Grecia Antica – zei, magie, vrajitorie

RELIGIA POLITEISTA GREACA

Religia politeista oficiala a Greciei clasice (sec. V-IV î. H.) s-a format pe baza poemelor homerice si a unei mitologii foarte bogate, în care societatea zilelor nu se deosebea prea mult de cea omeneasca. Panteonul era foarte ierarhizat. Relatiile dintre oameni si zei aveau un caracter interesat. Romanii au imitat aceasta religie, de aceea, dupa numele grec al divinitatilor veti regasi in paranteze si numele roman.

COSMOGONIA

Grecii au preluat cosmogonia babiloniana, cu unele modificari. Ei credeau într-un Haos initial din care au iesit cerul, pamântul si marea. Cerul(Uranos) si pamântul(Gaia) s-au împreunat, dând nastere unor uriasi, numiti Titani. Cerul a avut ideea sa-i respinga pe Titani în sânul matern al pamântului care, prada durerilor, a asmutit pe fii sai contra tatalui lor. Astfel, unul dintre Titani, Kronos (Saturn) a câstigat domnia universului. El si-a înghitit fii dar cel mai tânar, Zeus (Jupiter) a fost ascuns de mama sa, iar mai târziu, când a ajuns adult, l-a învins pe tatal sau, silindu-l sa dea înapoi fiii înghititi. Fratii lui Kronos, Titanii se ridica împotriva lui Zeus care-i învinge înainte de a-si începe domnia.

În timpul lui Kronos, fusese vârsta de aur. În timpul lui Zeus s-a trecut la vârsta de argint, apoi la vârsta de arama iar în final la degradarea maxima, în vârsta de fier. Exista si traditii despre potop.

ZEII

Desi nu au existat dintotdeauna, zeii sunt nemuritori si fericiti. Ei au forma omeneasca (sunt Antopomorfi) si mai ales au sentimente si defecte omenesti- doisperzece zei era socotiti superiori, fiind numiti olimpieni, fiindca ar fi locuit pe muntele Olimp din Thessalia.

1. Zeus (Jupiter), regele zeilor, care vede si aude totul, stapânul tunetelor si al fulgerelor, domnul cerului si al pamântului, de pe muntele aflat între cer si pamânt. Zeus are adeseori ca atribute fulgerul si este insotit de acvila imperiala, preluata mai apoi de cohortele romane.

2. Hera (Junona), sotia lui, ocrotitoarea vietii conjugale, mâhnita mereu de infidelitatea sotului ei. Stapana cerului, apare adeseori portretizata cu ochi de culoare aripilor paunului, pasare favorizata de Stapana. Vechi reminiscente ale cultului matriarhal.

3. Apolon (Phoebus), zeul soarelui, luminii si al cunostintei. El este înconjurat de cele noua muze, protectoare ale artelor si stiintelor, al caror templu se numea muzeu. Il ucide pe Phyton cel cu o mie de ochi.

4. Artemis (Diana), sora lui Apollo, zeita lunii si a vânatorii, înfatisata când ca o fecioara salbatica (în Grecia continentala), când asimilata cu zeita egipteana Isis (Fapte 19:23-40, în originalul grec Artemis, nu Diana).

5. Afrodita (Venus), matusa lui Zeus, zeita dragostei senzuale, corespunzând zeitei babiloniene Istar sau zeitei feniciene Astarteea. Fiul ei, micutul Eros (Cupidon) tragea cu arcul sageti nevazute care strapungeau inimile cu dragoste sau ura. Cuvântul “Eros” înseamna in greceste dragoste sau atractie fizica, de unde si termenul erotism. Atractia fizica nu este numai senzuala, ea manifestându-se filosofilor pagâni la Atena. Pavel le spunea ca în Dumnezeu avem fiinta (existenta), viata si miscarea. Se casatoreste cu zeul schip al fierarilor.

6. Hefaistos (Vulcan), zeul focului si al fierarilor. În anturajul sau se aflau cyclopii, uriasi cu un singur ochi în frunte.

