Romania a fost singura tara din estul Europei care a trecut la democratie printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera intr-un mod pasnic la democratie.
Protestele, luptele de strada si demonstratiile din luna decembrie a anului 1989 au dus intr-un final la sfarsirea regimului comunist.
Statul politienesc, securitatea, politica economica a lui Ceausescu, constructiile grandomane si regimul de austeritate sunt cateva din motivele care faceau populatia sa nu fie multumita de regimul comunist.
In acelasi an, 1989, Ceausescu reuseste sa achite datoria externa de circa 11 miliarde de dolari, chiar mai inainte de termenul pe care chiar dictatorul roman il preconizase.
Ceausescu nu era un om citit. In luna decembrie 1989, in ziarul Scanteia, apare pe prima pagina un discurs al lui Ceausescu transcris cu toate greselile gramaticale si de pronuntare pe care acesta le facea in exprimarea orala. A fost un semnal transmis in toate cotloanele tarii, fiindca ziarul avea o raspandire nationala. Numarul respectiv al ziarului a disparut apoi din bibliotecile publice.
O incercare timida de a protesta impotriva regimului a fost la un joc de fotbal, unde Romania a invins cu 3-1 nationala Danemarcei, victorie ce a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia.
16 decembrie 1989
In jurul bisericii reformate din Piata Maria, niste credinciosi reformati demonstreaza pasnic, cu lumanari in maini, pazindu-l pe pastorul Laszlo Tokes care urma sa fie evacuat. Reformantilor li se adauga si un grup de oameni de toate varstele, profesiile si credintele, adunati spontan intr-un act generos de solidaritate si expresie a dorintei de libertate si democratie.
O parte a multimii se indreapta spre Caminele Studentesti pentru a aduna noi demonstranti. Se ajunge la sediul PCR unde au loc altercatii cu autoritatile. Aici s-au efectuat primele arestari.
Ora 16:00. Se intampla inevitabilul. Sunt blocate tramvaie de catre manifestanti si se striga pentru prima data „Jos cu Ceausescu!”.
Multimea se intoarce intr-un numar si mai mare in Piata Maria, apoi in Piata Operei, scandand o serie de lozinci anticomuniste. Pe drum sunt distruse pancardele de propaganda care impanzeau orasul. Acum se naste drapelul revolutiei, steagul din care a fost decupata stema comunista.
Unii dintre manifestanti au fost arestati si batuti. Pana la miezul noptii au loc adevarate lupte de strada. Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat si batut, dar combatantii si-au parasit pozitiile spre dimineata.
17 decembrie 1989
In aceasta zi, evenimentele au pornit pe o cale fara intoarcere.
Ceausescu a organizat o teleconferinta, in care cere Ministerului de Interne si Securitatii sa deschida focul asupra civililor, fara somatie. In aceasta zi au cazut primele victime ale revolutiei.
Pe treptele Catedralei se aduna un grup de copii si tineri civili care incep sa scandeze: „Jos Ceausescu!, Libertate! Vrem o tara libera!”. Dintr-un transportor blindat se trag rafale care secera multimea. Actul crud si absurd care a avut loc sub privirile timisorenilor a intaratat si mai mult multimea.
In diverse zone incep luptele deschise intre civili si militari. Se arunca cu pietre si cu sticle incendiare inspre masinile si transportoarele din care se tragea.
18 decembrie 1989
Timisoara arata ca in razboi. Magazinele aveau vitrinele sparte, erau militieni peste tot si se observau urmele de focuri. Dintr-un oras al florilor, Timisoara devenise un oras al groazei. Militarii ordonau oamenilor sa circule fara oprire si erau impiedicati sa stea in grupuri.
In incinta Spitalului Judetean sunt sustrase cadavrele celor ucisi. Vor fi transportate in secret la Bucuresti, unde vor fi arse la crematoriu. Familiile celor disparuti urmau sa fie informate ca rudele lor au fugit peste granita. Documentele care dovedeau cauza deceselor au fost, de asemenea, distruse.
In aceasta zi, linistea intregii tari este spulberata. Romanii afla de evenimentele de la Timisoara prin Europa Libera.
In dupa-amiaza de 18, un grup de 30 de tineri ies in fata Catedralei in urma repetitiilor de colinde. Alti 500 de manifestanti li se alatura. Au fluturat un steag din care fusese decupata stema comunista si au cantat „Desteapta-te romane!”. S-a tras asupra lor.
19 decembrie 1989
Revolta de la Timisoara a luat amploare. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timisoara pornea sirena aeriana. A fost semnalul pentru mii de timisoreni sa iasa din noua in strada. 7 persoane au murit si aproape 100 au fost ranite.
20 decembrie 1989 – Revolutia muncitorilor
Timisoara. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi „Piata Victoriei”) si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu va fie frica, Ceausescu pica!”.
In Oltenia, regimul a incercat sa foloseasca muncitori din fabrici pentru a opri revolta din Timisoara. Au fost incarcate trenuri pline cu muncitori si au fost trimisi la Timisoara. Li s-a spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara. Ajunsi la Timisoara si vazand ca nu este vorba de asa ceva, oltenii s-au alaturat timisorenilor.
Treptat, situatia a iesit de sub controlul autoritatilor. Mai multi militari au inceput sa se fraternizeze cu demonstrantii. La sfarsitul zilei, Timisoara a fost declarata oras liber de catre demonstranti.
Exemplul Timisoarei a fost urmat si de alte orase din tara, precum Arad, Sibiu, Targu Mures, Alba Iulia, Resita, Brasov, Fagaras, Cluj-Napoca si Caransebes.
Evenimentele din Timisoara au fost descrise si in jurnalele de stiri ale unor radiouri precum Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani.
Ceausescu fiind plecat intre timp in Iran, cand s-a intors in tara pe data de 20 decembrie, a descoperit o situatie deteriorata. La ora 19:00, 20 decembrie, a dat o declaratie televizata dintr-un studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.
21 decembrie 1989 – Adunarea populara
A doua zi, in data de 21 decembrie, a fost convocata in jurul pranzului o mare adunare populara menita sa exprime sprijinul populatiei fata de conducerea de partid si de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central, Ceausescu a evocat o serie de realizari ale societatii socialiste. Populatia a ramas indiferenta la cele auzite, doar randurile din fata il sprijineau pe Ceausescu cu scandari si aplauze.
Ceausescu nici nu a reusit sa inteleaga evenimentele, iar incapacitatea sa de a trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu 100 de lei pe luna, continuand sa laude realizarile „Revolutiei Socialiste” dar neintelegand ca alta revolutie se desfasura chiar in fata sa.
Sunetul unor petarde venind dinspre marginea adunarii au transformat manifestatia in haos. Speriata la inceput, multimea a inceput sa se imprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat langa hotelul Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.
Incercatile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recastiga controlul multimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stati linistiti la locurile voaste!” au ramas fara efect.
Multimea a plecat pe strazi, aducand capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante in dezordine.
Oamenii au inceput sa strige sloganuri anticomuniste si anticeausiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!’, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”. In cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kigalniceanu pana in Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana.
Pe statuia lui Mihai Viteazul un tanar flutura un tricolor fara stema comunista.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali s-au panicat, iar dictatorul s-a intors in interiorul cladirii. Transmisiunea directa a mitingului a fost intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa-si dea seama ce se intampla. Incercarile lui Ceausescu de a linisti populatia luasera o intorsatura neasteptata.
In cursul dupa-amiezii, in aceeasi zi, Nicolae Ceausescu a tinut o teleconferinta sustinand ca evenimentele ultimelor zile sunt organizate si dirijate cu scopul de a destabiliza tara si indreptate impotriva integritatii si independentei Romaniei.
Cuvintele lui Ceausescu in teleconferinta: „Trebuie sa demascam si sa respingem cu hotarare aceasta actiune si sa o lichidam. Nu se poate pune decat problema lichidarii in cel mai scurt timp a acestor actiuni conjugate impotriva integritatii, independentei, a constructiei socialiste, a bunastarii poporului.”
S-a pronuntat si pentru mobilizarea generala a fortelor armate.
Mai tarziu, incepand cu orele 18, a inceput reprimarea propriu-zisa care a durat pana a doua zi, ora 3 dimineata.
Protestatarii, neinarmati si neorganizati au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri, oameni din Securitate imbracati in haine civile si ofiteri ai Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista.
S-a tras asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au inregistrat multe victime prim impuscare, injunghiere, sau strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat in multime in apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice, iar militienii bateau si arestau oamenii.
Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare in fata Restaurantului Dunarea, care a rezistat pana la miezul noptii, dar a fost doborat in cele din urma de fortele de ordine.
Se organizasera puncte de colectare, unde erau adunati protestatarii care erau capturati. Dupa identificare si inregistrare erau transportati la inchisoarea Jilava.
Dupa lansarea zvonului intre scutieri ca in Piata Romana mai multi colegi de-ai lor au fost injunghiati cu surubelnite, toti pasagerii care au coborat in statia de metrou din Piata Universitatii au fost batuti.
Foarte multi copii, femei sau batrani au fost maltratati, tarati pe jos, obligati sa se culce pe burta, unii peste altii, in gramezi.
A fost o noapte incendiara. Focurile de arma nu au incetat sa se auda, pana la 3 dimineata, ora la care cei care au supravietuit au parasit strazile. Dupa inabusirea revoltei, strazile au fost spalate de sange de masinile salubritatii.
Mortii au fost incinerati si s-a interzis autopsierea victimelor decedate. Multe fotografii ce au ramas ca dovezi au fost facute din elicopterele care au survolat zona si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat langa Teatrul National, peste drum de Universitate.
