Istoria culturii cuprinde o lunga perioada de timp, incepand in preistorie, o data cu aparitia limbajului, pana la tendinta de astazi de globalizare. Cultura si aparitia limbajului a actionat ca un catalizator, unind grupurile comunitatii in numele supravieturii.
Perioada Renasterii a pavat drumul spre elaborarea conventiilor sociale si politice in Epoca Iluminismului. Istoria culturii clarifica legaturile din trecut si prezent si contribuie la o mai buna intelegere a lumii contemporane, marcata de tendinte accentuate de globalizare prin extinderea mediilor de comunicare.
Cultura a accelerat evolutia umanitatii
Analiza unor modele comune de variatie genetica releva faptul ca oamenii au evoluat mai rapid in istoria recenta a umanitatii.
Homo sapiens sapiens s-a raspândit in intreaga lume si a crescut mult ca numar in circa peste 50000 ani de la un procent estimat de cinci milioane in 9000 i.Hr. la aproximativ 6.5 miliarde astazi. Tot mai multi oameni inseamna tot mai multe oportunitati pentru mutatii permitandu-le sa se strecoare in genomul uman de baza si astfel cercetarea confirma faptul ca noi, in ultimii 10000 ani, am suferit o serie de modificari la aproape orice, de la digestie la oase.
„Am gasit foarte multe gene umane in curs de selectie”, spune antropologul Grigorie Cochran de la Universitatea din Utah, un membru al echipei care a analizat secventele de ADN care arata cele mai mari variatiuni. Cele mai multe sunt foarte recente, atât de multe incât rata evolutiei umane in ultimii câteva mii de ani este mult mai mare decât a fost in ultimii câteva milioane de ani. ”
„Noi credem ca acest lucru poate fi explicat printr-o crestere a puterii de selectie prin care oamenii au devenit agricultori – o schimbare ecologica majora si o crestere mare a numarului de mutatii favorabile in agricultura a dus la marirea populatiei”, adauga el.
Aproximativ acum 10.000 de ani, omenirea a facut tranzitia de la viata nomada la cresterea culturilor si animalelor domestice. Din cauza populatiilor concentrate, boli cum ar fi malaria, variola si tuberculoza, printre altele, au devenit mai virulente. In acelasi timp, noua dieta agricola a oferit diverse provocari, inclusiv propriul deficit de fier din cauza lipsei de carne, carii si, in cele din urma, statura mica cauzata de alimentatia deficienta, spune antropologul John Hawks de la Universitatea din Wisconsin-Madison, un alt membru al echipei.
„Trupurile lor si dintii s-au redus. Creierele lor s-au redus, de asemenea,”, adauga el. „Dar ei au inceput sa dezvolte alele noi – forme alternative de gene – care au ajutat la digerarea alimentelor mai eficient. Aceste alele noi de protectie au permis unei mici fractiuni de oameni sa supravietuiasca unor boli mai bine.”
Observand aceasta uriasa baza de material genetic care variaza putin de la individ la individ in cadrul acestor sectiuni de variatie mare, cercetatorii au identificat genele care au conferit acest avantaj (pentru ca ele au devenit comune rapid). De exemplu, gena cunoscut sub numele de LCT a dat adultilor abilitatea de a digera lapte si G6PD a oferit o anumita protectie impotriva malariei cauzata de Plasmodium falciparum parazit.
„Cu zece mii de ani in urma, nimeni pe planeta Pamant nu a avut ochi albastri”, noteaza Hawks, pentru ca gena OCA2 nu a fost inca dezvoltata. „Suntem diferiti de oamenii care au trait cu numai 400 de generatii in urma, in moduri care sunt foarte evidente, pe care le puteti vedea cu ochiul liber.”
Comparând valoarea de diferentiere genetica intre om si rudele sale cele mai apropiate , cimpanzeii, sugereaza ca ritmul schimbarii s-a accelerat de la 10 la pana la de 100 de ori ca medie pe termen lung.