7. Ares (Marte), zeul razboiului. Adunarea lui Ares, Areopagul era un vechi tribunal religios la Atena.

8. Atena (Minerva), zeita întelepciunii politice si militare care s-a nascut înarmata din capul lui Zeus. Era ocrotitoarea orasului Atena. Printre simboluri se numara cucuveaua si maslinul.

9. Poseidon (Neptun), zeul marii, pe care o stapânea lovind-o cu o furca numita trident, fiindca avea trei dinti. Fiul sau Triton provoca cutremurele marine.

10. Hermes (Mercur), mesagerul si purtatorul de cuvânt al lui Zeus, cu sandale înaripate. La Lysra, Pavel a fost considerat ca fiind Hermes fiindca mânuia cuvântul. De aici vine numele hermeneut (interpret al cuvântului divin) si hermeneutica (interpretarea mesajului lui Dumnezeu). Hermes era însa si zeul calatorilor si chiar al hotilor. Fiindca hotia era socotita înrudita cu negustoria, de asemenea ocrotita de Hermes / Mercur (merceologie = stiinta comertului, mercurial = lista de preturi; merccantil= negustoresc etc.).

11. Hades (Pluto) – ultimul din triada, care devine stapanul regatului subpamantean fara voia lui si este alungat astfel dintre olimpieni. Leaga o frumoasa poveste de dragoste cu Persephona si apare in toate episoadele in care vreun erou coboara in Infern pentru a-si recupera persoana iubita.

12.Hestia (Vesta) zeita caminului, a focului sfant, cere si obtine de la insusi Zeus sa ramana necasatorita pentru totdeauna. Este privita ca zeita a pamantului.

13. Demeter (Ceres). Proteja agricultura. La romani, cerealele erau plantele zeitei Ceres. Era mai mult o zeita htoniana (a pamântului) decât una olimpiana (între cer si pamânt). Fiica ei Persefona (Proserpina) a fost rapita de zeul lumii subpamântene a mortilor Hades (Pluto)- de unde vine si cuvântul românesc Iad. Demeter s-a suparat si lumea vegetala s-a uscat. Zeii au rânduit ca Proserpina sa stea jumatate de an cu mama ei, când natura înverzeste si rodeste.

14. Dionysos (Bacchus) era un zeu htonian, de origine traca, zeul puterii de viata a naturii, reprezentata de vin si betie. Era înconjurat de satyri, jumatate oameni-jumatate tapi, a caror înfatisare a fost transferata de crestinii asupra dracilor.

15. Prometeu, un titan care a creat pe oameni din lut, a furat foc de la Zeus si l-a dat oamenilor, fiind aspru pedepsit.

16. Ananke, zeita destinului, careia trebuia sa i se supuna chiar si Zeus. De aici, vine în româneste cuvântul Ananghie. Grecii erau fatalisti, ca si musulmanii, crezând ca destinul omului este hotarât dinainte si nimeni nu si-l poate schimba. Calvin credea la fel. In timpul zeilor olimpieni apar Lahkesis,Atropos si Clotho-cele 3 ursitoare

Semizeii, nascuti din zei si din oameni, unii fiind muritori iar altii dobândind nemurirea. Erau numiti si eroi.

– Heracles (Hercules) fiul lui Zeus, cel mai puternic erou.

– Asklepios (Esculap), fiul lui Apollo, ajuns zeul medicinei.

– Perseu si celebrul Pegas, fiul lui Zeus cu Danae, ramane in istorie pentru ca taie capul Meduzei, casatorindu-se cu Andromeda pe care o salveaza de la moarte.

