Termenul: „dao”
Conceptia filosofica a taoismului este expusa in lucrarea „Dao de jing” (Cartea sacra despre dao si de), creata de Lao-zi (mai jos, o sculptura in piatra reprezendandu-l pe Lao-zi).
Aceasta conceptie este mai mult sugerata, prin analogii, imagini si simboluri inzestrate cu o extraordinara capacitate persuasiva. De accea ii revine celui ce-si propune sa studieze lucrarea indatorirea de a sistematiza ideile din cele 81 de scurte capitole, care erau menite sa ofere tema de meditatie ascetilor taoisti.
In lucrare pot fi identificate trei nuclee ideatice: dao (cit. tao), de (cit. te) si wu-wei (cit. u-uei). Intre ele se stabilesc raporturi logice complexe, raporturi de subordonare dar si de interconditionare.
Notiunea centrala este aceea de dao, insa acest termen este intalnit inca inainte de creatia filosofiei taoiste. Sensul general al lui dao este acela de cale sau drum, iar in filosofia taoista are doua semnificatii: cale a lumii, ordine universala necesara, si de principiu al lumii, in sensul de origine a lucruruilor, dar si substanta, comparabil cu arche-ul gandirii presocraticilor;
Reuniunea acestor doua sensuri poate fi exprimata ca dao este „si calea, si calatorul”, adica si „legea” lumii dar si temeiul ei ontologic. Intr-un mod asemanator, Heidegger spunea ca dao este „drumul care pune totul in miscare”. Primordial ramane totusi, primul sens, acela de drum necesar al lumii, ordine, randuiala universala. Desi este sesizabila asemanarea gandirii chineze cu cea greaca, filosofia greaca se concentreaza asupra substantei ce sta la baza lucrurilor, iar cea chineza se ocupa mai ales de ordinea necesara, de legea ce guverneaza universul.
Prin urmare, filosofia taoista sugereaza existenta unei „legi” generale, iar tot ce exista este subordonat acestei ordini cosmice.
Lucrurile sunt in permanenta schimbare, iar alternarea lor perpetua intre yin (frigul, umezeala, intunericul, pasivitatea feminina) si yang (caldura, uscaciunea, lumina, activitatea masculina), fiind guvernata de dao. Aproape in fiecare capitol este exprimata ideea de opozitie, dar si de complementaritate prin interactiune dinamica, actiunea lui dao.
In Dao de jing pot fi intalnite si idei paradoxale, dar care exprima acceasi idee de lume interactionista si dinamica: viata si moartea se succed , viata omului poate fi pazita numai daca o dispretuim, in lupta dintre viata si moarte, viata, noul inving, desi initial sunt mai slabe, si altele.
Astfel ajungem la partea cea mai interesanta a taoismului: valorizarea pozitiva a unor calitati considerate inferioare – chiar negative – ca slabiciunea (cel slab il invinge pe cel puternic), supunerea, pasivitatea, blandetea (opusa pornirilor agresive), mai exact a calitatilor yin, a principiului feminin, in opozitie cu principiul masculin (yang). Ideea de superioritate a slabiciunii asupra fortei, a victoriei celui slab asupra celui puternic, sta la baza scolilor chineze de arte martiale.
Dao este omniprezent, insa el nu poate fi accesibil organelor de simt, iar nici ratiunea nu il poate decat exprima prin limbaj. Dao poate fi gasit numai atunci cand omul il elibereaza mental de haosul evenimentelor.
In plan etic, toate acestea conduc la teoria non-actiunii. Intelegerea adevarata a lui dao se realizeaza doar prin extaz, prin contopirea transrationala cu absolutul. De la filosofie se trece astfel, la mistica. Ratiunea permine insa numai o anumita exprimare a lui dao.
Termenul: „de”
Ceea ce leaga fiintele de legea universului se exprima in de, a doua notiune fundamentala a taoismului.
„De” cuprinde atat un sens ontologic, cat si unul etic si politic.
Sensul ontologic sugereaza de ca esenta a lucrurilor individuale care participa la ordinea lumii si care se supun lui dao. Este manifestarea in lucruri a lui dao.
Sub aspect etic, de este virtutea umana, calitatea individuala a omului care l-a cunoscut pe dao, conformanduse.
Profesorul I. Banu evidentia ca de nu este numai norma etica, ci si norma politica (norma a guvernarii optime), in virtutea legaturii organice intre etic si politic in taoism, si nu numai.
Aceste sensuri sunt inseparabile, din moment ce omul si natura sunt considerate a forma un intreg, supus aceleiasi legitati generale.
Termenul: „wu-wei”
Cea de-a treia notiune fundamentala a taoismului este wu-wei – non-actiunea, ne-interventia. Aceasta exprima legatura dintre comportamentul individual cu ordine universala, dao.
Non-actiunea este atat norma etica individuala, cat si norma politica de guvernare.
Sub raport etic, ea exprima acel comportament al omului care respinge calitatea umana de de, ce are o intemeiere cosmica in dao.
Sub raport politic, non-actiunea este acea comportare a conducatorilor de stat care consta in evitarea oricarei actiuni ce ar stanjeni desfasurarea mersului natural (dao) al vietii sociale de stat.
Non-actiunea nu inseamna imobilism total: omul trebuie sa se manifeste, sa actioneze, dar numai in sensul care nu implica schimbarea arbitrara a realitatii, ci conservarea ei. Wu-wei este astfel tradus prin „retinerea de la actiuni contrare naturii”.
Starea sociala de echilibru este aceea in care se respecta interesele poporului, in care nu exista razboaie si nedreptate.
Societatea care ar trebui sa inlocuiasca ceea ce se gaseste acum este totusi foarte vag descrisa in lucrare. Ea pare o societate arhaica, iar in aceasta privinta, non-actiunea inseamna a conserva ceea ce dainuie din trecut, in opozitie cu ce este nou. Wu-wei este astfel opozitia fata de civilizatie si progres. Condamnarea civilizatiei este de asemenea regasita in gandirea lui Rousseau. In taoism, critica adusa civilizatiei, condamnate pentru artificialitatea ei, este insotita de ideea de contopirii cu natura materna, a pierderii de sine in lume.
Aceasta idee a condus la mistica taoista in care rolurile principale sunt jucate de catre asceza si tehnicilele extazului.
Autor: Chiriac Anca.
aparate de aer conditionat