Fenomenul stigmata

Stigmatele sunt semne corporale, rani, sau senzatii de durere in zonele ce corespund ranilor  lui Iisus.

Termenul isi are originea in epistola  Sfantului Apostol Pavel catre Galateni, 6:17: ‘’ De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.’ , si provine din limba greaca ‘’stigma’’, ce desemneaza un insemn folosit pentru identificarea animalelor si a scalvilor.

Stigmatele variaza de la caz la caz, dar, in principiu acestea sunt asociate cu religia Romano-Catolica. Astfel, Biserica a realizat o serie de criterii ce stabileau veridicitatea fenomenului. In primul rand, incapabilitatea medicilor de a vindeca ranile prin tratamente variate, iar al doilea consta in mirosul emanat de rani, care in cazul stigmatizatilor este unul placut (uneori floral), denumit Parfumul Sfinteniei.

Manifestare

Suferinzii prezinta rani considerate sfinte, care potrivit Bibliei i-au fost cauzate lui Iisus in timpul rastignirii: in zona mainilor, a picioarelor, in lateral datorita sulitei, iar in unele cazuri au fost raportate chiar si pe frunte, asemanatoare cu cele determinate de coroana de spini. Fenomenul mai poate fi regasit si sub alte forme, gen lacrimi insangerate, aparitia unor leziuni asemanatoare celor de biciuire pe spate, si a transpiratiei sub forma de sange.Uneori ranile nu se vindeca, dar nici nu se infecteaza.

Persoanele care au primit stigmatele sunt adesea extaziate, fiind coplesite de emotii.

Exista si stigmate invizibile, purtatorii lor nu au rani vizibile, dar simt durerea provocata de acele rani..

In una din lucrarile sale, teologul Ivan Illich spunea : ‘’Compasiunea fata de Hristos… este credinta atat de puternica si atat de adanc inradacinata, incat duce la incarnarea individuala a durerii contemplate’’.Conform teoriei lui, fenomenul stigmata este rezultatul unei trairi  religioase intense si al dorintei individului de a se asocia cu suferindul Mesia.

Istorie si cazuri

In prezent nu se stie de existenta vreunui caz de stigmat inaintea secolului al XIII- lea, cand picturile religioase ale crestinismului vestic au prezentat crucificare lui Iisus, punand accentul pe umanitatea sa. Primul caz inregistrat fiind cel al englezului Stephen Langton din Canterbury, Anglia, in anul 1222.

Sfantul Francisc din Assisi

In anul 1224, cu doi ani inaintea mortii sale, acesta a pornit intr-o calatorie catre La Verna pentru un post de patruzeci de zile. Intr-o dimineata, in apropierea sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci, un inger cu sase aripi i s-a aratat lui Francisc in timp ce se ruga. Pe masura ce ingerul se apropia, Francisc a vazut ca acesta era crucificat.A fost supus de aparitie, si inima i s-a umplut de exaltare, tristete, si suferinta. Cand ingerul a plecat i-a lasat lui Francisc rani pe maini, picioare si in zona coastelor, cea din urma ca si cum ar fi fost cauzata de aceasi sulita care l-a strapuns si pe Hristos.Urmele piroanelor i-au aparut imediat pe brate si piciare, iar din leziunea aflata in lateral, in partea dreapta, conform lui Thomas din Celano, primul care a scris biografia Sfantului Francisc, a inceput sa se prelinga sange. Potrivit acestuia, cantitatea ce se scurgea din rana corespunzatoare strapungerii sulitei, era atat de mare incat hainele sale erau imbibate cu ‘’sfantul sange’’.

Conform arhivelor despre simptomele Sfantului Francisc, doctorul Edward Hartung nu a reusit sa afle ce boala il  chinuia pe omul sfant. Hartung considera ca acesta suferea nu numai de conjuctivita, boala contractata in Egipt la varsta de patruzeci si cinci de ani, dar si de malarie cuarta, boala ce afecteaza ficatul, splina, si stomacul cauzand bolnavului dureri intense. Una din complicatiile acestei afectiuni, adesea intalnita in acea perioada, este purpura, maladie carcaterizata prin aparitia pe piele a unor pete rosii provocate de trecerea globulelor rosii in derm.De obicei aceasta se manifesta simetric, asa ca fiecare mana si picior ar fi fost afectate. Daca acest caz ar fi fost cel al Sfantului Francisc, el ar fi suferit din cauza echimozelor, purpure foarte mari.

Pio din Pietrelcina

Inca din copilarie Francisc Forgione era recunoscut pentru pietatea sa. Nimeni nu a fost surprins cand acesta a decis sa devina calugar capucin pentru ca mai tarziu sa fie hirotonisit sub numele de Pius. Desi a contractat tuberculoza, acesta a continuat sa isi indeplineasca indatoririle, desi uneori, in timpul slujbelor intra in transa. In timpul unui asemenea incident, in anul 1918, preotul s-a prabusit si a fost scos din biserica inconstient.Cei care l-au consultat au gasit rani sangerande pe maini si picioare si intr-o parte ca cele facut de un obiect ascutit. Preotul avea stigmate, insemnul lui Hristos.

