Mitologia

Termenul de mitologie se poate referi fie la studierea miturilor, fie la un corp de mituri. De exemplu, mitologia comparativa se ocupa de studierea conexiunilor dintre miturile diferitelor culturi, in timp ce mitologia greaca e corpul de mituri ce provin din Grecia Antica. Termenul de “mit” e folosit, uneori, in mod colocvial atunci cand se face referire la o poveste falsa, dar termenul academic nu emite judecati despre adevar sau falsitate. In studiul folclorului, un mit este o naratie sacra ce explica cum lumea si omenirea au ajuns in forma prezenta. In sensul larg al cuvantului, acesta poate fi folosit in privinta oricarei povestiri traditionale.

Caracteristici de baza

Personajele miturilor sunt de regula zeii sau eroii supranaturali. Fiind povestiri sacre, majoritatea lor sunt sustinute de conducatori si preoti, fiind de regula apropiate de religie. In societatile in care mitul este narat, acesta e considerat ca fiind o dovada autentica a unui trecut indepartat. Societatea imparte miturile in 2 categorii, “povestirile adevarate” sau mituri si “povestirile false” sau fabule. Miturile au loc de obicei, in perioada primordiala, atunci cand lumea nu avea forma curenta si explica cum si-a dobandit aceasta forma si cum au fost create obiceiurile, institutiile si tabuu-urile curente.

Miturile, legendele si povestile din folclor sunt tipuri diferite de povestiri traditionale. Spre deosebire de mituri, povestirile folclorice se pot petrece oriunde si oricand, ele nu sunt considerate adevarate sau sacre de catre societatile respective. Asemenea miturilor, legendele sunt povestiri considerate in mod traditional ca fiind adevarate, dar provin dintr-o perioada mai recenta, in care lumea era in forma de azi. Legendele au de regula ca protagonisti principali fiintele umane, in timp ce miturile au personaje principale supraumane.

Distinctia dintre mit, legenda si folclor e e folosita doar ca simpla unealta pentru a separa si a grupa povestirile traditionale. In multe culturi, e greu de separat miturile de legende. Nici macar miturile si povestirile folclorice nu pot fi separate uneori. O povestire poate fi considerata ca fiind adevarata (prin urmare mit) intr-o societate, si simpla fictiune (povestire folclorica) in alta. De fapt, atunci cand un mit isi pierde statutul sau din cadrul unui sistem religios, de regula preia una sau mai multe trasaturi specifice povestirilor folclorice, personajele divine fiind inlocuite de eroi umani, uriasi sau zane.

Mitul, legenda, saga si povestea sunt doar cateva dintre tipurile de povestiri traditionale. Alte categorii include anecdotele si alte tipuri de glume.

Originea miturilor

Eufemismul

O teorie zice ca miturile sunt relatari distorsionate a unor evenimente istorice. Conform teoriei, povestitorii au elaborat in repetate randuri aceste relatari istorice pana cand personajele lor au capatat statut divin. De exemplu, am putea spune ca mitul zeului vantului Eol a evoluat din relatarea istorica despre un rege ce si-a invatat supusii sa navigheze. Herodot si Prodicus au facut afirmatii de acest gen. Teoria se numeste “eufemism” dupa numele mitologului Euhemerus, care a sugerat ca zeii greci au la origine legendele despre oameni.

Alegoria

Unele teorii sustin ca miturile sunt alegorii. Miturile sunt simple alegorii a fenomenelor naturale. Apollo reprezinta focul, Poseidon reprezinta apa si tot asa. Conform altei teorii, miturile sunt alegoriile unor concepte filozofice si spirituale: Atena reprezinta gandirea inteleapta, Afrodita reprezinta dorinta, etc. Max Muller credea ca miturile reprezinta descrieri alegorice ale naturii ce sunt interpretate literal.

Personificarea

Unii ganditori cred ca miturile au rezultat din personificarea obiectelor inanimate si a fortelor. Conform acestor ganditori, anticii adorau fenomenele naturale cum ar fi focul si aerul, ajungand in timp sa le considere zei. Anticii tindeau sa vada obiectele ca fiind persoane, nu ca simple obiecte, de aceea ei descriau fenomenele naturale ca fiind actiunile unor zei personali, dand astfel nastere la mituri.

Teoria mit-ritual

Conform ei, existenta zeilor e legata de ritual. In forma sa cea mai extrema, spune ca miturile au aparut ca explicatie a ritualurilor. Oamenii creaza ritualuri din motive ce nu au legatura cu mitul, mai tarziu uita motivul original al ritualului si incearca sa compenseze acest fapt prin inventarea unui mit de a carui comemorare se ocupa ritualul. James Frazer are o teorie similara. Frazer credea ca omul primitiv avea o credinta in legi magice; mai tarziu, cand omul a inceput sa isi piarda credinta in magie, el a inventat miturile despre zei si sustine ca fostele sale ritualuri magice sunt de fapt ritualuri religioase menite zeilor.

Functiile mitului

Mircea Eliade sustine ca una dintre raspandite functii e cea de stabilirea a unor modele comportamentale si a unor experiente religioase. Prin reproducerea miturilor, membrii unei societati traditionale se detaseaza de prezent si se intorc in epoca mitica, apropiindu-se in acest fel de divin.

