Istoria zborurilor spatiale incepe cu Sputnik1 la 4 octombrie 1957. In acelasi an, a urmat Sputnik 2, cand a fost trimisa in spatiu catelusa ruseasca „Laika”, devenind prima fiinta de pe Pamant care a ajuns vreodata in spatiu. Nu a mai fost planificata intoarcerea Sputnik 2 pe Pamant. Sputnik 2 a intampinat niste defectiuni la scuturile termice. Rusii au reparat problemele, iar patru ani mai tarziu au trimis primul om in spatiu.
Primul om in spatiu
12 aprilie 1961 (Vostok 1), Iuri Gagarin devine primul om care a zburat in spatiu, o orbita de Pamant completa. Zborul a durat 180 de minute. Dupa nici o luna, la 5 mai 1961 Alan Shepard devine primul american care a zburat in spatiu, suborbita, la o altitudine de 116 mile.
Virgil „Gus” Grissom a devenit al doilea american care a facut un zbor suborbital, la o altitudine de 118 mile.
Gherman Titov in 6-7 august a realizat primul zbor care a durat o zi, cu Vostok2, 17 orbite de Pamant complete.
In 20 februarie 1962 John Gleen, Mercury-Atlas 6 (Friendship 7), devine primul american care a realizat un zbor orbital, 3 orbite de Pamant complete.
In zilele 11 – 15 august 1962, rusii lanseaza pentru prima data doua rachete spatiale pe orbita simultan.
Tot in anul 1962, americanii lanseaza racheta Mercury-Atlas 8 (Sigma 7), la bordul careia se afla Wally Schirra.
In anul 1963 se realizeaza prima transmisie in direct cu un astronaut american si anume, Gordon Cooper, cosmonaut in misiunea Mercury-Atlas 9 (Faith 7). Valery Bykovsky doboara recordul de cel mai lung zbor cu o singura persoana, 14 – 19 iunie 1963, in timp ce Valentina Tereshkova devine prima femeie in spatiu (16 – 19 iunie 1963 – Vostok 6) si cea mai tanara, avand doar 26 de ani.
In 19 iulie 1963 Joseph A. Walker a atins altitudinea de 106 km, iar o luna mai tarziu a ajuns la 108 km. Walker a devenit prima persoana care a zburat in spatiu de doua ori.
In 12 octombrie 1964 se efectueaza primul zbor spatial cu multiple persoane. Cu ocazia acestui zbor s-au realizat cercetari biomedicale. La bordul navei Voskhod 1 s-a aflat Vladimir Komarov, Konstantin Feoktistov si Boris Yegorov.
In 23 martie 1965 s-au efectuat multe alte zboruri spatiale, americanii Virgil Grissom si John W. Young de la bordul Gemini 5, au realizat primele manevre orbitale.
Gordon Cooper si Charles Conrad doboara recordul duratei misiunii, ajungand la o saptamana. 4 luni mai tarziu, Frank Borman si James Lovell (Gemini 7) efectueaza prima „intalnire” in spatiu cu Gemini 6A.
In 16 martie 1966, s-a lansat Gemini 8, la bordul ei aflandu-se Neil Armstrong si David Scott. In 12 – 15 septembrie 1966, Pete Conrad si Richard Gordon au ajuns la o altitudine record, 1374 km.
Anul 1967 aduce primul dezastru care se incheie cu victime umane. Vladimir Komarov a fost la bordul rachetei Soyuz 1, ce a fost lansata la data de 23 aprilie 1967. O zi mai tarziu, Soyuz 1 s-a prabusit la aterizare.
Apollo 8 – cursa catre Luna
Un an mai tarziu, americanii sunt cei ce ajung primii pe orbita Lunii, in cadrul misiunii spatiale Apollo 8. La bordul ei s-a aflat Frank Borman, Jim Lovell si William A. Anders.
Apollo 8 a fost prima misiune spatiala umana care a atins o viteza suficienta pentru a permite iesirea din campul gravitational al Pamantului, prima care a intrat in campul gravitational al unui alt corp ceresc, prima care a iesit din campul gravitational al altui corp ceresc si prima care s-a intors pe Pamant de la un alt corp ceresc. Echipajul de trei oameni era format din comandantul misiunii, Frank Borman, pilotul modulului de comanda James Lovell, si pilotul modulului lunar William Anders. Acestia au devenit primii oameni care au vazut cu ochii lor fata ascunsa a lumii, si primii care au vazut planeta Pamant de pe orbita unui alt corp ceresc.
