Lama lui Ockham

„Pluralitas non est ponenda sine neccesitate”.

Adica „pluralitatea nu trebuie folosita inutil”. Aceste cuvinte ii apartin lui William de Ockham, filozof englez medieval si calugar franciscan.

Asemenea altor franciscani, William a optat pentru o viata minimalista, o viata a saraciei. Datorita acestui fapt si a numeroaselor dispute avute cu Papa pe aceasta tema, el a fost excomunicat de Papa Ion al XXII-lea. William a raspuns printr-un tratat in cadrul caruia demonstra ca Papa e un eretic.

Ceea ce cunoastem azi ca Lama lui Ockham, e un principiu comun in filozofia medievala si nu ii apartine lui William, dar datorita folosirii sale frecvente al acestui principiu, numele sau a ramas legat de el. E putin probabil ca William sa aprecieze ceea ce altii au facut, folosindu-se de numele sau.

De exemplu, ateii aplica acest principiu pentru a demonstra ca existenta lui Dumnezeu e o ipoteza inutila. Putem explica totul fara adaugarea unui bagaj metafizic.

Ockham spune totusi ca teologia naturala e imposibila. Teologia naturala foloseste doar ratiunea pentru a il intelege pe Dumnezeu, contrastand cu teologia revelata bazata pe Scripturi.

Conform lui Ockham, ideea de Dumnezeu nu poate fi conceputa prin experiente evidente sau prin ratiune evidenta. Tot ceea ce stim despre Dumnezeu, stim prin intermediul revelatiilor. Prin urmare, fundatia teologiei, e credinta. In timp ce altii aplica „lama” pentru a elimina intreaga lume spirituala, Ockham nu aplica principiul parcimoniei credintei. Daca ar fi facut asta, ar fi devenit un socinian (o forma de antitrinitarism), asemenea lui John Toland (Christianity not Mysterious, 1696 ), reducand Trinitatea la Unitate si natura duala a lui Iisus la una Unica.

William a promovat minimalismul, fiind impotriva curentului vremii sale, realismul. El sustinea ca Universaliile ( o idee care poate reprezenta toate lucrurile sau o idee regasita in toate lucrurile ) nu exista in afara mintii noastre; aceste Universalii sunt simple nume cu care noi etichetam grupurile de indivizi si proprietatile lor. Realistii sustineau ca exista nu numai obiecte individuale si conceptele noastre despre ele, dar exista si Universalii. Ockham era de parere ca exista prea multe pluritati si ca nu avem nevoie de Universalii. Pentru realisti, exista Socrate individul si Socrate, conceptia ce o avem despre el. Tot pentru realisti, exista si realitati ca umanitatea lui Socrate, animalitatea lui Socrate, etc. Fiecarei calitati atribuite lui Socrate ii corespunde o alta.

Se poate spune ca William era sceptic in privinta acestei ideii de pluritate, a Universaliilor. Nu sunt necesare pentru logica, epistemologie sau metafizica, asa ca de sa presupunem aceste pluritati?

Platon si realistii s-ar putea sa aiba dreptate. Poate ca exista o lume a eidos-ului, in care Universaliile sunt eterne si unice pentru fiecare obiect. Dar nu avem nevoie de lor pentru a explica indivizii, conceptele sau cunostintele noastre.

Eidos-urile lui Platon reprezinta un surplus inutil de „bagaj” metafizic si epistemologic.

Am putea spune la fel de bine ca episcopul George Berkeley a aplicat Lama lui Ockham pentru a declara subtanta materiala drept o pluritate inutila.

Conform lui Berkeley, avem nevoie doar de mintile si ideile noastre pentru a explica tot. Berkeley a fost selectiv, in foosirea lamei, totusi. L-a folosit pe Dumnezeu drept Mintea care aude copacul care cade in padure, atunci cand nu e nici un om in preajma. Idealistii subiectivi pot folosi lama pentru a elimina pe Dumnezeu. Totul se poate explica prin intermediul mintilor si ideilor lor. O asemnea atitudine duce la solipsism, adica numai ei si ideile lor exista.