– Castor si Polux, gemenii ursiti care devin constelatii

– Ulise (Odiseu) si calatoriile sale pentru a se intoarce in Itaca, patria natala

– Belerofon, cel care ucide monstrii

– Dedal si Icar – primii eroi ai zborului

– Achiles, insasi intruchiparea razboiului troian, fiul zeitei Thetis si al lui Peleus, scaldat in Styx pentru a deveni invulnerabil

– Iason, argonautii si Lana de Aur, capatul pamantului si Medeea

– Theseu si Minotaurul

VIATA DE DINCOLO DE MORMÂNT

Sufletele mortilor trec fluviul subpamântean Styh, în barca lui Charon, paznicul infernului, lumea subpamânteana a lui Hades. Traducatorii Septuagintei au redat cuvântul ebraic Seol (locuinta mortilor) prin Hades iar scriitorii Noului Testament grec au prelucrat acest sens prin Iad. În Luca 16:23, Apoc. 20:13-14, D.Cornilescu nu a tradus termenul grec Hades prin “iad”, ci prin “locuinta mortilor”, revenind la sensul ebraic al cuvântului Seol. Sufletele sunt judecate si doar putine scapa de pedepse felurite si ajung în “Câmpiile Elisee” unde fericirea lor este foarte searbada. “Decât sa fii rege în lumea umbrelor, mai bine grajdar în lumea celor vii”, spunea eroului Ulyse sufletul eroului grec Ahile.

PREOTII

Preotii erau respectati dar nu aveau influenta preotilor din Orientul Apropiat. Uneori li se crea abstinenta sexuala. Nu trebuiau sa aiba defecte fizice. Slujba lor era ereditara dar uneori erau alesi prin tragere la sorti. Preotesele Afroditei practicau prostitutia “sacra” iar în insula Lesbos ele au inventat lesbianismul, numit si “safism” de la poeta si preoteasa Safo din Lesbos. În templul Afroditei din Corint, 1000 de prostituate “sacre” îsi faceau meseria ca parte a cultului. Ele puteau fi recunoscute fiindca nu-si acopereau capul. De aceea Pavel insista ca femeile crestine sa-si acopere pletele iar barbatii sa poarte parul taiat scurt, ca sa nu fie confundati cu homosexualii.

TEMPLELE

Serviciile religioase aveau loc la altare în aer liber, unde se aduceau jertfe. În temple se pastrau statuile zeilor si darurilor primite de la credinciosi. Credinciosii nu aveau acces în ele, ci doar preotii. Templul se compunea dintru-un vestibul, sala principala unde se gasea statia zeului si casa din spate. Coloanele înconjurau uneori tot templul, alteori  erau doar la intrare. Biserica ortodoxa greaca din Bucuresti, pe B-dul Republicii, este construita în stil de templu grec. Crestinii au transformat în biserici templele greco-romane dar nu au folosit acest stil când au construit biserici noi, ci au preluat tipul de cladire publica romana numita “basilica”, de unde si cuvântul românesc de “biserica”. Templul Partenon (al “Fecioarei” Atena) de pe Acropola cetatii Atena (adica din fortareata construita pe o înaltime) este considerat cea mai frumoasa opera de arhitectura din istoria lumii. Statuile zeilor au si ele o mare valoare artistica.

CULTUL

Actul de cult esential era jertfa, un dar oferit divinitatii iar uneori un mijloc de ispasire. Se ofereau bauturi, fructe, prajituri, victime înjunghiate. O hecatomba era o jertfa de 100 de boi. Câteodata jertfa se aducea prin “ardere de tot”(pe greceste: holocaust). Alteori, o parte din carne era arsa pe altar iar restul vândut la macelarie, unde crestinii nu mai stiau care este carnea ramasa de la jertfe si care este nu este, care poate fi cumparata si mâncata si care nu poate fi acceptata.

Cu ocazia acestor sarbatori anuale se organizau procesiuni, Cultul lui Dionysos comporta responsabilitati teatrale, tragedii (de la Tragos = tap, animal sacru al acestui zeu). Spre slava lui Zeus, aveau loc din patru în patru ani Jocurile Olimpice, la Olimpia, în Melopones ( nu pe muntele Olimp). Se încearca reînvierea ceremoniei pagâne de deschidere a acestor jocuri cu caracter religios, strain de mentalitatea moderna.