22 decembrie 1989
A doua zi, in 22 decembrie 1989, vestea inabusirii in sange a demonstrantiilor a ajuns in scurt timp la toata populatia Bucurestiului. Multi dintre supravietuitorii macelului din zona centrala au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele intamplate.
Regimul a planuit organizarea de adunari ale muncitorilor la locurile de munca, la care sa fie condamnate „actele huliganice”, insa muncitorii au refuzat, ba din contra, au inceput organizarea de proteste si mai ample impotriva regimului.
22 decembrie 1989, ora 7:00
Pe la ora 7 dimineata, Elena Ceausescu a fost informata ca un numar mare de muncitori inaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului au fost inutile. La ora 9:30, Piata Universitatii era plina de oameni. La presiunea masei imense de demonstranti, fortele armate au inceput sa fraternizeze cu demonstrantii.
22 decembrie 1989, ora 10:00
Dupa ora 10, mai mult de o suta de mii de oameni erau adunati pentru prima data din proprie initiativa – nu la cererea lui Ceausescu – in centrul Bucurestiului.
Nicolae Ceausescu a luat o portavoce si a incercat sa se adreseze multimii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicopterele imparteau manifeste pentru a linistii populatia, dar din pricina vantului nefavorabil nu ajungeau la multime.
Tot in jurul orei 10, ministrul apararii Vasile Mitea a murit in conditii suspecte.
22 decembrie 1989, ora 10:07 – Fuga lui Ceausescu
Generalul Iulian Vlad a intreprins masuri de izolare a lui Ceausescu. L-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comanda militara secreta din tara (probabil la buncarul din zona Pitesti)
22 decembrie 1989, ora 11:00
Un comunicat radio si televiziune dat din ordinul lui Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului in 2005, a afirmat ca s-a sinucis cu pistolul unui subordonat.
22 decembrie 1989, ora 11:00 – Haosul in Bucuresti
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Tintele preferate fiind portretele dictatorului.
22 decembrie 1989, ora 12:15 – Televiziunea isi reia emisia
Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand exaltati fuga dictatorului.
Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara. Au avut loc manifestatii spontane de protest fata de regim. La unele manifestatii populatia a atacat sedii de partid si de stat sau chiar posturi de militie. Cativa militieni au fost chiar omorati.
22 decembrie 1989, ora 15:00 – Conturarea guvernului
Petre Roman citeste de la balconul Comitetului Central al PCR Declaratia in trei puncte a „Frontului Unitatii Poporului”, transmisa si la televiziune.
S-au conturat trei centre de putere: la Televiziunea Romana, unde se aflau Mircea Dinescu si Ion Caramitru si Ion Iliescu sosit dupa ora 14:00. La sediul CC al PCR, unde erau revolutionari care au incercat sa formeze un nou guvern, care dupa numai 20 de minute a cazut, fiind huiduiti de multime: „Fara comunism!”. Si cel de-al treilea centru, in Ministerul Apararii unde se afla generalul Victor Stanculescu.
22 decembrie 1989, ora 23:00 – Anuntarea unui nou organ al puterii
Grupul lui Iliescu se deplaseaza la sediul CC al PCR unde sunt rostite cuvantari, apoi se intorc la Televiziune unde iau legatura cu generalul Stanculescu. In jurul orei 23:00 este anuntata constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca nou organ al puterii.
Opinia publica internationala
Conducatorii multor state au inceput sa transmita mesaje de spijin al revolutiei romane: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (in acel moment cele doua Germanii nu se unisera inca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Vaclav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele Francois Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wurner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.
Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, imbracaminte, echipament medical etc, au fost trimise in Romania. In lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii intregi revolutiei romane si conducatorilor acesteia.
Procesul de preluare a puterii de catre noua structura nu se incheiase. Obiective importante atat in Bucuresti cat si in provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuti. Ei primesc eticheta de teroristi. Poplatia si armata au fost chemate sa apere cuceririle fragede ale revolutiei.
De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care creaza o situatie confuza si o stare de psihoza generala. S-au inregistrat numerosi morti si raniti.
Pentru urmatoarele 3 zile, toata tara era in haos. Au avut loc numeroase lupte inversunate.
In noaptea de 22 spre 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc in Piata Palatului.
23 decembrie, ora 21:00 – Haos si paranoia
Tancuri si cateva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii. S-au distribuit arme la multi civili, care actionau in colaborare cu unitatile armatei.
Riposta exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte, asupra locurilor din care se trageau focuri raslete, a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta, de exemplu, deschiderea unei ferestre sau miscarea unei perdele, se tragea haotic cu munitie de razboi. Argumentandu-se ca „teroristii roiesc” si ataca peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii.
24 decembrie 1989 – Bucurestiul in razboi
La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras in razboi. Tancuri, Tab-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si inconjurau punctele problematice pentru a le proteja.
Intre timp, Ceausescu impreuna cu sotia sa Elena ce se aflau la Snagov, au plecat cu elicopterul spre Pitesti. In apropiere de Boteni au abandonat elicopterul, caruia i s-a cerut sa aterizeze de catre armata. Pe jos, sotii Ceausescu au ajuns la o statie de cercetare agricola aflata la 5 km de Targoviste, unde au fost preluati de militieni si transportati dupa cateva peripetii la garizoana din Targoviste.
25 decembrie 1989 – Condamnarea si executarea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu
In ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid. Au fost executati in incinta garizoanei din Targoviste. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Steaua, unde s-au ratacit. Au fost gasite a doua zi si aduse cu morga la Spitalul Militar. De acolo au fost transportate la cimitirul Ghencea si inmormantate in secret.
Fragmentele din filmarea cu procesul si finalul executiei au fost difuzate in aceeasi zi la televiziunea nationala.
Intensitatea luptelor armate a scazut brusc dupa difuzarea pe 25 decembrie pe postul national de televiziune a executiei sotilor Ceausescu, insa s-au mai inregistrat atacuri pana pe data de 27 decembrie.
Pe durata revolutiei, au murit 1104 persoane, si s-au inregistrat 3321 raniti (221 civili si 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora cand Ceausescu a fugit, erau inregistrati 126 de morti si 1107 raniti.
Linkuri exterioare:
Lista a martirilor decedati la Revolutia din 1989
Video Youtube, Timisoara – 22 decembrie
Video Youtube, ultimul discurs a lui Ceausescu
Video Youtube, Executia lui Ceausescu
Note:
„Revolutia 1989”, Editura „Romania pur si simplu”
Jurnalul National
Ziua
Imagini: „1989 Libertate Roumanie”. O galerie mai bogata poate fi vazuta aici
Date si evenimente: Wikipedia
*Imaginile au fost facute de diversi ziaristi straini aflati in Romania si publicate in cartea „1989 Libertate Roumanie” de Denoel Paris, dedicata memoriei reporterului francez Jean Louis Calderon impuscat in acele zile la Bucuresti. 5000 de exemplare au fost distribuite locuitorilor din Timisoara. Autorii au renuntat la drepturile de autor.
Ceauasescu „a achitat” datoriile tarii vanzand sute de kg de aur din tezaurul Romaniei in Iran. Ulterior, pe piata londoneza au aparut lingouri de aur purtand insemnele B.N.R..
vrei sa fi bogat apuca’te de furat sau cauta banii lu; Ceausescu in Irak
intreadevar a cam fost tiran,dar ganditiva ca fara el n-ar mai fi fost cladirile,scolile,fabricile,uzinele,baraje,astea care ne dau acuma energie electrica si ne pune mancarea pe masa
cine a reconstruit Bucurestiul dupa cutremrul din 1977?
cine a impus un superinvatatmant ,cu elevi disciplinati?
cine a industrializat Bucurestiul?
cine a facut modernizarea tehnicilor de cultivare a pamanturilor?
cine a cosntruit cladirile?
poporul roman!!!!!!!!
dar cu ajutorul cui?Iliescu,Basescu,Geoana,Becali,vadim,dan diaconescu,banel,elodia,raduleasca,patruleasa,esca,solcanu,nikita,naomi?????
ducetiva incolo cu tipii astia!!!CEAUSESCU
nu sunt comunist,dar credetima,chiar ne-a trebuit un astfel de om ca daca nar fi existat am fi fost o tara bananiera,o tara a junglei,am fi trait ca in IRAK SAU INDIA SAU AFRICA SU HAWAII
sa zicem mersi ca am fost o tara asemeni CUBA sau Elvetia sau COREEA DE NORD!
daca ar mai fi trait ,am fi dezvoltat energia nucleara sau am fi ajuns in spatiu
Revolutia nu a fost initiata si nici facuta de oameni ci de huligani, secaturi , de indivizi cu creierul spart si incarcat de hormoni. Sa ma ierte barbatii dar uitati-va cum isi ucid sau violeaza mamele si proprii lor copii .Fiara leviatan din Biblie este barbatul care inca nu este inblanzit si umanizat.In spatele lor a fost occidentul care a povocat marea conflagratie mondiala din 1940 impotriva comunistilor si evreilor . Germania si biserica crestina nu a suportat infrangerea si ,ca o fiara biblica , a purtat razboiul rece timp de 50 de ani , razboi ce a culminat cu revolutia din 1990.