Nu toate populatiile arata insa aceeasi viteza evolutiva. De exemplu, africanii arata o rata de mutatie usor mai scazuta. „Africanii nu au fost nevoiti sa se adapteze la un climat fundamental nou,” pentru ca a evoluat omenirea moderna in care traiau. „Europenii si est-asiaticii, care traiesc in medii foarte diferite de cele ale stramosilor lor africani si de cei care au adoptat foarte de timpuriu agricultura, au fost mai mult inadaptaptati, mai putin adaptati in mediul lor.”
Si acest ritm rapid de evolutie nu va incetini pâna ce fiecare mutatie posibil benefice poate incepe sa se intâmple, anume rata maxima de adaptare. Acest lucru a inceput deja sa apara in domenii cum ar fi culoarea pielii , in care seturi diferite de gene sunt responsabile pentru nuante mai palide laeuropeni si est-asiaticii.
Evolutia limbii
Teoriile bazate pe continuitate spun ca limbile sunt prea complexe pentru a aparea brusc din nimic, in forma lor actuala ci ele au evoluat din altele vechi, mai simple. Limba este invatata prin interactiunea sociala, iar cum indivizii au trait in grupuri separate, au evoluat diferit.
Specia umana nu este singura care foloseste limbajul pentru a cominca. Ce-i drept, avem cel mai complex limbaj dintre toate speciile. Unele maimute, precum Kanzi, au invatat sa foloseasca sute de lexigrame.
Regiunea creierului numita Broca la mamifere, este responsabila pentru controlul muschilor fetei, a limbii, a gurii si a laringelui, dar si pentru recunoasterea sunetelor. Multe specii scot sunete diferite, fiecare sunet avand o alta semnificatie. Cercetatorii au observat ca cimpanzeii in captivitate scot sunete diferite pentru mancaruri diferite.
La primii hominizi, capabilitatile de vorbire au aparut acum 2,5 – 0,8 milioane de ani. Din punct de vedere anatomic, trecerea la stare bipeda a adus schimbari ale craniului si a tractului vocal.
Lingvistii au realizat modele evolutioniste pentru a intelege dezvoltarea limbilor vorbite astazi pe intreg Pamantul. Precum “speciile”, limbile se schimba in timp, isi extind teritoriile, pot inflori sau pot disparea. Darwin insusi a recunoscut acest fapt si a folosit limbile pentru a explica o teorie evolutionista.
Limbile, precum organismele, demonstraza un descendent comun, mutatia si selectia. Ca si in cazul organismelor, selectia naturala si cea artificiala este prezenta si in cazul limbilor. Ce determina oare moartea sau supravietuirea unei limbi? Dupa cum am observat, acest lucru nu are de-a face cu limba insasi, ci mai degraba cu oamenii care o vorbesc si care o transmit mai departe. De exemplu, limba engleza a devenit o limba dominanta datorita caracteristicii sale sau datorita dominatiei – din punct de vedere economic – a oamenilor ce o vorbesc? In acest sens, limba este ca un virus.
Limbajul uman este unic printre sistemele de comunicare ale lumii naturale: se invata social si ca o consecinta a structurii sale de compozitie recursiva, ofera un potential de comunicare imens. Structura acestui sistem de comunicare poate fi explicat ca o consecinta a evolutiei capacitatii biologice umane pentru limbaj sau evolutia culturala a limbii insesi. Am dezbatut, sustinuti de un model formal, faptul ca o explicatie care implica un anumit rol pentru evolutia culturala are implicatii profunde pentru intelegerea noastra a evolutiei biologice a facultatii limbajului: cu un numar de scenarii rezonabile, evolutia culturala poate apara selectia lingvistica. Noi, prin urmare, concluzionam sustinand ca limbajul este cel mai bine vazut ca o consecinta a evolutiei culturale in randul populatiilor cu un slab si/sau mediu domeniu general al facultati limbajului.