Primul transfer de echipaje
Rusii realizeaza in ianuarie 1969 primul transfer de echipaje intre doua vehicule spatiale, Soyuz 4 si Soyuz 5.
In martie 1969 americanii testeaza Modulul Lunar pe orbita Pamantului, iar in mai 1969 se testeaza pe orbita Lunii.
Dupa lansarea de la 3 martie 1969, echipajul a petrecut zece zile pe o orbita joasa in jurul Pamantului. Cei trei au efectuat primul zbor uman al modulului lunar, prima conectare si extragere a unui modul lunar, o iesire in spatiu in doi, si prima conectare a doua nave spatiale cu echipaj uman. Misiunea a demonstrat ca modulul lunar este pregatit pentru zborul spatial uman. Alte teste, efectuate in cadrul misiunii Apollo 10, aveau sa pregateasca modulul lunar pentru scopul sau suprem, aselenizarea.
Primii oameni pe Luna
In data de 16 iulie 1969, Neil Armstrong, Michael Collins si Buzz Aldrin in cardul misiunii Apollo 11 (in imagine – lansare Apollo 11). A fost cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo si cea de-a treia calatorie spre Luna.
Misiunea a fost lansata la 16 iulie 1969 avand la bord pe astronautii: comandantul Neil Armstrong Alden, pilotul modulului de comanda Michael Collins si pilotul modulului lunar Eugene Edwin „Buzz” Aldrin.
Patru zile mai tarziu, pe 20 iulie, Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe Luna.
In octombrie 1969, rusii lanseaza pentru prima data trei zboruri spatiale, iar americanii, in noiembrie 1969, Pete Conrad, Dick Gordon si Alan Bean, aterizeaza din nou pe suprafata Lunara (Apollo 12), unde efectueaza doua iesiri pe suprafata Lunii.
In anul 1970, Jim Lovell, Jack Swigert si Fred Haise, sunt nevoiti sa anuleze aterizarea pe Luna datorita unor explozii la rezervorul de oxigen.
In 9 februarie 1971, se reuseste in cele din urma a treia aterizare pe Luna (Apollo 14). La bordul navetei spatiale s-au aflat Alan Shepard, Stuart Roosa si Edgar Mitchell. Shepard si Mitchell au efectuat doua iesiri pe suprafata Lunii.
Catre finalul misiunii Soyuz 11, Georgi Dobrovolski, Viktor Patsayev si Vladislav Volkov au decedat din cauza deermetizarii la reintrarea in atmosfera terestra, cauzata de o fisura in peretii navetei.
Anul 1971, a patra aselenizare. David Scott, Alfred Worden si James Irwin (Apollo 15) aselenizeaza. In aceasta misiune a fost transportat pe Luna si primul vehicul lunar. Scott si Irwin au efectuat trei iesiri pe Luna.
Apollo 17. A sasea aselenizare cu echipaj uman
In anul 1972, americanii mai efectueaza doua aselenizari: Apollo 16 si Apollo 17. Prima misiune desfasurandu-se intre 16 aprilie si 27 aprilie, iar cea de-a doua intre 7 si 19 decembrie. Apollo 17 a fost si ultima aselenizare. Cernan si Schmitt au efectuat trei iesiri pe Luna.
Skylab a fost prima statie spatiala americana, construita de NASA si lansata pe 14 mai 1973 de la Centrul Spatial Kennedy. A revenit pe Terra pe 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia. A parcurs o distanta de aproximativ 1.400.000.000 km.
In septembrie 1973 rusii testeaza noul design al rachetei Soyus 12, imbunatatit dupa dezastrul produs de Soyus 11.
In acelasi an, americanii Gerald Carr, William Pogue si Edward Gibson petrec 3 luni in spatiu, efectuand experimente stiintifice la bordul Skylab 4.
In anul 1975, rusii Georgi Grechko si Aleksei Gubarev (Soyuz 17) efectueaza observatii astronomice. 3 luni mai tarziu, Vasili Lazarev si Oleg Makarov nu reusesc sa mai ajunga pe orbita datorita unor defectiuni.
24 mai – 16 iulie 1975, Pyotr Klimuk si Vitali Sevastyanov analizeaza efectul unei misiuni lungi in spatiu asupra corpului omenesc.