Razboiul occidentului nu s-a terminat nici astazi cand si duminica se darama fabricile construite in timpul comunismului.S-a implinit visul lui Hitler de a transforma Romania intr-un granar fara nici un fel de industrie . Imbraca romanii boarfe de la mortii din occident si merg cu gamela sa le de-a preotii de pomana un colac , coliva si un prosop de parca nu ar fi fost bine cand imbracam haine made Romania recunoscute de americani ca fiind superbe si serveam la cantinele muncitoresti trei feluri de mancare dupa care si astazi mai tanjesc.Traim la borcam vieti de sobolon , vieti traite-n van.
ar fi perfect ca Romania sa fie GRANAR dar nu este unde faceti cumparaturile la piata cumparand de la tarani sau la supermarchet unde fructele si legumele romanesti sunt aproape 0 Ina cred ca nu prea sti ce mananci,cumparati produse romanesti inca mai sunt cateva pe piata
Mai oameni buni nu va suparati dar aud si citesc atatea prostii…ceausescu a fost un analfabet ,a facut datorii fara sa intrebe pe nimeni in numele Poporului Roman ,cand lucrurile au iesit prost tot Poporul Roman a platit ,dar cu dobanda grea , stiu nu ma veti crede,aveti Internet de ce nu va informati ,asa cum voi veti plati prostescul si criminaul imprumut din acest an.. eu sunt batran ,am tras pentru prostiile comunistilor si porcariile securistilor ,dar acum pentru ce ? pentru ca nu se mai satura sa fure partidele din asa zisa lume politica romaneasca …vai de voi ….sunt foarte curios peste 10 ani ce se va intampla cu tara noastra cu voi….iar neagra saracie pentru ca sunteti usor de manipulat,pentru ca sunteti resemnati,sau usor de dezbinat sau va este frica sa va luati soarta in mana …..aveti grija ….cine nu isi cunoaste adevarat istorie va plange ….
CEAUSESCU A FACUT TOTUSI LUCRURI MAI MULTE SI MAI MARETE DECAT VA FACE BASESCU SAU BOC SAU ILIESCU INTR-O DATA
ASTAZI TRAIM IN ACESTE CLADIRI DE BETON-ACESTE CLADIRI SUNT UMBRELE COMUNISMULUI.
CAND VOM APUCA SA TRAIM SI NOI CA IN AMERICA,CA IN NEW YORK?
fie ca rea ateu,fie cam betiv ca tasu,,fie analfabet fie ca era enervant si se credea zeu,el ne-a facut totul ca romania sa fie o tara cat decat industrializata,nu bananiera
pana si aia din Albania,Bulgaria,Ungaria,Serbia.Cehia,Slovacia,Polonia o duc mai bine ca noi
oameni buni, nu va mai contrazicetzi, fiecare are opiniile lui, fiecare spune ce vrea, zicetzi ca ceashca a facut multe…ca o fost un tiran…ca nuj ce..ca nujce… io va zic asha: dak nu era el era altu in locu lui care facea, dregea, sau nu facea nik! s-a nimerit sa fie el…
parerea mea: studiatzi=va istoria, invatzatzi din ea, cetitzi tot ce va pica in mana ca nu-i rau.
e adevarat azi se fura dar shi atunci se fura… azi e rau sau bine da shi atunci era rau sau bine…
…. cum suntetzi voi asha e shi tzara, cum va vedetzi voi pe voi asha suntetzi vazutzi shi in afara granitzelor…. nu mai criticatzi tzara sau oamenii de la conducere ca nu-i suficient ca sa fitzi vazutzi mai bine( defapt nu va ajuta la nik). vretzi o viatza mai buna facetzi-vio ca altu nu v-o face, promovatzi-va tzara nu o mai aratatzi cu degetu! din pacate multzi neaga lucrurile bune pe care le are tzara noastra….
fiecare dintre noi contribuie la mersul lucrurilor, totu tzine de noi shi de cum suntem…
parerea mea despre ceaushescu: om care (e adevarat) a facut ceva dar a facut din interes; cioban (sau cre ca era ceva muncitor… fierar…) analfabet care dak era nitzel mai deshtept shi ii pasa de oameni ajungea departe…eraa insetat de putere…disperat chiar… vroaia sa arate ca el shi sistemu comunist sunt cei mai cei…… orgoliul asta…
parerea mea despre sistem: initzial a fost ceva bun care a pornit pe nishte idealuri bune (accent pe invatzamant, egalitatea intre oameni, efoortul depus la comun in egala masura de fiecare, colectivizare shi buna organizare, focalizare pe productzie…) dar din pricina setei de putere a unor oameni care au ajuns la putere sistemul a ajuns o unitate de control shi de manipulare (prin propaganda shi violentza) a omului de rand care e obligat sa se supuna shi sa se sacrifice… astfe ajungandu-se la ingradirea libertatzii omului de rand
luandu-i libertatea unui om ii iei practic viatza…
Observ cu bucurie ca tot mai multi oameni ncep sa vada si realizarile perioadei comuniste, nu numai neajunsurile ei. Toti tin sa sublinieze faptul ca nu sunt comunisti, de parca trebuie sa fii comunist ca sa recunosti ca Ceausescu a electrificat si industrializat tara, facnd niste investitii de mii de ori mai mari dect hotii astia de acum, care ne scot ochii cu o autostrada la 10 ani, s aia facuta pe datorie. Nu trebuie sa fii comunist ca sa vezi astea, trebuie doar sa ai bun-simt. O sa mai treaca timpul si vor realiza si altii ct de mult datoram perioadei aceleia, macar prin faptul ca mai mult de jumatate din populate sta n blocurile construite atunci. Ceausescu o fi fost incult, dar avea o trasatura pe care NICI UNUL dintre guvernantii actuali nu o are: era patriot. A facut si greseli, si lucruri bune. Peste ani se va discerne valoarea conducatorilor comunisti si a celor de dupa, probabil cnd Romnia va trebui sa achite notele de plata pe care le fac ncarca cu nonsalanta guvernele de acum, care au vndut si vnd n continuare tara, fabrica cu fabrica, hectar cu hectar, pe scurt: bucata cu bucata. Si nu cred ca un presedinte trebuie sa fie prea cult, n mod neaparat, ba chiar am impresia ca cei mai putin culti fura mai putin si construiesc mai mult. Avem doi primari inculti, Vanghelie si Piedone, dar fac mult mai mult pentru sectoarele lor dect ceilalti. Oricum, cartile de istorie ale viitorului vor avea un capitol ntreg despre Ceausescu, iar presedintilor astora de dupa el, mpreuna cu liotele lor de partide si de tlhari nu stiu daca li se va dedica o pagina mpreuna.
Regimul comunist nu m-a nemultumit niciodata.Nu concep si nu accept alta oranduire decat oranduirea comunista despre care ne reveleaza Eminescu :
” Caci flamura cea rosa cu umbra-i de dreptate/Sfinteste a ta viata de tina si pacate ./Nu! nu esti tu de vina ci-s cei ce te-au vandut.”
Aceasta este cauza pentru este atat de mare lupta impotriva comunismului.Dupa Hristos -omul trebuie sa se mantuiasca prin suferinta si nu prin pace si liniste in sufletpe care ni le creaza comunismul.
Pot sa-i spun mantuitor lui Ceausecu si regimului comunist si nu lui Hristos si bisericii crestine.
Radu Gir : ” Ce sinistra farsa si eroare /Sa vorbesti de spiritul crestin /Dar de fapt sa rastignesti popoare /Imbatat de sange ca de vin.’
Mircea Eliade :” Daca ati sti cata nimicnicie este in lumea de dincolo si daca ati sti cat de facila si usoara este mantuirea n-ati mai astepta impostori de aiurea care sa vina sa va mantuiasca .”
Ceausescu a fost cismar dar a facut la seral cursurile liceale .A fost un om intelept.
Hristos a fost ucenic tamplar pana la varsta de 14 ani dupa care , timp de 16 ani , a stat in Tibet unde a practicat samanisme iar la 30 de ani s-a intors la evrei si s-a impus ca rege si mare preot .Nici un om de bun simt nu l-ar fi acceptat ca pretins mantuitor.
ina esti mai proasta decat ceausescu,proasta rau.
Las-o in pace, este dusa rau…a intrat cel rau in ea… fie ca Dumnezeu sa-i lumineze mintea!
Zi de zi romanii se lupta cu un monstru. De 20 de ani.Acesta se numeste >sistemul securisto-comunist Ca o consecin?? a punctului anterior, propunem ca legea electoral? s? interzic? pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatur?, pe orice list?, al fo?tilor activi?ti comuni?ti ?i al fo?tilor ofi?eri de Securitate. Prezen?a lor n via?a politic? a ??rii este principala surs? a tensiunilor ?i suspiciunilor care fr?mnt? ast?zi societatea romneasc?. Pn? la stabilizarea situa?iei ?i reconcilierea na?ional?, absen?a lor din via?a public? este absolut necesar?. Cerem, de asemenea, ca n legea electoral? s? se treac? un paragraf special care s? interzic? fo?tilor activi?ti comuni?ti, candidatura la func?ia de pre?edinte al ??rii. Pre?edintele Romniei trebuie s? fie unul dintre simbolurile desp?r?irii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vin?. ?tim cu to?ii n ce m?sur? era condi?ionat? via?a individului, de la realizarea profesional? pn? la primirea unei locuin?e, de carnetul ro?u ?i ce consecin?e grave atr?gea predarea lui. Activi?tii au fost ns? acei oameni care ?i-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist ?i a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a f?cut o asemenea alegere nu prezint? garan?iile morale pe care trebuie s? le ofere un Pre?edinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei func?ii, dup? modelul multor ??ri civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Pre?edinte al Romniei ar putea candida ?i personalit??i marcante ale vie?ii culturale ?i ?tiin?ifice, f?r? o experien?? politic? deosebit?. Tot n acest context, propunem ca prima legislatur? s? fie de numai doi ani, timp necesar nt?ririi institu?iilor democratice ?i clarific?rii pozi?iei ideologice a fiec?ruia dintre multele partide ap?rute. De-abia atunci am putea face o alegere n cuno?tin?a de cauz?, cu c?r?ile pe fa??.