PRACTICILE MAGICE

Magia a fost întotdeauna un fenomen larg raspândit în societatea greaca, pornind de la Circe a lui Homer („prima vrajitoare rea” din istoria de Vest) si extinderea la convingerea omniprezenta în „ochiul rau”. Într-adevar, magia este, probabil, cea mai veche si durabila între fenomenele sociale si religioase clasice cunoscute de oamenii de stiinta, si poate fi urmarita într-o perioada de aproximativ trei milenii în sursele din limba greaca, precum si într-o gama impresionanta de lucrari vizuale si nu numai. De exemplu, blestemele ramase scrise din secolul al patrulea î.Hr. la Atena, pietrele medicale „magice” din antichitatea târzie, amuletele crestine timpurii si rugaciunile diverse privind exorcizarea din perioadele medievala si mai târziu.

Fie ca se folosesc medicamente, incantatii rostite sau formule magice inscriptionate, ritualuri publice pentru aducerea ploii, Pythia din Delphi, Misterele eleusine, Thesmophoria, ritualurile cu Tapul ispasitor, casatoriile sacre, sacrificiile animalelor sau chiar ritualuri de initiere ca Panathenaia, Arrhephoria, Arkteia pentru Artemis la Vravronas.

Se ghicea viitorul în maruntaiele victimelor sau dupa zborul pasarilor. La “Oracolul” din Delfi, pythia, o preoteasa consacrata sarpelui Python se aseza pe un trepied (scaun cu trei picioare) sub o crapatura în stânca de unde iesea un gaz ametitor, intra în transa si aiura, iar preotii interpretau spusele ei ca sa dea un raspuns divin celor ce veneau sa consulte oracolul în diferite probleme. Vechii greci incercau sa se indentifice cu divinitatile pe care le adorau.

În templul lui Asklepios, bolnavii petreceau noaptea si daca zeul le aparea într-o vedenie sau în vis, credeau ca sunt vindecati.

Religia politeista clasica greco-romana era puerila si lipsita de orice spiritualitate. Grecii, iar mai târziu romanii cautau o traire mai profunda în filosofie sau în religiile de mistere.

Hekate (sau Hecate) a fost zeita desemnata de greci pentru  magie, vrajitorie, noapte, luna, fantome. Ea a fost singurul copil al titanilor Perses  si Asteria de la care a primit puterea ei  peste cer, pamânt si mare.

Hekate a asistat-o pe Demeter în cautarea ei pentru Persefona, ghidând-o prin noapte cu lanterne de foc.

Doua mituri legate de metamorfoza ei ne arata de ce animalele iubite de ea erau asa ciudate – cainele negru si dihorul.

Astfel, auto-identificarea cu divinitatea si utilizarea unui anumit tip de limbaj magic provin dintr-un context magic grec. Mai tarziu, toate aceste elemente brute se regasesc oarecum rafinate in traditia europeana si nu numai.
Betz afirma în Enciclopedia Religiei ca „magia a fost o parte esentiala a culturii greco-romane si a religiei.”  În Grecia clasica, Egipt si Tesalia au aparut principalele surse de cunostinte magice,  prin 323 î.Hr. materialele “magice” din Grecia au crescut considerabil. Betz precizeaza în continuare ca a fost vorba de „sincretismul elenistic, care a produs abundenta de materiale disponibile în prezent”. Astfel practicienii greci disting diferite tipuri de magie: goeteia – magia mica/marunta, mageia – magie generala si theourgia – magie mai mare. Theourgia, pare a fi cel mai probabil loc pentru a gasi auto-identificarea cu divinitatea si utilizarea Voces magicae (vocea magica)

In concluzie, Grecii antici credeau ca aceasta comuniune cu zeii a fost posibila precum în misterele  dionisiac si Eleusian.

Autor: Catalin Stanculescu, www.descopera.org