In iulie 1975 se realizeaza prima unire a doua „nave” spatiale intre USA si URSS. Cosmonautii celor doua facand schimb intre ei de steaguri si cadouri (Apollo 18 si Soyuz 19).
In anul 1976 rusii realizeaza fotografii ale Terrei, vazuta din spatiu.
In 2 martie 1978, Vladimir Remek (Cehia) devine primul astronaut care nu este american sau rus (Soyuz 28), iar Sigmund Jahn, devine in 26 august 1976 primul german in spatiu.
Un an mai tarziu, Georgi Ivanov devine primul bulgar in spatiu, la bordul rachetei rusesti Soyuz 33.
In anii ce au urmat, s-au realizat diferite experimente stiintifice, atat de americani cat si de rusi.
Dumitru Prunariu, la data de 14 mai 1981, devine primul roman in spatiu (Soyuz 40), realizand observatii despre campul magnetic. A fost de asemenea si ultimul zbor al rachetelor Soyuz.
Prima naveta spatiala
12 noiembrie 1981, Columbia, este prima racheta spatiala (si reutilizabila). Se realizeaza diverse teste si experimente.
12 mai 1982, prima misiune Salyut 7. S-a transportat un satelit de comunicatii prin radio.
Incepand cu Salyut 6 si 7, a aparut o schimbare; ele erau construite in asa fel incat un al doilea echipaj putea sosi la bord, cu o noua nava spatiala (din motive tehnice, o capsula Soyuz nu poate sta mai mult de cateva luni pe orbita in siguranta). Astfel, un echipaj putea opera statie in continuare. De asemenea, vehiculele de aprovizionare Progress puteau aduce provizii noi pe statie, permitand misiuni de lunga durata.
La data de 12 iunie 1982, Jean-Loup Chretien devine primul francez in spatiu (Soyuz T-6, Salyut 7).
19 august 1982, Salyut 7, Svetlana Y. Savitskaya devine a doua femeie in spatiu.
11 noiembrie 1982, STS-5, Columbia. Se lanseaza satelitii de comunicatii ANIK C-3 si SBS-C.
Naveta Spatiala Challenger a lansat in anul 1983 inca 2 satelini de comunicatii. In anul urmator, a transportat satelitul INSAT-1B pentru India. In cadrul aceleiasi misiuni s-au realizat si experimente asupra soarecilor.
26 septembrie 1983, Vladimir Titov si Gennady Strekalov sunt la bordul Soyuz T-10-1, insa nu reusesc sa decoleze din pricina unui incendiu. Au reusit in cele din urma sa se catapulteze.
29 noiembrie 1983, prima misiune a Spacelab.
Challenger. Primul om care a zburat in spatiu fara sa fie legat
In 1984, este utilizat primul satelit uman.
Aflandu-se pe orbita la 170 de mile deasupra Pamantului, Capitanul de Marina Bruce McCandless devine primul om care a zburat in spatiu, fara sa fie legat, atunci cand a iesit din naveta spatiala americana Challenger si s-a miscat liber prin spatiu, utilizand un greoi echipament de zbor in spatiu, de culoare alba, creatie proprie. McCandless a orbitat in jurul Pamantului tangential cu naveta, la viteze mai mari de 17500 de mile pe ore si a zburat pana la o distanta de pana la 320 de picioare de Challenger. Dupa o ora si jumatate de testari si de zbor cu „rucsacul motorizat” si dupa ce a admirat Pamantul, McCandless a revenit in siguranta in naveta.
Ulterior, in aceeasi zi, Locotenent-colonelul Robert Stewart a incercat si el echipamentul destinat zborului in spatiu, considerat a fi un pas important in directia viitoarelor operatiuni de reparare si verificare a satelitilor de pe orbita si a asamblarii si mentinerii marilor statii spatiale. Aceasta a fost a patra misiune pe orbita a navetei spatiale Challenger.
Naveta Spatiala Challenger, construita pentru zborul pe orbita OV-099, a fost a doua naveta spatiala construita de NASA, prima fiind Columbia. Prima misiune a inceput pe 4 aprilie 1983. Naveta a reusit sa efectueze 9 misiuni complete, cea de-a zecea lansare fiind si ultima lansare pe care a efectuat-o naveta Challenger.
In anul 1984, naveta Discovery transporta doi sateliti de comunicatii si aduce inapoi alti doi sateliti nefunctionali.