Uniti-va la > romaniacurata2009@yahoo.com <
Ma intreb oare ce varsta au cativa de mai sus ”sustinatori ai comunismului si lui Ceausescu”…..si ma mai intreb oare cum de folosesc internetul daca sunt asa de incuiati la minte,bine acum nu inseamna ca esti destept daca ai si internet…….dar totusi….
Pe vremea aia iti era frica sa vorbesti de rau(pe Ceausescu& co.)pana si in propria casa cu familia si cu siguranta ce-i care vorbesc de fabrici si uzine”facute de Ceausecsu”habar nu au citi intelecuali au murit in inchisori si la munci silnice si poate si din cauza asta e tara asta asa cum e dupa 20 de ani,ptr. ca intelectualitatea romana care ar fi putut face ceva dupa revolutie a disparut aproape in totalitate cu era comunista si au ramas majoritari cei indobitociti de atatia ani intr-o ”inchisoare numita Romania”(printre care sunt cativa si mai sus)…..dar e mult mai mult de spus despre asta si nu am timp acum,dar ma mir destul de mult cum de exista si acum dupa atatia ani oameni sustinatori a-i comunismului si mai rau a-i unui dictator care a facut atata rau poporului roman care in perioada interbelica reusea cat de cat sa scoata ”capul in lume”.
Dar sper din toata inima ca in urmatorii ani, cei care inca mai sustin dictatorii si comunismul si fie cat mai putini si chiar sa dispara.
…..am uitat sa mentionez faptul ca e mare pacat de toti cei care au murit la ”revolutie” daca inca lumea(unii) se gandeste la perioada dictatoriala a lui Ceausescu&co.ca la ceva de regretat….pacat;….poate daca nu erau ei si nu numai cei morti, acum poate inca traiam in acea lume si-n acea ”inchisoare” dar totusi nu cred ptr. ca cea ce s-a intamplat era inevitabil,cea ce s-a intamplat la noi s-a intamplat aproape in toata europa de est,dar oricum merita sa ne gandim si sa le aprindem o lumanre celora care au murit la revolutie, in fiecare an in perioada 16-25 dec.
–….iar cea ce se intampla cu tara noastra in ultimii 20 de ani, se intampla chiar din cauza a celor aproape 50 de ani de comunism si dictatura….cu siguranta nu eram in situatia asta daca nu erau cei 50 de ani de stopare, incetinire a evoluarii….
….iar cea ce se intampla in tara noastra s-a intamplat cu toate tarile in tranzitie si reconstruire……nu-i usor sa repari ce au stricat unii in 50 de ani.
….nu stiu de ce imi pierd timpu’ scriind toate astea ca oricum nu poti schimba un idiot peste noapte,idiotii care au scris mai sus,gen:alex,vla2d,ina sunt irecuperabili ,un idiot se salveaza de cand se naste daca are noroc totusi cu o educatie mai buna,dar ptr. acesti oameni nu cred ca mai e nicio sansa, sper totusi sa aiba o varsta de pana-n 14-15 ani si sa fi scris aceste tampenii din auzite de la parintii lor care normal ca si ei la randul lor sunt niste idioti(scuzati-mi limbaju” dar m-am enervat ptr. ca imi pierd timpu’ si nu pot sa trec la altceva ptr. ca acum sunt singur acasa si nu am cu cine vorbi),ptr. ca asa mai pot fi salvati daca au noroc de viata care o au in fata.
….am revenit a treia oara ptr. ca nu am citit tot ce s-a scis mai sus si nu m-am putut abtine sa nu scriu si eu ceva …..asta ptr. ca acum nu am cu cine sa vorbesc si trebuie sa ma exprim intr-un fel ca sa nu ma enervez.
….hai ca m-am mai calmat……
ina aia e terminata rau..ea si cei ca ea ar trebui sa aiba aceeasi soarta cu ceausescu….si cei care ne conduc acum tot soarta aia ar trebui so aiba
AIA DIN POZA DE MAI SUS: ILIESCU, PETRE ROMAN, MAZILU, CE-AU FOST? NU TOT COMUNISTI? NU TOT ACTIVISTI DE PARTID? DAR AU FOST TRADATORII CARE L-AU PUS PE CEAUSESCU LA ZID PENTRU CA EI ASTEZI SA TRAISCA BINE. DINTR-O TARA CU O ECONOMIE PUTERNICA, O TARA INDUSTRIALIZATA, CU AGRICULTURA, ENERGIE ELECTRICA NUCLEARA ( UITATI-VA IN UE SI VEDETI CATE TARI NU AU CENTRALE NUCLEARE, DE EXEMPLU ITALIA NU ARE) SI LISTA POATE CONTINUA, ROMANIA A AJUNS AZI O TARA INGROPATA IN DATORII EXTERNE CATRE FMI SI BANCA MONDIALA. O TARA IN CARE EVAZIUNEA FISCALA E IN FLOARE, CORUPTIA E LA PUTERE, MINCIUNA SI HOTIA PE PRIMUL PLAN. TARA HOTILOR SI A TALHARILOR. ASTA A AJUNS ROMANIA. IN FRUNTE CU TARICEANU, NASTASE, BASESCU, ILIESCU SI ALTII…ETC.
Precizari in legatura cu Revolutia din 1989 si ultimele zile de comunism.
Consider necesar pentru informarea corecta a celor care citesc ce este postat pe acest site sa prezentati faptele asa cum au fost ele, iar daca considerati ca este necesara o sinteza va rog respectati in masura posibilitatii faptele asa cum au fost ele deoarece din „O incercare timida de a protesta impotriva regimului a fost la un joc de fotbal, unde Romania a invins cu 3-1 nationala Danemarcei, victorie ce a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia” nu se intelege mare lucru.
Cu speranta ca veti remedia aceste neajunsuri va asigur de toata consideratia privind acest demers al dvoastra de a pune la dispozitia opiniei publice materiale referitoare la Revolutia Romana din 1989.
Cu respect M.P
Fac parte dintr-un grup anticomunist si anticeausist fondat in toamna anului 1988 in orasul Cluj-Napoca unde in aceea perioada urmam cursurile Facultatii de Fizica. Daca in primele 8-10 luni de la infiintare obiectivele sale s-au rezumat la a capta cat mai multi membrii si a-i verifica, precum si la propaganda in mediul studentesc cu scopul de a pregati terenul pentru actiuni viitoare de protest impotriva incalcarii drepturilor omului si impotriva dictaturii, incepand cu vara-toamna anului 1989 am luat hotararea de a organiza un miting de protest in Cluj-Napoca.
Dupa marile mitinguri din Germania Democrata, Ungaria si Cehoslovacia, am socotita ca a sosit timpul ca si in Romania sa se incerce o schimbare.
Faceau parte din acest grup: Dan Caprariu, Vulpe Gratian, Szilagyi Olby, Fetico Serioja, Iosif Pataki, Boris Mircea, Anastasiu Angela, Galatan Constantin.
La inceputul lunii Noiembrie 1989 am vrut sa organizam un miting de sustinere a activitatii doamnei Doina Cornea dar a trebuit sa renuntam deoarece exista posibilitatea ca Securitatea sa interpreteze totul ca un puseu iredentist datorita prezentei in grup a unor maghiari. Acesta a fost motivul pentru care ne-am deplasat in Bucuresti unde am luat legatura cu urmatorii studenti de la Facultatea de Geologie: Barbu Eugen, Petre Sorin si Viasu Dragos. Am vrut sa organizam cu ocazia meciului de fotbal Romania-Danemarca o iesire in strada in zona centrala, Ambasada Americana, deoarece in conditiile fluxului mare de oameni care participau la meci deplasarile noastre ar fi fost mai discrete. Pentru ca Securitatea se pare ca mirosise ceva, am devansat data actiunii, asa incat pe data de 11.11.1989 la mine acasa am confectionat pancardele pe care era scris Vrem Reforme. Au fost scrise 3-4 cu vopsea rosie pe fond alb. Dupa ce au fost gata, a urmat deplasarea in zona Cismigiu, Str.Brezoianu, unde am incercat o manifestatie spontana, care din pacate a durat foarte putin, de ordinul minutelor, 2-3 minute, oamenii din jur evaporandu-se rapid. O alta pancarda a mai fost pusa pe gardul parcului Cismigiu, unde a stat cateva ore.
Arestarea intregului grup a fost foarte rapida, de ordinul orelor. Cei arestati au fost urmatorii: Vulpe Gratian, Petre Sorin, Viasu Dragos, Dan Caprariu, Mihnea Paraschivescu. Am fost transportati initial la Circa 17 Militie unde am petrecut prima noapte dand declaratii. A doua zi la orele 07:00…08:00 am fost transportati la sediul Securitatii Statului din Calea Rahovei 37-39 unde se efectuau anchetele penale. In tot cusul zilei de 12.11.1989 pana in dimineata celei urmatoare am fost anchetat. In celula in care am fost depus in dimineata zilei de 13.11.1989 am intalnit urmatorii arestati: Bozga Vasile, Gorea Iulian, Cocos Radu, Stefan Cristian si Radu Chesaru.
Dintre anchetatori ii enumar pe cei al caror nume l-am aflata pe parcurs: col.Petre Morariu, col. Burloi Gheorghe, mr.Popa Mihai iar procurorii militari erau : Stefanescu Mihai si Muresanu Mihai. Ultimii doi erau cei care intocmeau prelungirea mandatelor de arestare. Dosarul meu de ancheta poarta numarul 456/P/1989 iar capul de acuzare era articolul 166 alin 2 c.p.
