Pareidolia

Ce este pareidolia?

Pareidolia este un fenomen psihologic definit ca o iluzie sau o interpretare gresita, acesta consta in perceperea unor stimuli externi (in genere imagini, uneori sunete) ca fiind semnificativi si interpretati precum obiecte familiare, cunoscute. De cele mai multe ori stimulii perceputi sunt vagi, aleatorii si obscuri insa sunt perceputi concret ca fiind clari, distincti si precisi. Etimologia cuvantului provine din grecescul para, care inseamna pe langa, cu, alaturi de si din eidolon, diminutivul cuvantului grecesc eidos care inseamna imagine sau forma. Se presupune ca pareidolia este un efect secundar al creierului uman generat din nevoia de a recunoaste cu viteza sporita anumite obiecte comune precum chipurile sau trupurile umane. Mai cu seama, fenomenul in cauza reprezinta un soi de instinct, oarecum manifestat astfel dintr-o inertie psihologica.

Cauze medicale

Dincolo de inventivitatea, creativitatea si imaginatia roditoare a omului de a manipula mental, exista si o serie de factori care pot sa-i cauzeze unei persoane pierderea abilitatii de a recunoaste chipuri umane. Printre acesti factori se numara accidentele vasculare cerebrale, tumorile si traumatismele sau leziunile grave la nivelul girusului fusiform. Aceasta din urma, o grava tulburare neurologica, este cunoscuta sub numele de prosopagnosia. Totodata, anumite medicamente sau leziuni cerebrale pot priva omul de aceasta abilitate, iar pareidolia poate fi cauzata de tulburarea obsesiv-compulsiva. In conditii clinice insa, unii psihologi incurajeaza folosirea pareidoliei ca mijloc de intelegere a unui pacient, iar cel mai bun exemplu il constituie testul Rorschach cu pete de cerneala.

In literatura

Astronomul american Carl Sagan a sustinut ca tendinta umana de a recunoaste chipuri in tortilla, nori, chifle si asa mai departe este o trasatura evolutiva. In cartea sa intitulata „Lumea bantuita de demoni – Stiinta ca o lumanare in intuneric” acesta afirma astfel: „De indata ce copilul isi dezvolta vederea, el dobandeste abilitatea de a recunoaste chipurile, iar acum stim ca aceasta abilitate este puternic ancorata in creierele noastre. Acei sugari care cu un milion de ani in urma se aflau in imposibilitatea de a recunoaste o fata zambind, cu atat mai putin reuseau sa le castige inima parintilor lor, si mai putin probabil sa prospere. In zilele noastre, aproape orice copil se adapteaza si isi dobandeste usor capacitatea de a identifica reactia unui chip uman si de-ai raspunde cu un zambet.”

De asemenea, filosoful scotian David Hume, afirma in cartea sa intitulata „Istoria naturala a religiilor” urmatoarele: „Exista o tendinta universala printre oameni de a concepe toate fiintele ca pe sine si de a transfera fiecarui obiect calitati asemanatoare cu care suntem familiari si de care suntem intim constienti. Gasim chipuri umane in luna, in armatele de nori si prin inclinatie naturala, dar daca nu suntem corectati de experiente si de reflectii atribuim sentimente de bunatate sau de rautate fiecarui lucru, dupa cum ne raneste sau ne incanta.”

David McRaney, un jurnalist american, observa: „Nu poti doar sa te uiti la un nor si sa spui: Ce interesanta constructie de molecule de aer. Trebuie sa spui ca seamana cu un urs, sau in genere cu o fata. Se pare ca detinem un software de recunoastere faciala incorporat in structura noastra umana.”

Chipurile

Chipurile sunt probabil cea mai comuna forma observata ca un efect al pareidolia. Recunoasterea faciala ocupa un loc aparte in creierele noastre, dupa cum s-a exemplificat si mai sus prin girusul fusiform. Intr-un experiment pe aceasta tema, subiectilor carora li s-au aratat imagini neclare si li s-a spus dinainte ca cel mai probabil au sa recunoasca fete in acestea, li s-a activat girusul fusiform si la final au declarat ca intr-adevar au observat chipuri, cu toate ca acestea nu se regaseau in imagini.

Referitor la chipuri, iata un exemplu concret pentru a observa cum se manifesta pareidolia asupra noastra: Imaginea de alaturi, de pilda, nu este nimic altceva decat o constructie geometrica, cu alte cuvinte un desen liniar. Imaginea e asamblata rudimentar din trei cercuri: doua mai mici, egale si unul in care acestea se localizeaza plus o linie usor curbata. In pofida acestui fapt dar gratie acestui fenomen, reusim sa indentificam constructia de alaturi ca fiind asemanatoare cu o expresie faciala zambitoare cu toate ca nu seamana prea mult cu una reala.

Exemple

Domeniul religios este probabil de departe cel mai des intalnit in care avem de-a face cu acest fenomen. De-a lungul timpului, in special in ultimii ani, mass-media a prezentat varii cazuri de aparitii ale persoanelor religioase in diferite obiecte cotidiene si banale. Cele mai multe includ aparitii ale personajelor biblice (Isus, fecioara Maria) cat si coranice (inscriptia Allah). Trei cazuri mai aparte au atras atentia in mod deosebit. Cel mai cunoscut a avut loc in anul 1978 cand o mexicana a observat ca urmele de arsuri de pe tortilla pe care tocmai o gatise reprezentau chipul lui Isus Hristos, atunci s-a iscat o mare valva in presa si mii de oameni au venit la fata locului pentru a vedea tortilla respectiva. Un alt caz celebru este cel al unui sandwich cu branza pe care a aparut chipul fecioarei Maria, acest sandwich a fost vandut pe eBay cu 28.000 $ de catre americana Diane Duyser. Celebrul caz in care un bucatar a descifrat inscriptia numelui Allah pe o halca de carne nu iese nici el din discutie cu toate ca a fost mai putin mediatizat. De asemenea, tot in domeniul religios, diferite practici europene antice de divinizare implicau interpretarea unor umbre in forma de obiecte apeland astfel la pareidolia.

In psihologie, reputatul test Rorschach cu pete de cerneala foloseste pareidolia in incercarea de a obtine o perspectiva asupra starii mentale a persoanei in cauza. Testul Rorschach, inventat de catre psihologul elvetian Hermann Rorschach, este un test proiectiv care are menirea de a afla si interpreta gandurile sau starile pacientilor, acesta este reprezentat prin imagini alcatuite simetric din pete de cerneala ambigue. Proiectia acesteia, in acest caz, este o forma de pareidolia directa pentru ca imaginile nu au fost desenate in mod voit pentru a semana cu ceva specific.

In concluzie, acest fenomen psihologic aduce veritabile explicatii pentru multe iluzii care au la radacina perceptia senzoriala. Astfel, se explica foarte multe dintre aparitiile controversate precum OZN-urile, audierea de mesaje ale inregistrarilor redate invers, misterul lui Bigfoot, a monstrului din Lochness, numeroasele aparitii religioase si viziuni, renumita regiune Cydonia de pe Marte si foarte multe altele ce se afla in completare.

Cu toate acestea insa, pareidolia ramane un fenomen psihologic ce raspunde just atator „mistere” pe care mintea umana reuseste sa le plasmuiasca pentru ca mai apoi sa se incurce in ele.