ca efectele erau un pic mai slabe decat in cazul consumarii ciupercii. O inregistrare a acestei practici in cadrul tribului Koryaks, spune ca „atunci cand faceau un banchet, ei turnau apa peste ciuperci si le fierbeau. Apoi consumau bautura, care ii intoxica; cei saraci, care nu isi permiteau ciupercile, se asezau in jurul colibelor celor bogati si ii asteptau sa iasa sa urineze, oferindu-le niste boluri de lemn pe care le aveau cu ei. Urina era apoi consumata cu lacomie, deoarece continea virtutile ciupercii, si in acest fel se imbatau si ei.”

In acest fel se putea folosi propria urina de catre persoana intoxicata, pentru a prelungi efectele ciupercii si improspatarea lor de cateva ori la rand. Acest lucru da un nou sens versurilor celor de la Beatles: „Get high with a little help from my friends.”

Sange, lichid amniotic si urina

O alta notiune nestiintifica acceptata de urinofili, e faptul ca urina e de fapt sange, din cauza ca e produsul filtrarii sangelui de catre rinichi. E putin probabil ca daca o sa ai nevoie vreodata de o transfuzie de sange, o transfuzie de urina te va ajuta.

O alta afirmatie inselatoare e faptul ca lichidul amniotic nu e nimic altceva decat urina, urina fetala. E benefic pentru fetus, deci ar trebui sa fie benefic si pentru noi. Aceasta e parerea expertului Martha Christy despre acest subiect:

“… lichidul amniotic ce inconjoara fetusul in uter, e in esenta urina. De fapt, fatul “inspira” lichidul amniotic saturat de urina, iar in lipsa acestui fluid, plamanii sai nu se vor dezvolta. Doctorii cred ca finetea pielii bebelusului si abilitatea in utero de vindecare rapida a fatului, fara cicatrici, dupa chirurgie pre-natala, se datoreaza proprietatilor terapeutice a lichidului amniotic saturat cu urina.”

Unele elemente chimice existente in lichidul amniotic, nu o sa fie gasite aproape niciodata intr-o mostra de urina. E stupid sa spunem ca lichidul amniotic e “in esenta” urina. Ar fi mai corect sa zicem, ca ambele lichide sunt “in esenta” apa. Nu stiu despre ce vorbeste acest doctor, dar majoritatea parintilor iti vor confirma faptul ca copiii lor nu s-au nascut in niciun caz cu o piele “superba”. Comparatiile dintre pielea bebelusului si o pruna uscata si incretita sunt des intalnite. Pielea bebelusului devine moale si fina, de abia dupa ce isi paraseste mediul umed. Exista si un motiv pentru asta, conform doctorului Kim Kelly.

Nou-nascutii nu produc ulei din glandele sebacee, decat dupa cateva saptamani de la nastere, de aceea par sa aiba piele uscata. Nu lichidul amniotic este cel care contribuie la “moliciunea” pielii. In uter, bebelusul este separat de lichidul amniotic de vernix, o substanta cremoasa care serveste drept bariera intre fat si lichidul amniotic.
Deci, in afara cazului in care urina ta este saturata de vernix, folosirea ei ca lotiune ce corp e inutila si nu va avea un efect hidratant.

Natura urinei

Ce este urina? Urina este un lichid galbui sau limpede, in functie de starea de sanatate si dieta persoanei. De regula, miroase a amoniac din cauza deseurilor nitrogenoase care reprezinta cam 5% din fluid (restul de 95% e apa). Anumite alimente ii pot afecta mirosul. De exemplu, sparanghelul se descompune in cateva componente ce contin sulf si care miros a putred.

Urina este un lichid usor acid care transporta deseurile de la rinichi in exterior. Rinichii au milioane de nefroni care filtreaza toxinele, deseurile, apa ingerata si sarurile minerale din sange. Rinichii reguleaza aciditatea sangelui prin excretarea excesului de saruri alcaline atunci cand e cazul. Componentul principal al urinei este ureea, un produs al descompunerii proteinelor. Ureea este, printre altele, un diuretic. Vezica, locul in care e stocata urina, poate cuprinde 16-20 uncii de fluid, desi o urinare normala reprezinta cam jumatate din aceasta cantitate.

Pe langa acidul ureeic, amoniac si creatina, urina mai contine si alte deseuri in cantitati minuscule.

Simplul fapt ca reprezinta un deseu corporal nu o face toxica sau daunatoare. Inseamna doar ca corpul nu poate absorbi acele substante in acel moment. Ne putem gandi la multe din componentele urinei ca fiind niste resturi alimentare. Putem arunca excesul de mancare sau il putem consuma mai tarziu, dupa ce il diluam cu apa si il procesam in blender. In cazul urinei, din nefericire, nu putem consuma aceste “resturi” in aceeasi forma in care au fost consumate prima oara.

Pentru majoritatea oamenilor, in cea mai mare partea a timpului, consumul de urina proprie nu e daunatoare. Dar, nu asigura o stare de sanatate mai buna si nici nu e folositoare, cu exceptia acelor ocazii in care cineva e ingropat sub resturile unei cladiri sau pierdut pe mare, timp de una, doua saptamani. In asemenea situatii, consumul de urina poate insemna diferenta dintre viata si moarte. Pe post de tonic zilnic, consumarea urinei e stupida si lipsita de sens, exista modalitati mult mai placute de introducere in organism a unor substante necesare.

Surse: 1.

Material video: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7.