Am fost eliberat in data de 22.12.1989 la ora 12:45. In fata arestului m-am intalnit cu Petre Sorin si cu un baiat in jur de 20 de ani care fusese arestat in 21 Decembrie si care ne-a spus ce se intamplase cu o zi inainte. Cu cei doi am mers pana la Romarta Copiilor incercand sa formam un grup care sa elibereze persoanele care mai erau inca arestate in Calea Rahovei. Nu am reusit deoarece se anuntase la Televiziune eliberarea detinutilor politici iar oamenii chiar credeau acest lucru. Acelasi lucru am vrut sa-l aplic in Piata Revolutiei din pacate cu aceleasi sanse. Cel putin am comunicat celor din Piata ca nu toti arestatii au fost eliberati. Dealtfel tot aici am patruns si ocupat cu alti revolutionari cladirea C.C al P.C.R. La orele 14:30-15:00 m-am deplasat acasa pentru a ma intalni cu rudele mele care ma cautau si ele si nu stiau nimic de soarta mea.
Dupa-amiza in jurul orelor 18:00 m-am intors din nou in Piata Revolutiei unde am incercat impreuna cu mai multe persoane sa ma deplasez inspre Palatul Regal de unde se tragea. Am renuntat la un moment dat deoarece am fost prinsi intre doua focuri. Ale celor din Palat si a tab-urilor care nu au inaintat o data cu noi. La orele 20:30-21:00 m-am dus acasa intorcandu-ma la sediul fostului C.C in dimineata zilei de 23 Decembrie unde am participat la cordoanele de ordine formate la C.C( la transportul alimentelor spre cei din interiorul cladirii si la ajutorarea ranitilor). In seara zilei de 23 Decembrie la orele 18:00 m-am deplasat la televiziune unde intre pauzele de tragere am ajutat la transportul alimentelor si al ranitilor. Datorita lipsei de coordonare din strada au fost cazuri cand diversi revolutionari s-au impuscat intre ei. Deasemeni interventia mai mult decat lamentabila a armatei, erau tineri de 18 ani care fusesera incorporati cu 2-3 luni inainte, m-au determinat sa ma retrag la Arcul de Triumf unde in aceea seara au si fost arestati mai multi tineri inarmati care nu puteau sa justifice de unde aveau armele si ce cautau cu ele acolo. Acestia au fost trimisi intr-un autocar la Circa de Militie de pe Str.Arhitect Ion Mincu. La operatie a participat si un cadru militar, un Capitan.
In dimineata zilei de 24 Decembrie m-am deplasat la filtrele de la Universitate.
Religie crestina ! timp de doua mii de ani ai impilat si ai ucis omenirea .Un presedinte francez ne-a revelat calea pacii : ” Daca vrei pace cuvantul de ordine este -Laicizare .”
Religia -somn al ratiunii si razboi purtat de monstrii zamisliti de credinta oarba.
Domnule Marius , In ziua de 22 decembrie 1989, ora 12:15 m gseam in acel grup de revolutionari care au strigat „AM NVINS” . anuntnd cu mare emotie fuga lui Ceausescu . Dup 20 de ani am vazut pe you tube acea imagine .,pot s spun c m-a emotionat foarte mult . Miar face o mare placere daca as putea sa am o fotografie din acea emisie ,dar nu stiu cun sa o procur , locuiescin Italia de 20 de ani . M gaseam in primul rind linga Ion Caramitru.
Mihaela
revolutie a fost pina pe 19 dec;daca vreti detalii contctatima ;armta nu a tras in tm;va zic si cum am facut manifestele;dupa romania danemarca cineva a dat foc la steagul pcr din caminul 15;toti stiam cine altii nu;si am pierdut multe nopti cu declaratii;nu au aflat,atunci multi s-au dat seama ca suntem uniti;nu era sifon niciunul;certificate de revolutionari unii nu avem si nu avem nevoie;dar unii dc au?tata a venit cu unele trenuri pina la giarmata ca huliganii distrug romania si ungurii;aveau si bastoane din lemn;cind au vazut huliganii……………………………………….au fost de partea noastra;dar totusi zic mereu si sustin ca daca iulian vlad nu era patriot era totul mult mai grav;EL A APLANAT TOTUL;NU FIUL DINSULUI ;SI EL CRED CA A FOST POZITIV;
AM UN FOST COLEG DE FACULTATE CARE A MURIT CIND AM SARIT PE BALCON DIN CAMINUL 7;SOTIA LUI ERA GRAVIDA;DACA INCERCAM(RETINETI)SA-L DUCEM LA SPITAL NU MAI ERA;FIZIC;AU TRAS CU TAB-UL IN CAMIN;NENOROCITII;SE ARUNCAU COCTEILURI MOLOTOV DE STUDENTII DIN CAMINUL 22
NENOROCITUL DE SOLDAT CARE A TRAS SPER SA NU AIBA SOMN NICIODATA;CEL DIN TAB MA REFER;
MIHAELE BINE AI FACUT CA AI PLECAT;PROMIT CA I-TI TRIMIT FOTO CU TINE;SA FII SANATOASA SI SA AI NOROC IN VIATA;
TE ROG SA-MI COMUNICI ADRESA TA la safta.daniel @yahoo.com;promit ca i-ti trimit totul
1.COMPLOT TERORIST INTERNATIONAL
Comunisti, tortionari, mercenari, teroristi, disidenti si agenti straini organizati si protejati de guvernele SUA-ISRAEL, GERMANIA, RUSIA, ITALIA, MAREA BRITANIE, JAPONIA, OLANDA si altele comploteaza de 20 de ani pentru jefuirea si distrugerea Romaniei.
http://www.youtube.com/watch?v=ru2WYa9cdVo
http://www.youtube.com/watch?v=ln-yuMhMRqA
http://www.youtube.com/watch?v=IzO9BhealkU
http://www.youtube.com/watch?v=3Phil9rp7UU
http://www.youtube.com/watch?v=QvXPsQYNI_Q
http://www.youtube.com/watch?v=9CT7sjCZ4MY
http://www.youtube.com/watch?v=BHY1eA9_0CU
http://www.youtube.com/watch?v=IIPivtX2UiY
2.SIONISMUL MONDIAL ATACA ROMANIA
In 1989 Romania a fost in atentia organizatiilor sioniste criminale si teroriste internationale Comisia Trilaterala si Grupul Bilderberg conduse de Donald Rumsfeld, George Shultz, Richard Holbrocke, Keith Alexander, David Rockefeller, Albert Rotschild, Henry Kissinger si alti.
http://www.youtube.com/watch?v=3f-i2h8YZtU
http://www.youtube.com/watch?v=QZKDMZGIQLg
http://www.youtube.com/watch?v=2RnK3SQmg5Y
http://www.youtube.com/watch?v=GpxtjZXAVc0
http://www.youtube.com/watch?v=dExS4VFGLII
http://www.youtube.com/watch?v=1WzF9VJiVKM
http://www.youtube.com/watch?v=bc1e_-1UmLI
http://www.youtube.com/watch?v=09QBu4SH23Y
1.COMPLOT TERORIST INTERNATIONAL
Comunisti, tortionari, mercenari, teroristi, disidenti si agenti straini organizati si protejati de guvernele SUA-ISRAEL, GERMANIA, RUSIA, ITALIA, MAREA BRITANIE, JAPONIA, OLANDA si altele comploteaza de 20 de ani pentru jefuirea si distrugerea Romaniei.
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/34801/INTERNATIONAL_TERRORIST_PLOT_I/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/34797/INTERNATIONAL_TERRORIST_PLOT/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/34795/INTERNATIONAL_TERRORIST_PLOT_III/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/34793/INTERNATIONAL_TERRORIST_PLOT_IV/
2.SIONISMUL MONDIAL ATACA ROMANIA
In 1989 Romania a fost in atentia organizatiilor sioniste criminale si teroriste internationale Comisia Trilaterala si Grupul Bilderberg conduse de Donald Rumsfeld, George Shultz, Richard Holbrocke, Keith Alexander, David Rockefeller, Albert Rotschild, Henry Kissinger si alti.
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33804/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33803/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33797/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33795/
3. ATAC MILITAR TERORIST INTERNATIONAL IMPOTRIVA ROMANIEI
International terrorist military attack against Romania
In decembrie 1989 ROMANIA a fost atacata de SUA, RUSIA, GERMANIA, ITALIA, FRANTA, UNGARIA, AUSTRIA, BELGIA, MAREA BRITANIE, JAPONIA si altele la ORDINUL GRUPULUI BILDERBERG PENTRU DISTRUGEREA ROMANIEI SI INROBIREA FINANCIARA A ROMANIEI.
Acuzam SUA, ISRAEL, RUSIA, MAREA BRITANIE, OLANDA, BELGIA, JAPONIA, FRANTA, GERMANIA, ITALIA, CANADA, ISLANDA, NORVEGIA, GRECIA, SPANIA, UNGARIA pentru atac militar terorist impotriva ROMANIEI in decembrie 1989 pentru dezmembrarea, jefuirea, distrugerea ROMANIEI si exterminarea poporului roman.
