Prin miracol, se intelege luarea la cunostinta a existentei unei interventii divine in Univers, unde cursul normal al evenimentelor sau al legilor naturii este suspendat, modificat sau refacut. In general, cuvantul are doua sensuri: se poate referi la actiunea unei fiinte supranaturale, un zeu sau o zeitate. Astazi, folosit in cazuri obisnuite, se refera la orice tine de “invingerea” probabilitatii de intamplare a unui eveniment dezastruos, dar intr-un mod care este in final pozitiv, precum supravietuirea dintr-un dezastru natural.
Esenta crestinismului sta in miracole; un miracol, este imposibil si incredibil. Pentru a accepta miracolul nu trebuie sa cautam o demonstratie a acelui miracol si nu trebuie sa incercam sa-l explicam. Insa lumea nu este guvernata de sansa sau de capriciu, dupa dorinta unui zeu, ci dupa legile naturii. Exista un consens pe care l-au stabilit atat oamenii de stiinta cat si filozofii: legile naturii sunt imuabile. Daca legile naturii nu se schimba, atunci ele nu pot fi oprite sau modificate. Daca ar putea fi oprite, chiar si de un zeu, atunci ele nu ar mai fi imuabile. Miracolele realizate de Isus ar necesita suspendarea acestor legi ale naturii; acest lucru este imposibil, asadar, miracolele sunt imposibile si nu sunt realizabile. Daca aceste miracole nu s-au intamplat, atunci existenta supranaturalului si realizarea miracolelor, sunt incredibile si imposibile. Miracolele sunt asadar, o incalcare a legilor naturii. Toti oamenii mor; nu putem sta suspendati in aer, iar lemnul poate lua foc si poate fi stins cu apa.
M. Renan, spune: “Observatia ne invata ca miracolele nu se intampla niciodata. Niciun miracol nu s-a petrecut in prezenta unei persoane capabile sa testeze acel caracter miraculos”.
Crestinismul a inflorit intr-o perioada plina de miracole, unde majoritatea oamenilor nu doar credeau, ci chiar cereau miracole. Fiecare invatator sau lider religios infaptuia miracole.
Apollonius of Tyna a avut foarte multe asemanari cu Isus: incarnare divina nascut dintr-o fecioara, nasterea sa a fost anuntata inainte de concepere, cand a fost copil infaptuia minuni, era potrivnic celor bogati, prevestea viitorul, a purificat templele religioase, a scos demoni din oameni, a vindecat oameni bolnavi, a inviat oameni morti, a murit si apoi a inviat, s-a ridicat catre ceruri si a fost venerat ca zeu.
Crestinii resping miracolele lui Apollonius pentru ca sunt incredibile si imposibile; iar un rationalist respinge miracolele lui Isus tocmai din acelasi motiv. Daca supravietuirea crestinismului ar dovedi existenta divinitatii pe care o sustin, atunci asta se aplica si in cazul Budhismului sau Mahomedanismului. Pot fi toate adevarate? Este vreuna adevarata?
Religia lui Apollonius a murit datorita conditiilor nefavorabile, pe cand religia lui Buddha, Isus, Mahomed etc, au inflorit datorita unor conditii propice.
Cu cat stim mai multe, cu atat credinta in supranatural dispare. Cei care cred in miracole nu pot sa le explice, pentru ca atunci cand explici un miracol, el dispare. Daca este explicat, atunci este posibil; daca este posibil, nu mai e un miracol.
Exista si cazuri de halucinatie colectiva, care este indusa de puterea autosugestiei. Aceasta apare in situatii emotionale, in special printre persoanele cu o credinta religioasa.
Unde exista credinta in miracole, “dovada” va veni sa confirme existenta. De exemplu, in cazul unor acte de magie, credinta produce halucinatia, iar aceasta va confirma credinta (D.H. Rawcliffe).
foarte interesant
Sa inteleg ca dvs. care faceti planuri pentru maine, va ganditi la trecut, va puneti intrebari (poate unele existentiale) despre viitor, apreciati frumosul, va iubiti sotia si copiii (daca este cazul), apreciati un peisaj, va iubiti parintii, apropiatii … nu sunteti un miracol? Toate aceste lucruri sunt facute de un set de aminoacizi care, combinandu-se, au produs viata care ulterior a devenit fiinta dumneavoastra cugetatoare? 🙂 Ganditi-va in ansamblu la aceste aspecte …
Ba da, Universul e uimitor, doar ca eu nu le numesc miracole. Si mai ales, nu in acel sens al cuvantului de care vorbeam in articol. 🙂
cum poti sa zici ca nu exista miracole.Spre exemplu simplul fapt k ne nastem si crestem dintr-un singur spermatozoid contopit cu ovulul si crestem si ne dezvloltam asta cum o explici??
cum poti sa zici ca nu exista miracole.Spre exemplu simplul fapt k ne nastem si crestem dintr-un singur spermatozoid contopit cu ovulul si crestem si ne dezvloltam asta cum o explici??
se numeste reactie chimica, ca tot ce se intampla cu tine langa tine, sunt reactii chimice
si cine face aceasta reactie ca sa aiba loc??
compusii chimici din care suntem facuti toti, stii ca la baza universului sta doar cateva elemente chimice esentiale, celelalte sunt reactii(amestecuri), asa cu apa pura nu exista este compusa din hidrogen+oxigen.