Larui Honko afirma, ca in unele cazuri, o societate ca reproduce mitul avand ca scop reproducerea conditiilor din epoca mitologica. De exemplu, va reproduce vindecarea miraculoasa facuta de un zeu din trecut, pentru a vindeca pe cineva din prezent. La randul sau, Roland Barthes, sustine ca in prezent  cultura moderna exploreaza experienta religioasa. Deoarece nu e rolul stiintei de a defini moralitatea umana, o experienta religioasa este o tentativa de conectare cu un trecut moral ce contrasteaza cu prezentul tehnologic.

Joseph Campbell defineste miturile prin 4 functii de baza:

– Functia Mistica: experimentarea minunatiei Universului.

– Functia Cosmologica: explorarea formei Universului.

– Functia Sociologica: sustinerea si aprobarea unei anumite ordini sociale.

– Functia Pedagogica: cum sa traiesti o intreaga viata in diferite circumstante.

Teorii pre-moderne si moderne

Interpretarea critica a miturilor ajunge pana la presocratici. Euhemerus a fost unul dintre cei mai importanti mitologi pre-moderni. Miturile si originile lor sunt criticate si de Platon in lucrarea sa “Phaedrus”. Desi Platon condamna miturile poetice atunci cand discuta educatia tinerilor in “Republica”, datorita pericolului ca cei tineri si needucati sa interpreteze miturile literal, el face multe referiri la mituri in scrierile sale.

E.B. Tylor interpreteaza miturile ca fiind o incercare de a explica literal fenomenele naturale: fiind incapabili de a concepe legile impersonale ale naturii, oamenii au incercat sa le explice prin atribuirea sufletelor obiectelor neinsufletite, animismul. Conform lui Tylor, oamenii au evoluat in mai multe etape, incepand cu idei mitologice si avansand spre idei stiintifice. Nu toti cercetatorii sunt de acord cu aceasta idee. Lucien Levy-Bruhl afirma ca “mentalitatea primitiva este o caracteristica a mintii primitive, si nu o etapa in dezvoltarea sa istorica”.

Max Muller numea miturile “boli ale limbajului”. Pentru el miturile au aparut ca urmare a lipsei de substantive abstracte si a genului neutru din limbajul antic: figurile antropomorfice de vorbire, atat de necesare in asemenea limbaje, au ajuns sa fie interpretate literal, ducand la ideea ca fenomenele naturale erau fiinte constiente, zei.

James Frazer afirma ca miturile sunt o interpretare gresita a ritualurilor magice, care si ele la randul lor se bazau pe idei gresite despre legile naturii. Omul a inceput cu o credinta nefondata in legi magice impersonale. Atunci cand isi da seama ca aplicatiile acestor legi nu functioneaza, el renunta la credinta sa in legile naturale, in favoarea unei credinte in zei personali ce controleaza natura – dand astfel nastere miturilor religioase.

In tot acest timp, omul continua sa practice vechile ritualuri magice datorita obisnuintei, reinterpretandu-le drept reproduceri ale evenimentelor mitice. In final, Frazer sustine ca omul isi da seama ca natura asculta de niste legi naturale, ale caror natura o descopera prin intermediul stiintei. Odata ajuns in acest punct, stiinta elimina miturile, dupa cum zice si Frazer, omul progreseaza “de la magie prin religie pana la stiinta”.

Carl Jung a incercat sa inteleaga psihologia din spatele miturilor. Jung afirma ca toti oamenii poseda forte psihologice inconstiente, numite de el arhetipuri. Jung crede ca similaritatile dintre miturile unor culturi diferite indica existenta unor arhetipuri universale.

Joseph Campbell credea ca exista 2 grupe de mitologii: mituri care sunt “metafore ale potentialitatii spirituale a fiintei umane” si mituri “care se ocupa de anumite societati”.

Claude Levy-Strauss credea ca miturile reflecta anumite tipare mintale care ar trebui interpretate mai degraba ca fiind structuri mintale fixe – mai exact, perechi opuse (bine/rau) – decat afecte inconstiente.

In apendicele de la “Mituri,Visuri si Mistere” cat si in “Mitul Eternei Reintoarceri”, Mircea Eliade atribuie anxietatile omului modern, respingerii miturilor si a ideii de sacru.

Mitologia comparativa

Este comparatia sistematica a miturilor din diferite culturi. Are ca scop descoperirea de teme comune in miturile mai multor culturi. In unele cazuri, aceste asemanari sunt folosite ca argument in favoarea unei surse comune a unor mitologii diferite. Aceasta sursa comuna poate fi o sursa comuna de inspiratie (fenomen natural ce a inspirat mituri similare) sau o “proto-mitologie” comuna ce a dat nastere diferitelor mitologii existente.

Interpretarile moderne ale miturilor sunt de regula comparative si incearca sa gaseasca o origine comuna. Cercetatorii moderni incearca totusi sa evite afirmatiile generale sau universale despre mitologie. Una dintre exceptiile acestei reguli e cartea lui Joseph Campbell “Eroul cu o mie de fete”, care sustine ca toti eroii mitologici urmeaza aceleasi tipare. Teoria monomitului nu este agreeata de comunitatea stiintifica.

Autor: Guzga Ramona-Cristina.

Articol trimis pentru concursul Descopera.org

Surse: 1.