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/33149/International_terrorist_military_attack_Romania_I/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31150/International_terrorist_military_attackRomania_II/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31148/International_terrorist_military_attackRomania_III/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31142/International_terrorist_military_attack_Romania_IV/
4. TERORISM DE STAT INTERNATIONAL
State terrorism INTERNATIONAL
TERORISM DE STAT INTERNATIONAL este planificat, organizat si finantat de GRUPUL MASONIC BILDERBERG SI SUSTINUT MILITAR, MEDIATIC SI FINATAT DE STATELE MEMBRE NATO PENTRU A ATACA STATE SI POPOARE PENTRU JEFUIREA, DISTRUGEREA SI INROBIREA LOR, PENTRU COLONIZARE EVREIASCA PLANETARA
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31131/State_terrorism_INTERNATIONAL_I/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31129/State_terrorism_INTERNATIONAL_II/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31128/State_terrorism_INTERNATIONAL_III/
http://www.disclose.tv/members/viewvideo/31126/State_terrorism_INTERNATIONAL__IV/
5. RAZBOI IMPOTRIVA FIINTEI UMANE
WAR AGAINST HUMAN BEINGS
O SECTA SATANISTA MASONICA EVREIASCA CONDUCE PLANETA ORGANIZEAZA, FINANTEAZA SI INARMEAZA GRUPURI EXTREMISTE SI SEPARATISTE PLANETARE PENTRU ATACURI MILITARE TERORISTE INTERNATIONALE PENTRU COLONIZARE EVREIASCA PLANETARA
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/32598/WAR_AGAINST_HUMAN_BEINGS__I/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/32597/WAR_AGAINST_HUMAN_BEINGS_II/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/32596/WAR_AGAINST_HUMAN_BEINGS__III/
http://www.disclose.tv/action/viewvideo/32595/WAR_AGAINST_HUMAN_BEINGS__IV/
HITLERISM, COMUNISM SI PRIN TERORISM LA SIONISM
Atacurile militare si atentatele de pe suprafata globului sunt provocate de sionismul mondial, prin NATO, GRU, CIA, MOSSAD, SAS, FSB-KGB, DST, MAD, CESIS si altele, pentru destabilizare economica si politica pentru COLONIZARE EVREIASCA PLANETARA.
http://www.youtube.com/watch?v=ZPQn0AOaQxs
http://www.youtube.com/watch?v=tCOw0fMyL3w
http://www.youtube.com/watch?v=KrdZRSDNh6Y
http://www.youtube.com/watch?v=nnRPX_BAcFc
http://www.youtube.com/watch?v=l_xZidTy388
http://www.youtube.com/watch?v=Dv7icoQSSY0
http://www.youtube.com/watch?v=M7IAdr3hT9s
http://www.youtube.com/watch?v=z8pu_u7McDI
http://www.youtube.com/watch?v=AjKVTZZFF_g
http://www.youtube.com/watch?v=f2duEE8XhAs
totul e ok! totusi sanse spre viitor depinde de noile generatii ,dictatura a existat si la noi numai ca noi am fost prea linistiti n politica !!!
BALACAREALA INTRE SEFII PE PORTALURILE REVOLUTIEI :
D-LUI BAMBILICI GADINA : PITZAR DESAVARSIT CU POPONETU`L SAU D-LUI POPCOMISAR CU VICELE sotioara, DRAGA LUI DIN INIMA
Din cauza unuia ca tine, Bambilici, revolutionarii se vor trezi scuipati pe strada. Incearca dle Popo sa te duci la primul miting sindical din Bucuresti, sau de unde esti tu, sa ceri cuvantul ca fost revolutionar si ai sa te convingi ca nu exagerez cu nimic. Stiti de ce?
Pentru ca n-ai furat cu ei din patrimoniul UGSR,UTC,PCR.
N-am nimic de impartit cu tine, mai bine nu incerca ptr. ca nu stiu daca ai scapa cu viata intr-o asemenea situatie. Din cauza bussinesului revolutionar cu certificate practicat la Pitzeria Costel Gadina Ranitul. A inceput sa ne urasca lumea. Anul trecut, inca era in faza de dispret, dar de anul acesta a trecut la cea de ura. Si e doar la inceput de criza. Ma mir ca nu sti. Eu imi dau seama din postarile de pe forumurile ziarelor. Si cei temperati si calculati au devenit dispretuitori si violenti in expresii la adresa revolutionarilor. Si cu cat se va adanci saracia adusa de BUNICUTA(apropos nu de bunicuta labagista), BOMBONEL si cei 40 din haita PSD, cu atat vom fi urati mai mult. Daca vor continua sa faca o afacere din desecretizarea dosarelor Revolutiei, vom ajunge sa ne caute sindicalistii pe acasa, cu bate in maini, ca minerii.(Chiar nu i-ti este frica ? Tu care ai tras in masa muncitoreasca) Chiar nu te-ai prins ca guvernantii vor sa ne puna ca vinovati, cu populatia ? Planul e simplu si va fi ultima faza a diversiunii: decat pe capul nostru, mai bine pe al revolutionarilor. Apoi vor da satisfactie „gloatei” anuland drepturile „nemeritate” ale coruptilor de revolutionari (hoti, cinstiti, profitori sau nu).Ieri ma injurai, acum imi dai dreptate. Revolutionari, atentie fiti vigilenti, vi se pregateste ceva. Boc a spus insa clar : Am fost in strada in decembrie 1989!Sa fie clar, ma bucur ca s-a mai spart gheata in privinta dosarelor si e normal faptul ca Doru Maries a facut ce a facut ptr. asta (e baiat destept sau cu baietii destepti), dar citesc presa la noi. Vad cum se contureaza tot m clar marea diversiune a celor de la 0100, fostii din DSS ). Si nici PCR-isti rebotezati PSD-isti nu stau degeaba. Babornita kaghebista Vladut Nisipeanu, pentru 3 kg cascaval si ceva brinza de burduf face joc de picioare pe unde poate. In ultimul numarul al ziarului „Azi”, sunt doua articole pe prima pagina: „BOC SE OCUPA DE… DOSARELE REVOLUTIEI”, cu o imagine de la o demonstratie sindicala si „A CINCEA STEA PENTRU OPREA!”, cu subtitlul „DIVERSIUNEA DECLASIFICARII” si fotografia ministrului Ap?r?rii, Gabriel Oprea. Unde crezi ca va duce meciul murdar pedele-pesede?Nu cumva la spartul oalelor in capul nostru?Ce spun de doua saptamini? nu cumva mobilizare si garda sus!!! Hai sa nu ne dam loviti:Si Nastase, si Boc stiau ca suntem 22 de mii cu urmasi,raniti,retinuti,luptatori si participanti….si sunt publicati in m-of din 1991-2002.Se personalizeaza vechile certificate prin aplicarea foto si C.N.P.. Vrei adevarul: guvernele fac eliberari in esantioane functie de cum suplimenteaza bugetul trimestrial si ordona platile. Indiferent de culoare au fost,sunt si ramin curve politice (culoarea lor este uniform variabile functie de directia vintului si pretul de achihitie a gazului metan ):TREZITI-VA REVOLUTIONARI !
IN PRIVINTA ACESTUI GUNOI GADINA C-TIN : NU EL PROMOVEAZA MULTE DOSARE DE LUPTATORI REMARCATI DIN TARA ? DE CE CERE SCOATEREA LOR DIN LEGE ? PARCA INTREBATI CEVA , ZILELE TRECUTE DESPRE EI ?
Mai jos, vedem declaratia de avere a d-l. gadina constantin cu drepturile materiale obtinute ca sef de revolutionari :
Drepturile, asa cum apar ele la data de 20 martie 2009, in fisierele publicate ale SSPR-ului, din cadrul Guv. Romaniei :
Record number 3960
ID: 3960
Pozitie in lista originala: 1628
Nume si prenume: GADINA CONSTANTIN
Numele de familie: GADINA
Prenume: CONSTANTIN
Teren: 0,5 ha
Judetul: Ilfov
Localitatea: VIDRA
IN REST NIMIC,
> Spatiu din ACADEMIEI 30-41,
> Pitzeria (VANDUT DREPTUL LITIGIOS), din C. Dorobanti 56,
> Blocul din C. Grivitei 60,
> Teren in Otopeni,
> Teren in Magurele ,
> Etc.., etc..,,
Inteleg eu CA NU TREBUIE SA FIE VIZIBILE PENTRU PRESA, etc.. , inclusive A.N.I..
de pe : Portalul Revolutiei | Discutii generale | Totul despre Revolutie si Revolutionari | NOI CU CINE VOTAM ?, citim 1.)Rusine tovarase GADINA CONSTANTIN daca gandesti asa. In primul rand tu mare revolutionar nu esti ,in schimb esti un poponar notoriu care te-a parasit si nevasta-ta Mihaela care te-a prins cand facea-i . anal cu un tovaras de al tau fost vicepresedinte care intre timp a murit. Dupa ce ca nu iti satisfacea-i fosta nevasta acum ai tupeu de poponar jegos ce esti sa propui sa scoti din lege categoria de ‘Luptatori Remarcati prin Fapte Deosebite’ . Daca pun mana pe tine iti rup gatul ca la porumbei ca si asa abia cantaresti 50 kg. cu tot cu televizor in brate. POPO ai dat de dracu ,de acum incolo daca mai scoti capul din vizuina ta de profitor ce ai fost o sa vezi tu… Tu vorbesti de cei care au profitat de pe urma revolutiei? tu care SPATIUL COMERCIAL AL ASOCIATIEI l-ai transformat in PIZZA-IALIA ? TU CARE AI PROMOVAT OAMENI NUMAI PE BANI? Sa iti fie rusine tovarase GADINA C-TIN.;2.)Imi dai intalnire la POPOGADINA? Dar POPOGADINA cu Asociatia lui familiara cu Sora-sa marea revolutionara care in timpul evenimentelor era pe la TECUCI. Despre asta ce ai de spus ? Ma indoiesc ca nu stiai avand in vedere ca il cunosti pe POPOCOMIOSARUL GADINA Procurator de certificate gen sora-sa GADINA ELENA;3.)Asociatia Jilava 89, si-a facut pizzerie. Si la introdus pe nepotul sau in SSPR Gadina Mihai pentru a-si trece dosarele cu spagi . POPOCOMISARUL GADINA este un apropiat al regimului Iliescu implicit al lui Emil Cutean . P.S. nu ma intalnesc cu poponari ,daca va fi nevoie o sa-i rup capul .