12 aprilie 1985, Jake Garn devine primul senator in spatiu (Discovery). 29 aprilie 1985 – Challenger, a doua misiune Spacelab. Se efectueaza experimente la microgravitatie, se observa comportamentul maimutelor in spatiu.
In data de 17 iunie 1985 naveta Discovery transporta trei sateliti de comunicatii si se efectueaza diverse experimente stiintifice. In anii 85 – 86 se mai transporta alti 8 sateliti.
Pe data de 28 ianuarie 1986, Challenger a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, din explozie rezultand si decesul celor sapte membri ai echipajului (in stanga in imagine). Din cauza acestui accident, timp de doi ani si jumatate nici o naveta americana nu a mai realizat vreo misiune spatiala, pana la lansarea lui Discovery in anul 1988, in cadrul misiunii STS-26. Challenger a fost inlocuita de Endeavour, lansata pentru prima data in 1992.
La bordul ei s-au aflat Francis Scobee, Michael Smith, Judith Resnik, Ellison Onizuka, Ronald McNair, Gregory Jarvis si Christa McAuliffe.
Statia orbitala Mir
Statia orbitala Mir a fost lansata pe orbita la 19 februarie 1986. Este o naveta spatiala ruseasca si a fost construita pe orbita, legand diverse module, fiecare lansat separat incepand cu 19 februarie 1986 si pana in 1996. A fost construita pe aceleasi baze ca si statiile Saliut, lansate inainte de Uniunea Sovietica. Statia orbitala Mir a insemnat un mare si folositor laborator stiintific in spatiu. Celelalte navete spatiale care o vizitau, au furnizat provizii necesare vietii si aparatura tehnica, statia devenind cel mai mare vas spatial din istorie.
Cu cele 100 de tone, la interior semana cu un labirint foarte ingust, invadat de tuburi, cabluri si instrumente stiintifice, dar si obiecte necesare vietii cotidiene, precum fotografii, desen si instrumente muzicale. Cea mai mare parte a timpului a fost ocupata de un echipaj format din trei persoane, dar a gazduit in anumite momente, si nu mai mult de o luna, chiar echipaje mai mari, de 6 persoane. Exceptand perioade foarte mici, statia a fost locuita continuu, pana in august 1999.
Lansarea telescopului Hubble
In aprilie 1990 – Discovery, STS-31 – a lansat Telescopul Spatial Hubble (HST). 2 iunie 1998 – STS-91 – Ultima misiune de cuplare naveta / Statia Spatiala Mir.
Statia spatiala Mir a fost distrusa controlat la 23 martie 2001.
Cei 15 ani de calatorie a statiei au luat sfarsit in 2001, cand a reintrat in atmosfera terestra in apropiere de Nadi (Insulele Fiji) si a cazut in Oceanul Pacific de Sud. Franata fiind de paturile atmosferei, Mir s-a topit si a ars in cea mai mare parte, resturile ei materiale (intre 20 si 25 de tone), cazand in ocean.
Naveta Spatiala Columbia
Naveta Spatiala Columbia, misiunea STS-107, lansata la 16 ianuarie 2003 a disparut de pe ecranele centrului de control al zborului in momentul intrarii in atmosfera, cu cateva minute inaintea aterizarii prevazute penru ora 9:16, dupa o misiune de 15 zile, 22 ore si 17 minute. Naveta avea atasat un modul dublu pentru cercetari si o incarcatura de material stiintific. La bordul navetei s-au aflat sase astronauti americani, si in premiera, un israelian. Din acel moment, legatura radio nu a mai putut fi reluata, iar camerele care urmareau aterizarea au inregistrat desprinderea unei bucati de naveta, reprezendand momentul in care ultimul rezervor de combustibil se desprindea de naveta.
La scurt timp insa, alte trei bucati s-au desprins din naveta, sugerand dezintegrarea si aprinderea resturilor in urma frecarii cu aerul la o viteza de trei ori mai mare decat cea normala pentru acea etapa a zborului, dupa cum au apreciat specialistii.
Columbia era la a 28-a misiune a sa, iar toti cei sapte membri ai echipajului au murit (Kalpana Chawla si Ilan Ramon, prima femeie de origine indiana, respectiv primul israelian care au zburat vreodata in spatiu, apoi comandantul Rick Husband, pilotul Willie McCool si ceilalti trei membri ai echipajului, Michael P. Anderson, Laurel B. Clark, si David M. Brown).