tot ce se intampla in creier sunt doar reactii.
iar despre miracole se numeste un miracol tot ce creierul nostru nu poate descrie, ce nu intelege. daca ii aratai lui Stefan Cel Mare un laser spunea ca este un miracol,nu?daca eu iti spun acum ca poti sa fii invizibil crezi ca este un miracol, dar in apropiere va fi posibil deci….
cui a scris acest articol ii doresc din tot sufletul, cand va avea vreun necaz, sa i se raspunda la rugaciunea sa pentru un miracol. Ca dupa aceea nu se va mai abera in veci
Eu nu ma rog. 🙂
Lasa, Marius, ca zeul sta drepti in fata Danei si executa comenzile roboteste. Sa te tii bine cand mai scoate cineva vreo vorba in fata ei.
Dragilor, am fost ateu convins pana la 21 de ani (adica pana in 1993)… La acea varsta am intrat intr-o biserica, am ascultat slujba de duminica circa 10-15 minute si mi-a aparut in palme o energie extraordinara, o caldura foarte intensa, pe care nu o puteam folosi asupra mea… Fenomenul a fost verificat zeci de duminici la rand… Teoria lui Emoto Masaru ar putea explica chestia asta, avand in vedere ca am absorbit informatie pozitiva si apa din corpul meu s-a structurat destul de repede, generand acea energie… Problema este ca la inceputuri, nu prea puteam sa scap de ea… Am fost invatat sa-mi indrept atentia catre o persoana si sa zic in gand: „In numele lui Isus, sa-ti fie de bine”… In circa 2-3 secunde, nu mai era nimic… Din acel an, sunt mult-mult mai atent cu privire la contraziceri pe aceste teme… Nu mai este chiar asa de usor, dupa ce ti se intampla chiar tie :-)))…
Abia astept sa mi se intample si mie…Nu vreau sa jugnesc da ti-ai facut vre-un control?…N-am nimic cu Dumnezeu.Dar daca la „Finalul Veacului” ma v-a pedepsi doar pentru ca nu am crezut in El atunci e putin pervers pentru ca eu incerc sa fac cat de bine pot si sa fiu cat mai corect cu aproapele meu .Ori exista si El e creatorul de care trebuie sa ascultam ori nu.Nimic mai simplu.Sunt multe contradictii nu oblic pe nimeni sa creada ca nu exista dar prefer sa raman un simplu om si sa ii ofer unui sarac o bucata de paine decat sa ma rog pentru el.Daca voi fi pedepsit doar pentru ca nu am crezut in Dumnezeu ca la ceva imaginar inseamna ca nu mai exista un echilibru in natura si universul asta si nimic nu mai contaza insasi Dumnezeu.Daca te nasteai in munti intr-o familie cu alta religie.Cum ar fi „Fii Soarelui” sau ceva de genu ce faceai credeai in batranul Soare?
nu te rogi? nu stii ce pierzi.
In curand, un articol despre rugaciune, in cel mai pur stil ateu evident.
Bun articol. Incercati sa intelegeti ce a vrut sa zica Marius si la care sens al cuv „miracol” s-a referit. Cu siguranta toti stim sa apreciem „miracolul vietii”, „miracolul de a trai”, pentru ca multi ne inecam in fel de fel de emotii in fata unui peisaj dumnezeiesc, in fata imensitatii Universului, atunci cand privim la orizon si ne spunem in sinea noastra „Multumesc ca exist si ca sunt actor si martor la tot acest frumos pe care-l vad si-l simt”.
Acum, Marius vorbea (din ce am inteles eu) despre aceal moment care rastoarna cursul firesc (dintr-o perspectiva limitata, umana) al unei intamplari. Desi pare absurd, legatura miracolelor cu credinta in divin e foarte ciudata. Miracolul e acea finalitate spectaculoasa neacceptata de om ca posibilitate de curgere a unei intamplari. Si buff! Te a lovit! Miracolul..Deci, chiar nu ma asteptam, nu imi vine sa cred! S-a intamplat”…Totul e subiectiv, pentru ca tine de oameni, de asteptari, de acceptarea de posibilitati si de..credinta in „Savarsitorul” de miracole.
Daca..cred in miracole? Eu cred ca orice este posibil si prin urmare, orice s-ar intampla e o ordine fireasca sau..mai putin fireasca..a Universului..
Imi pare rau sa te contrazic, dar, te citez:
„aceal moment care rastoarna cursul firesc (dintr-o perspectiva limitata, umana) al unei intamplari.”
Vorbesti de un castig la loterie practic.
Incearca si aici:
http://www.descopera.org/miracolul/
Eu nu cred in miracole cel mult le accept ca fenomene inca neexplicate.Biblia abunda de miracole,unela se pot explica cu cunostintele de astazi dar acum 1800 de ani? De unde sa stim ca aceste miracole s-au produs si nu sunt creatia unor minti in exces de zel pentru a convinge prostimea?Seintimpla atitea lucruri reprobabile in lumea asta la care dumnezeu sta spectator N-ar trebui sa-i fie macar jena de ceeace se intimpla sub obladuirea sa?In rest sunt intru totulde acord cu Ursu Marius Florin.
🙂