Ma numesc Gheorghe Cornel unul din coducatorii Revolutiei din Jud.Mures, (vezi DOSAR 12095 SSPR) actualmente CERSETOR IN UE, deorece Gadina impreuna cu Cuteanu Emilian mi-au facut documentele disparte findca am refuzat sa ader la serviciile de SPAGA, oferite de acestea iar Secretarul Generl Adrian Nicolaescu pentru a acoperii, activitatile antirevolutionare desfasurate de predecesori sa-i din conducerea SSPR, mintindu-ma a facut tot posibilul, prin interventie directa la Curtea De Apel Bucuresti, la respingera in fond,( a Dosarului 5590/2/2009 de la Curtea De Apel Bucuresti), stiind ca nu dispun de resurse financiare pentru RECURS asfel judcatorul cazului descosiderind Constitutia Romaniei si legile privind drepturile revolutionarilor a respins in fond cererea mea.Mai mult Presedinta Tribunlui Bucuresti, D-na NEAGOE, care urla dupa bani de pomana (INDEMNIZATII taiate de guvern) nu a reactionat in nici un fel la sesizarea mea catre domnia ei.Dici Stimati ROMANI vedeti ce e DREPTATEA in ROMANIA,doar o UTOPIE.PENTRU ASTA A MERITAT SA LUPT? poate cineva ma poate ajuta in lupta cu HIENELE de la SSPR.
Numai romanii ar vrea bani si foloase materiale pentru participarea la revolutie!!!
domnilor,nu am prins revolutia,st mic,20 de ani,insa daca stam sa ne gandim desi ideia in sine a fost demna de admiratie si respect,implementarea democratiei in romania,dupa ’89 toti cei care aveau puterea sa faca ceva pentru aceasta tara nu au facut decat sa fuga din ea sau mai”frumos”…SA FURE TOT.
din 90 pana astazi s-au vandut toate bunurile de valoare ale tarii.
oficial se numeste deficit,criza,dar de ce se intampla asta,cand in ’89 tara era fara datorii?
sa vedem,vine un marinar si face pe magicianul,hocus-pocus dragii meu(ha-ha-ha),uite flota,nu e flota!!!bravo base,esti smeker,nu pt ca ai furat,ci pentru ca ai convins prin spaga de nimic(70-100lei)bucurestenii,studentii si majoritatea populatiei,credulii si idiotii(pt ca doar asa pot fi numiti)sa te voteze,respect maxim(tragem apa pt k acolo e romania acum).
apoi,cand CORNELIU VADIM TUDOR a spus: HOTILOR,ATI VANDUT URANIUL LA RUSI!!!,a avut dreptate,acele mine de aur,secate oficial,erau pline de uraniu…felicitari administratiei.
sa mai intrebam ce s-a intamplat cu petrolul?…inutil,dar sa spunem doar,neoficial ca germania a cerut asta pentru uniunea europeana,votul lor ne-a costat pamantul de sub picioare,petrom,cu resursele din subsol unde au ajuns?…OMV…frumos
mai continuam?
pnl,psd,aliati acum,dupa ce nu au mai avut acces la banii furati in timp,se razvratesc…tipic romanesc…
acum,dupa ce PD-L a cheltuit o gramada de bani in campania marinarului incearca sa scoata bani din piatra seaca,,,succes,avem datorii de miliarde de euro sub conducerea voastra…
imi e rusine ca am facut campanie electorala pentru pnl,pentru ca sa ajuns rau…se aliaza cu psd…
romania ar avea nevoie de intelectualii si oamenii buni plecati din tara,intr-o ultima incercare de a peteci tara…
industria si agricultura e moarta,tara moare incet…dar noi romanii plecam si muncim pentru altii.
pacat de cei ce si-au dat viata pentru tara asta,sa ne fie rusine ca stam cu mainile in buzunar in timp ce tara este vanduta bucati europei.
sa nu mai vorbim de americani,la ce ne foloseste NATO?
s-au construit scuturi anti=racheta la marea neagra…pt ce?stiti ce a spus un anume presedinte din orientul mijlociu cu capacitate nucleara?”-NU POT SA REALIZEZ DE CE ROMANIA SE INARMEAZA IMPOTRIVA NOASTRA,NU AVEM NIMIC CU ACEASTA TARA,O RESPECTAM SI NU AM VRUT NICIODATA,SI NUVREM,CONFLICT CU ROMANIA”…stiti ca in clauzele sub care s-au construit scuturile minune romania nu are drept de a lua decizii?dak lu’ obama sau cui i se scoala sa traga trage fara sa dea un telefon macar…
bv liderii nostrii,sunteti niste ratati/
as putea vb zile intregi pe aceasta tema,pentru ca ma doare sa stiu ca tara mea moare sub ochii mei,sa stiu ca pe viitor am sa apuc drumul strainatatii pt ca nu voi avea ce sa mananc la mn acasa…este groaznic,aceasta tara care candva era mandria noastra,respectata de lume,acum a ajuns pres de sters bocancii…
vorbim toti,dar faceti vreunul ceva?
nu
pacat,maine de s-ar face ceva as fi mandru sa imi dau viata pentru acest mic petec de pamant,candva un colt de paradis pentru multi…
numai bina va doresc…
Singura data cand au fost si romanii uniti, si atunci au impuscat pe cine nu trebuia =))
tare
Hai ca pune Basescu armata pe noi. Iarasi. :))
au trecut 22 de ani de la revolutia din 89, inca mai am emotile pe care le-am avut cind eram copil de 8 ani, parca as vrea sa dau timpul inapoi, mi-e dor de acei ani.
Sincer mult mias dori sa se mai intoarca acei anii, au fost niste anisorii de aur
excelentele voastre notez axestea fara a avea rancuna sau o amintire an trecut,,.astfel dupa 89 am gasit an cazul uni ,,a. v. c. ,, grav, o lipsa totala de a fi ajutat astfel le spitalul militar al ministerului de interne am gasit medicii beti an cabinet care m au si nenorocit prin lipsa de prezentare,,……acum sase luni la o recadere a cazului mei grav ,netratat ,.la clinica fundeni un derbedeu medic m a dat afara an strada cand i am relatat drama suferita la m. i..,. asadar la spitalul m. i. un medic beat ami striga din usa,,ala daca are creierul inflamat vine alta data,,..iar la fundeni sunt dat afara an strada,, este ecest derbedeu bolnav sigur psihic subordonat al doamnei prof. dr. virginia ion neurologie eteajul tyrei fundeni,,……..mi se fura din pensia militara 70 de roni lunar la c. a. s. dar nu orimesc nimic ,ba mai rau ce a ce mi se antampla si am descris aici,,.unde ne andreptam,,………….m. m. an rezerva de la s. t. s. tanase marian,,.doresc un raspuns sunt grav afectat nu pot sa merg cursiv,,….,,tanasemarian251146@yahoo.com,,…….sa traiti,,………..eu am sperat enorm antr o schimbare reala an 89,…….nihil sine deo,,…………
Imi pare rau, dar nu te putem ajuta.
Suntem un site format din elevi si studenti.
excelentele voastre,eu va adresez multumiri ,sunteti viitorii tineri de valoare a acesteitari amarate si distruse numita romania,, sa va exprim excelentele voastre catde mult m am bucurat cand am vazut momentul 89,,am platit un greu tribut scriind atunci la f. s. u. n. ca ceausescu a facut rau religiei si am fost mutat de la s. t. s. antr un subsol si urmarit de 215 acum vad an ce lume cruda am patruns ,,regret desigur nesabuinta mea,,. cu respect eu anchei si va multumesc,,.nihil sine deo,,.marian,,………..
cu respect excelentelor voastre,,grupului mens sana, va multumes va asigur ca veti fi viitorii tineri de valoare inestimabila a acestei tari distruse de hoti si delapidatori,, sa traiti,,m. m. an rezerva tanase marian..,,………….
excelentele voastre criticati l pe ceausescu dar sa nu tineti mana pe inima,, asatfel antalnim dupa 89 bolnavi veritabili care prin energiile negative ce le raspandesc aduc asupra romaniei un blestem crunt,,.astfel un anume vadim stiti care spunea ca el stie 11 limbi straine pentru ca mai apoi sa votbeasca si sa blesteme ca un puscarias sadea,,.halal cultura o cultura plina de o ura animalica,,.nihil sine deo,,……
Ceausescu a fost judecat ,dar adevaratii tradatori ai romaniei ce fac acum? Ministri,presedinti si alte functii in conducerea romaniei si poporul Román imigranti pentru asta au murit mii de oameni nevinovati sa le fié rusine acestor „conducatori” ai poporului Roman
cred ca era mai bine cu Ceausescu,pentru k atunci aveai o casa,un loc de munca, acum cu noii presedinti nu ai nici casa nici munca,nimic.fura din pensii,pun impozite pe tot.eu zic ca era mai bine cu Ceausescu.
dupa Ceausescu au aparut hotii.Iliescu a bagat Romania in datorii, iar cei care au urmat au furat cat au putut.de aceea Romania acum se afla in stare critica.de ce romani pleaca in alte tari sa munceasca?pt ca parlamentari si presedintele nu sunt satui de cat au furat.daca au buzunarele pline e ok pt ei, iar romani pot muri de foame.
istorie adevarata,am fost acolo,pe atunci aveam 18 ani si nu imi era frica de ceva,dar acum…,ce ne facem?
cum mai iesim din saracie,suntem servi?
ultima solutie contra leprelor care ne conduc tara din 1989 -2012 este o noua revolutie si incepand cu iliescu si sfarsind cu nastase nu trebuiesc omorati ca scapa prea usor,trebuieste inchisoare pe viata cu restrictii la tot [mancare tv etc] si mancarea sa o castige dupa 12 ore de munca si copii lor sa nu-si mai vada asemenea animale ca nu cumva sa se perpetueze aceasta rasa
ÂNSELACIUNE MARIATA !!!HEHE UNDE SUNT TERORISTI? UITE LUPU NU E LUPU .DIN 89 PANA ACUM NU AM VAZUT NICI UN TERORIST PRINS HMMMM CE CULMEA .