Shenzhou 5 a fost prima misiune spatiala cu echipaj uman lansata de China pe 15 octombrie 2003. La bordul navetei Shenzhou, astronautul Yang Liwei a inconjurat Pamantul de 14 ori pe parcursul a 21 de ore. Naveta a fost lansata la ora 9:00 de la centrul spatial din Jiuquan, o baza din Desertul Gobi, cu o racheta purtatoare Marsul Lung CZ-2F (in imagine). La ora 9:10 a ajuns pe orbita la o altitudine de 343 km deasupra Pamantului. A doua zi la ora 6:04 naveta a reintrat in atmosfera si parasuta s-a deschis fara probleme. Aterizarea a avut loc la 6:28, la doar 5 kilometri de locul prevazut.
21 iunie 2004. SpaceShipOne 15P a fost primul zbor spatial civil. Mike Melvill a fost pilotul ce a devenit primul astronaut non-guvernamental.
Shenzhou 6 este a doua sonda a RP Chineze transportand oameni in spatiu. A fost lansata la 12 octombrie 2005 de la Cosmodromul Jiuquan cu o racheta purtatoare de tip Marsul Lung CZ-2F. Doi astronauti au fost trimisi cu Shenzhou 6: Fei Junlong si Nie Hainsheng.
Turismul spatial
Astazi, cea mai noua moda in domeniul zborurilor cosmice este turismul spatial. Pentru o suma exorbitanta, orice om poate sa priveasca Pamantul din cosmos. Rusii, avand nevoie de fonduri au decis in anul 1990 sa-i permita japonezului Toyohiro Akiyama sa petreaca 8 zile in spatiu contra sumei de 28 de milioane de dolari. Japonezul a realizat cate o emisiune zilnica din spatiu, dar a contribuit si la desfasurarea unor experimente stiintifice.
Dennis Tito, este un alt „turist spatial”, un om de afaceri american, care a ajuns la Statia Spatiala Internationala in 28 aprilie 2001. A fost urmat de milionarul sud-african Mark Shuttleworth in 2002, apoi de Gregory Olsen, un om de stiinta in anul 2005.
Nota: Articolul este doar o scurta prezentare a zborurilor spatiale, din anul 1957 si pana in 2005. Sunt mentionate doar cele mai importante zboruri spatiale cu echipaj uman.
Credit imagine Statia Orbitala Mir: National Aeronautics and Space Administration (NASA)
Articol scris pe baza informatiilor oferite de enciclopedia online, Wikipedia.
Autor: Marius, www.descopera.org
Patru zile mai tarziu, pe 20 iulie, Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe Luna.
In septembrie 1973 rusii testeaza noul design al rachetei Soyus 12, imbunatatit dupa dezastrul produs de Soyus 11.
mituri…mai bine zis minciuni!…si asta pe foarte multi bani.
Dar daca vreti sa va informati si sa va faceti singuri o parere urmariti aceste discutii (numai in engleza din pacate):
http://engforum.pravda.ru/showthread.php?247168-Apollo-11-Landing-FAKE-of-CENTURY/page454
sint peste 400 de pagini de discutii…cititi ce scriu Ghostwriter, Alexis, babau, Aqua si altii
poate explica cineva de ce nu apar stele in pozele din spatiu! normal ar trebui sa fi mult mai stralucitoare decit vazute de pe pamint; lipsa atmosfera.
cei hitrii spun ca sint greu de masluit; se pot observa inadvertente.
– termosfera, patura a atmosferei unde se pretinde ca se invirt/graviteaza satelitii, statia internationala si navetele spatiale, are o temperatura ce merge pina la +1500C (una mie cinci sute celsius PLUS)
– aluminiul se topeste la ceva peste 600C
chiar daca admitem ca oameni si aparatura n’au probleme cu temperatura foarte ridicata, termosfera este parte a atmosferei…asa ca nu vorbim de spatiu ci de atmosfera!