In prezent, e interpretata drept „cu cat mai simpla explicatia, cu atat mai bine” sau „nu inmulti ipotezele daca nu e necesar”. Lama lui Ockham, e folosita in afara ontologiei, in mod frecvent. De exemplu, e folosita drept criteriu, de catre cei care filozofeaza in domeniul stiintei, pentru a alege dintr-un numar de teorii, care au acelasi nivel de explicatie.A se considera situatia omniprezenta a doua teorii A si B, unde A este versiunea cea mai simpla a teoriei, care se potriveste cu datele, iar B este o versiune a lui A augmentata cu cu elemente aditionale care nici nu imbunatatesc, nici nu dauneaza problemei. Principiul lamei lui Ockham ne sfatuieste sa indepartam elementele suplimentare din B, ramanand cu versiunea mai simpla A.Deoarece pentru orice teorie exista un numar infinit de variatii care sunt in mod egal consistente cu datele actuale, briciul lui Occam este folosit in mod implicit in orice cercetare stintifica. De exemplu, a se vedea teoria faimoasa a lui Isaac Newton privind „actiunea si reactiunea”. O teorie alternativa ar fi: „pentru fiecare actiune exista o reactiune egala si opusa, cu exceptia lui 12 Ianuarie 2055, cand reactiunea va avea intensitate injumatatita”. Aceasta adaugire aparent absurda violeaza principiul briciului lui Occam deoarece este o adaugire care nu este necesara.

Lama lui Ockham mai e numita si principiul parcimoniei. Dificultatea in cazul briciului lui Ockham consta in faptul ca aceasta nu specifica si nici nu este intotdeauna clar care teorie este mai simpla. Mai mult, briciul lui Occam nu reprezinta decat o preferinta estetica pentru simplicitate. Prin urmare nu poate fi considerata riguroasa. Atunci cand se explica un anumit lucru, nu oferiti mai multe date decat sunt necesare. Nu e nevoie sa facem mai multe presupuneri, decat sunt necesare. Deoarece Lama lui Ockham e numita si principiul simplicitatii, unii creationisti sustin ca poate fi folosita pentru a demonstra superioritatea creationismului asupra evolutiei. Explicatia unui Dumnezeu creeator e mult mai simpla decat evolutia, care e un proces complicat. Dar lama lui Ockham nu spune ca daca o ipoteza e simpla e si corecta.

Principiul original a fost invocat in contextul credintei ca perfectiunea e simplicitatea insasi. Aceasta e o notiune metafizica pe care o impartim cu filozofii greci si medievali. Multe dispute nu au loc in legatura cu principiul, ci in legatura cu ceea ce se crede ca e necesar.

Deci in final, pentru materialist, pluritatile multiple a dualistilor sunt inutile, pentru dualisti, prezenta unei minti, dar si a unui corp, sunt necesare, pentru atei, prezenta unui Dumnezeu si a unei lumi supranaturale e o pluralitate inutila, pentru teist, prezenta lui Dumnezeu e necesara si tot asa.

Daca lama lui Ockham spune ca pentru atei Dumnezeu e inutil, iar pentru teisti e necesar, atunci acest principiu e inutil.

Daca spune ca atunci cand se alege intre doua explicatii, una improbabila si alta probabila, o persoana rationala o va alege pe probabila, principiul e inutil, deoarece alegerea e evidenta.

Iar daca principiul e minimalist, atunci cu cat mai mult reductionism, cu atat mai bine. Dar in acest caz, principiul nu ar putea fi folosit decat in cazurile clare de ontologie.

In prezent, principiul parcimoniei e un instrument euristic. Nu presupunem ca teoria simpla e si cea mai corecta, iar cea complexa ar fi falsa. Am invatat din experienta ca lucrurile nu stau mereu asa. Asa ca pana la proba contrarie, cele doua teorii care concureaza una cu alta, ar trebui pastrate pana in clipa in care una din ele e dovedita ca falsa.