ACEASTA NE SPUNE AVEVARUL CLAR CORECT SI CONCRET ATAT AN ANII 89 CAT SI ACUM SI ASTA VA RAMANE AN VECI ¨MINCIUNAAAAAAAAAAA¨ NOI ROMANI NU AM AVUT O INTRARE AN DEMOCRATIE POST DECEMBRISTA CI O DEMORALIZARE MINTALA A ANTREGULUI POPOR ROMAN SI O HARTUIRE ANTRE NOI ANSUSI CARE PERSISTA SI AN ZIUA DE ASTAZI.
Bre Ioane, se intoarce atatuca STalin in mormant cand vede cum scrii. Cat de prost si incult poti sa fii? AI facut batar 4 clase? pe langa toate dezacordurile…sa zici „noi insusi”?? vai si-0amar…Faza e ca dupa revolutie incultii si ratatii ca tine au inzecit randurile populatiei.
iliescu in special si toti ceilalti lingai ai lui printre care si dinescu sint vinovati pt. moartea acelor oameni de la lovitura de stat pt. ca nu a fost o revolutie a trebuit sa existe morti si raniti pt. ca iliescu si toate gunoaiele comuniste sa ia puterea in Romania si sa distruga tara si acum in Romania prim ministru este ponta un lingau de-al lui criminalul de iliescu cind va treziti romani sa va dea Dumnezeu sanatate si SA-I pedepseasca pe vinovati
http://youtu.be/cdHkfBqWbb0
mi-asi dori sa ma ajute cineva care are toate ziarele de la revolutie.caut ziarul de la sfarstul 1989 pana pe 15ianoarie 1990 in care este o poza cu o fetita pe un tank in bucuresti, nu stiu cum se numeste ziarul si nu cred ce este pe prima pagina.daca ma poate ajuta cineva ma poate gasi pe facebook alexandra tudor jamila mau pe mail.va multumesc foarte mult.
http://www.youtube.com/watch?v=H_NSfeWluxU&feature=related
De ce nu vb nimeni de F.U.N. frontul unitatii nationale de acele banderole albe pe care le-am purtat la intercontinental dupa ora 17 pe 21 decembrie si de cei care imparteau ceai la BARICADA cu mese scaune tot ce am putut lua dinrestaurante cofetarii pana sa se traga cu tunurile cu apa nu gasesc nici un articol
Ceausescu a dat lumii 3 milioane de apartamente , locuri de munca la fiecare individ , 3000 de fabrici de nivel tehnic mondial . A primit de la Biserica crestina ( Papa a fost artizanul revolutiei anticomuniste ) – o moarte miseleasca cu 50 de gloante .
Omenirea se inchina la monstrii si ucide pe cei drepti si multi si buni.
Cine este ” Sf. Constantin Cel Mare ?… Un mare ” sfant crestin” .
Articol de lege dat de acest monstru : ” Daca un sclav ( dac, trac sau slav ) fura un blid de mancare sa i se toarne in gura plumb topit ”
Si-a aruncat sotia si copilul in cazanul cu apa oparita .
Cum a fost Imperiul Roman sub acest monstru crestin : Romanii purtau coroane de aur si zale de argint ( de la Rosia Montana ) iar dacii , slavii si tracii , ii mai vad si ii mai aud si astazi: ei purtau jug de lemn si piei de urs si tatuaj la mana
” Mantuitorul” crestinilor s-a revelat in Biblie : ” Purtati jugul meu ca-i bun si povara mea ca-i dulce . Nu vreti ?! Iau via , o dau la altii iar pe voi va alung ” ……….. si i-a alungat pe evrei , pe atei , pe pagani, pe comunisti, musulmani si islamisti ………
Mi-am facut Dumnezeu din tatal meu .
Imi fac Dumnezeu din cel care a dat acestei tari 3 milioane de apartamente , locuri de munca si un trai lipsit de frica de Monstrii crestini si de grija zilei de maine.
Religia – boala mintala , schizofrenie barbateasca , magie neagra .
Mriuță, ai perfecta dreptate! Cei care au venit la putere acum nu sunt comunisti! Ei sunt fanarioți. Adevarați comunisti au construit o țară, i-au dat afară pe ruși, au platit pagube de război și datoria externă. Daca te uiți în istorie vei vedea o periodicitate a evenimentelor la un interval de timp plus ceva. Acestea sunt lucruri pe care cei ce critica nu le cunosc.
Cineva nu a stiut sa faca un calcul, in **** mea…
Nu am scris eu! Sincere regrete pentru moartea celor nu stiu cati soldati, deoarece calculul este gresit!!! 🙁
asa e am fost la timisoara ,si am frternizat cu ei
20 dec am fost trimisi de ceausescu la timisoara ,cu bate si rangi sa anabusim revolutia ,dar noi am fraternizat ,cu poporu,na-m sa uit niciodata acele imagini,cum ei au vazut ca santem alaturi de ei neau adus paine si salam cu niste camioane.doamne prin ce am trecut,as scrie mai mult dar ..aste sant amintirile mele,.pacat de cei ce au murit acolo ,dzeu sa aiba grija de ei.
Omul care a dus tara la independenta financiara fata de restul lumii a fost omorat fara drept de judecata chiar dupa achitarea datoriilor? Miroase de la o posta a inscenare si provocare din partea occidentului. Oricum se stie ca a fost si inca e propaganda impotriva comunismului peste tot in est, pentru ca e normal sa fie toti invidiosi pe tari precum China, dar in cazul asta poate au fost implicati mai mult decat credem. Daca nu se intampla atunci revolutia, probabil ca nu se mai intampla niciodata, pentru ca odata cu scaparea de datorii urma automat o crestere a calitatii vietii in tara.
In Decembrie in 1989 nu a fost Revolutie si a fost o lovitura de stat data de catre cei den afara Romaniei.Asta a fost sloganul lui Gorbaciov sfarsitul Razboiului Rece,asta propoganda a dus la rastunarea Comunismului din Europa,incepand cu Romania si sa termanad cu alte state din Europa.Principali actori ai lovituri de stat din Romania a fost:Ion Iliescu,Gelu Voican Voiculescu si un episcop Maghiar Lazlo Tockis si mai multi alti.Eu aveam 14 ani si eu stiam cu 3 sau 4 luni in urma ca va incepe lovitura de stat din Romania,ca eu eram infiltrat printre cei ce vorbeau si organizau din timp aceasta lovitura de stat….etc.Eu as vrea ca dupa 25 de ani de birocratie sa se spuna adevarul poporului Roman despre lovitura de stat din Decembrie 1989…etc.Si cei care mint sau a vandalizat si au ucis sa fie trasi la raspundere daca mai traesc.
Eu as vrea ca in al 12-lea ceas ca poporul Roman sa afle adevarul despre lovitura de stat din Decembrie 1989 si sa constintede din ce cauza sau sacrificat multa lume nevinovada pentru asi recapa indepedenta si democratia pe care o aveau nevoie,ca din pacate Romania a trecut de la Comunism la totalitarism si la o birocratie solida restaurata in Romania,drumul spre Democratie nu a fast parcurs cu adevarat nici in zilele noastre.Suntem inca pe drumul cel Rau al indiferentei,Birocratiei si a nepasari Politicieneolr de clasa de jos.
Nici in zi de azi nu am scapat de gunoaiele bolsevice, care posteaza aici tot felul de timpenii… Cica Marele Conducator Pingelica tocmai si-a platit datoriile externe (oare cine dracul l-a pus sa le faca si ce a realizat cu ele???)… Sobolanii rosii nu vad insa ca rambursarea aceasta fortata si facuta in mod pripit (NIMENI nu i-a cerut sa le plateasca asa de repede!) a dus la ruinarea tarii! Ei dau inainte cu lozincile patrunse adinc in creierele lor spalate si pe jumatate amputate. Altii sustin ca s-a trecut de la comunism la totalitarism, o timpenie si mai mare! Ba zevzecilor, nu s-a trecut la nimic! La putere ati ramas tot voi, ticalosilor! Ati continuat si dupa 1989 sa jefuiti tara, numai ca de data asta pe fata! Asa sa va ajute Dumnezeu, colhoznici nenorociti ce sinteti!
multumesc ptr. informatii!!
multumesc ptr. informatii! mau ajutat foarte mult!!
chiar daca e simpla e buna!! 🙂
nu trebuie sa crezi daca nu vrei! stii la cine ma refer………
(^ ^)
Ce este descopera .ro?
era mai bine pe vremea lui ceausescu fiindca nu trebuia sa plece nimeni in strainatate pt.un loc de munca