PS Curios ca tot ceea ce primim de la „explorarea spatiului” sint interviuri cu cei de pe statie sau din naveta. fara sa intelegem de ce la un moment dat cineva invirte un creion sau unii chiar fac tumbe. niciodata nu stau in fata unui hublou/geam sa admiram si noi maretia…cum de nu au o camera web in direct? meritam si noi macar atit….as putea sponsoriza (donez camera mea web si platesc abonamentul lunar la internet)
Caline, daca pui problema in acest mod, concluzia nu poate fi decat una: ori faci parte din tagma babelor care spun ca omul nu a ajuns pe Luna pentru ca asa ceva nu se poate, fie esti un semidoct care se informeaza numai din surse din categoria “pseudostiinta”. S-ar parea ca ambele variante sunt valabile pentru tine. Ca nu apar stele in imaginile luate de catre astronautii aselenizati, ca drapelul pare a se misca in “vant”, ca umbrele oamenilor nu sunt “asa cum trebuie” si alte aparente inadvertente, sunt usor de explicat, la fel de usor cum sunt ele puse. Argumentele “anti” aselenizare vor avea tot atatea argumente “pro” si ecuatia va fi intotdeauna indeplinita matematic. Daca vei tine cont numai de argumentele “anti” fara a asculta si cealata tabara, inseamna ca ai o problema.
In ceea ce priveste termosfera Pamantului, (sau ionosfera, ca este acelasi lucru), esti derutat de particula “termo” care, logic, te conduce la ideea de temperatura. In acelasi timp insa transpare si faptul ca ai cunstinte superficiale de fizica. Termosfera se intinde in spatiu pana undeva la cca 640-650 km altitudine; densitatea atmosferei scade dramatic, la acea altitudine ajungand, in cel mai bun caz, la cateva sute de particule pe mc, (metru/cub). Asa se explica faptul ca satelitii si navetele spatiale evolueaza saptamani sau chiar luni de zile in acest mediu fara a-si modifica notabil orbita si fara a fi nevoiti si nevoite sa-si foloseasca motoarele de corectie pentru ca, practic, nu este nimic ce sa le reduca viteza prin frecare. Faptul ca acele putine particule ating sute sau mii de grade de temperatura nu are nici o relevanta; coroana solara are milioane de grade, comparativ cu suprafata Soarelui care nu atinge 6000°C, totusi caldura ce ajunge pe Pamant nu o datoram coroanei ci astrului!
Da, termosfera este o parte a atmosferei, dar acest lucru are semnificatie doar pentru astronomi, meteorologi si fizicienii ce studiaza particulele elementare; pentru zborurile cosmice atmosfera se sfarseste acolo unde zborul unei rachete sau navete nu mai intampina probleme care sa mai implice folosirea motoarelor pentru deplasarea libera. Stii ca in aviatia SUA pilotii care, in zbor, ating inaltimea de cel putin 90 km, primesc brevet de astronaut? Primii astronauti americani nici nu au inconjurat Pamantul, ei avand zboruri suborbitale, lucru ce nu i-a impiedicat sa primeasca titulatura respectiva.
In concluzie, inainte de a face afirmatii, inormeaza-te si totul va fi O.K.!
eu cred ca totul e foarte adevarat si caline tu na-i de unde sa sti ca sunt minciuni daca na-i vazut cu ochi tai
va pierdeti timpul degeaba cu indivizi precum calin:el face parte din acea categorie de locuitori ai planetei care sunt ramasi in urma cu o suta de ani .faptul ca nu mai sunt la curent cu ce se intanmpla in lume este trist:imaginati-va ca peste o suta de ani ,unul ca el ramane singurul supravietuitor pe pamant si un extraterestru il recupereza incercand sa afle ce a fost aici:il var chinui degeaba sa marturiseasca adevarul fiindca el nu va sti decat povestile zilnice ale familiei sale , in rest nimic.
interesant articol , felicitari
În anul 1994, șeful NASA, Dan Godlin, făcea o declarație care a intrat în istorie. Omul nu poate trece dincolo de centura Van Allen, o centură de radiații mortale care înconjoară Pământul.
Centura se află la o distanță de 400 de kilometri. S-a pus întrebarea, la care cei de la NASA nu au dat un răspuns, cum s-a ajuns pe Lună, la o distanță de 400000 km?
Pai uite ca au trecut vreo 20 de oameni pe acolo in drumul spre Luna si n-a murit nimeni.
Iar nascocirea aia cu Dan Goldin (nu Godlin) nu stiu de unde a aparut. Nu gasesti o sursa credibila pe net. Nivelul de radiatie a variat de la o misiune la alta, de la 0,16 pana la 1,14 Rad, prea putin pentru a avea vreun efect. Plus ca au fost expusi pentru un interval scurt de timp.
Si totusi….de ce nu s-a mai aselenizat in ultimii 46 de ani? De ce nu exista acolo un laborator permanent pe modelul statiilor spatiale? De ce brusc, nimeni nu isi mai doreste sa ajunga pe Luna?