Constatarile erau inexplicabile, iar leziunile nu au suferit infectii niciodata,vindecandu-se o data, dar apoi au reaparut. Semnele au fost examinate de Luigi Roamnelli, directorul spitalului din Barletta, timp de un an de zile. Printre cei care au analizat stigmatele se mai numara si doctorul Giorgio Festa (1920 si 1925), medic privat, profesorul Giuseppe Bastianelli, doctorul Papei Benedict al XV-lea, care a confirmat existenta leziunilor, insa a  refuzat sa faca alte comentarii, si patologul Amico Bignami de la Universitatea din Roma care nu a putut pune un diagnostic. Atat Bignami cat si Bastianelli au facut observatii asupra marginilor neobisnuit de fine ale ranilor si asupra lipsei edemului. Doctorul Alberto Caserta a facut radiografii mainilor, insa nu a identificat nicio anormalitate in structura osoasa.

Thérese Neumann (1898-1962)

S-a nascut intre Vinerea Mare si Paste la Konnersreuth, Bavaria. A suferit multe accidente din cauza carora si-a pierdut vederea, avea crize convulsive, ajungand in cele din urma la paralizie.

Poate ca ceea ce o face speciala este faptul ca data de 29 aprilie 1923, zi ce coincidea cu sanctificarea Sfintei Therese din Lisieux (1837-1897),  aceasta si-a recapatat vederea, iar doi ani mai tarziu, pe data de 17 mai, Therese Neumann, invinge paralizia. Apoi, in urma unei viziuni cu  Iisus, pe data de 4 martie 1926,  ii sunt marcate bratele, picioarele, zona coastelor si chiar si lacrimile devin sange.In plus, se pare ca erau prezente sangerari si la umeri, coate si genunchi.Se spune de asemenea ca de la Craciunul din anul 1926 pana in anul mortii sale, 1962, Neumann s-a hranit doar cu zilnica impartasanie.

Gerard Critch

In aprilie 1988, in mass-media circula cazul preotului Gerard Critch dintr-o parohie din Antigua,Indiile de Vest.Acesta a fost transportat la New York pentru a fi tratat de medici specialisti ale caror eforturi s-au dovedit zadarnice.Potrivit spuselor enoriasilor, acestia erau tintuiti la podea de o forta invizibila, si simteau cum ranile le erau vindecate dupa ce acesta ii binecuvanta.Bancherul R.Allen Stanford, cel al carui avion l-a dus pe Gerard Critch la New York, a declarat ca din ranile preotului se prelingea mir, la fel cum s-a intamplat si lui Iisus.

Studii stiintifice

Biserica Romano-Catolica nu considera ca stigmatele confera individului sfintenie, ceea ce face ca anual sa fie raportate cazuri de escrocherie intentionata sau nu.De asemenea, este luat in considerare rolul medicinei psihosomatice care ar putea cauzele ranilor subite asemanatoare cu cele ale lui Hristos.

Studiile moderne au postulat faptul ca stigmatele isi au originile in isterie sau sunt legate de  tulburari de identitate disociata, in special in legatura dintre comprimarea regimului alimentar prin infometare, starile mentale disociate si automutilare, toate fiind puse in contextul unei credinte religioase.

Cazurile de anorexie nervoasa adesea prezinta automutilare asemanatoare cu stigmatele, ca parte componenta a unei afectiuni obsesiv-compulsiva.Relatia dintre automutilare si infometare a fost observata si printre prizonierii de razboi si in timpul foametelor. Un studiu psihanalitic al stigmatizatei Thérèse Neumann sugera posibilitatea ca stigmatul acesteia a rezultat in urma  simptomelor stresului post-traumatic din timpul automutilarilor inconstiente prin intermediul unei autosugestii intense.

In lucrarea sa ”Stigmata : Un fenomen medieval intr-o era moderna”, Edward Harrison  spune ca nu exista un mecanism cu ajutorul caruia sa se produca stigmatele. Harrison nu a gasit nicio dovada a originii supranaturale ale insemnelor. Cu toate astea, el a concluzionat ca cele de provenienta naturala nu trebuie sa fie considerate farse. Desigur, unii indivizi s-au insemnat singuri, intentionat, vrand sa sufere ca Hristos, ca simbol al evlaviei, altii doar accidental. Important despre stigmatizati nu este faptul ca majoritatea era reprezentata de barbati, ci faptul ca ei nu erau hirotonisiti. Stigmatul devenea un avantaj, dandu-le posibilitatea de a avea acces la trupul lui Iisus, fara a cere permisiunea Bisericii prin cuminecatura. Doar in ultimul secol preotii au fost stigmatizati.

Ca orice lucru ce starneste controverse, misterul stigmatelor a invaluit si zidurile Hollywoodului, creandu-i fenomenului o latura comerciala, care poate se departeaza mult de ceea ce reprezina de fapt. Un exemplu in acest sens este reprezentat de Stigmata, film produs in anul 1999, controversat atat pentru prezentarea clerului de la Vatican pus in situatia de a ucide o femeie nevinovata, cat si pentru relatia dintre cele doua personaje.

In final, in urma parerilelor impartite in ceea ce priveste originea acestui fenomen, si a escrocheriilor, ramane certitudinea faptului ca oamenii, din dorinta de a experimenta o senzatie tipica divinului, lasa ca impactul religiei sa atinga un nivel atat de ridicat incat constienti sau nu, acestia isi provoaca durere fizica.

Bibliografie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Stigmata

http://en.wikipedia.org/wiki/Stigmata_(film)

http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,855088-1,00.html

http://www.unexplainedstuff.com/Religious-Phenomena/Stigmata.html

http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,883261,00.html