In comparatie cu alte animale, oamenii ne apar ca fiind mai speciali. In primul rând, suntem foarte culturali – in timp ce cultura nu pare sa fie unica pentru om, ubicuitatea acesteia in societatea umana si in cognitia umana este foarte distinctiva. In al doilea rând, oamenii au un sistem de comunicare unic, limba. Limba difera de sistemele de comunicare non-umane, animale de-a lungul unui numar de dimensiuni destul de bine-definite, care urmeaza sa fie elucidate mai jos.
Disputa academica este faptul ca co-aparitia acestor doua proprietati neobisnuite nu este o coincidenta: acestea sunt legate cauzal. Consideratia ca limba faciliteaza cultura umana nu este una noua: acesta este motivul pentru care Maynard Smith & Szathmáry (1995) au descris limba ca fiind cea mai recenta evolutie de tranzitie majora din istoria vietii pe Pamant. Cu toate acestea, vom sustine ca relatia functioneaza si in cealalta directie la fel de bine, cel putin unele dintre caracteristicile distinctive ale limbajului uman sunt adaptari ale transmiterii culturale, si evolutia culturala joaca un rol potential major in a explica de ce sistemul de comunicare al omului are tocmai aceste caracteristici speciale. Forma cea mai extrema a acestui argument este faptul ca un sistem de comunicare semanand foarte mult cu limbajul uman este o consecinta naturala si inevitabila a evolutiei culturale in randul populatiilor cu o predispozitie sociala spre invatare.
In februarie 1837, chiar inainte de a naviga pe Beagle – Charles Darwin a scris surorii sale Caroline, discutand ideea lingvistului Sir John Herschel ca limbile moderne ar descinde dintr-un stramos comun. Daca intr-adevar era cazul, se punea sub semnul intrebarii cintreaga cronologie biblica a lumii si a rasei umane.
Problema limbajului si a vechimii lui a fost o influenta pe tot parcursul vietii asupra gândirii lui Darwin. In Originea speciilor , el a argumentat ca abilitatea noastra de a ordona limbile genealogic, in ciuda faptului ca s-au schimbat si impartit in etape diferite, arata ca acelasi lucru se poate face si pentru specii. Si in The Descent of Man, el a remarcat ca: „Formarea de limbi diferite si de specii distincte, si dovada ca ambele au fost dezvoltate printr-un proces treptat, sunt paralele intr-un mod foarte curios”
Instrumente de analiza evolutiva permit acum atât biologilor cat si lingvistilor sa investigheze daca aceste cai paralele ar putea sa se intersecteaza de fapt, sau daca pot fi benzi ale aceleiasi autostrazi. Si prin acordarea unei nuante cantitative studiului de schimbare a limbilor, aceasta abordare a scos la iveala asemanari izbitoare intre dinamica evolutiei biologice si schimbarile limbajului. „Limbile sunt ca niste genomi extraordinari”, spune Mark Pagel biolog evolutionist de la Universitatea din Reading, Marea Britanie. „Noi credem ca ar putea exista legi foarte generale ale evolutiei lexicale care sa rivalizeze cu cele ale evolutiei genetice.”
Ce forma ar putea lua aceasta lege, un mister special este modul in care modificarile regulate care devin vizibile de-a lungul secolelor si mileniilor au legatura cu multitudinea de procese care influenteaza modul in care indivizii invata si utilizeaza limbajul. Ideile evolutive isi fac simtita prezenta aici, de asemenea, desi contributia relativa a evolutiei biologice si culturale, precum si modul in care acestea s-ar putea interactiona, se contesta. Dar este posibil, spun unii, ca o intelegere a modului in care schimbarile lingvistice ar putea face parte dintr-o teorie generala care sa cuprinda atât evolutia biologica si culturala. „Daca exista un sistem-model pentru evolutia culturala, atunci, probabil, oamenii care lucreaza la limbaj l-au gasit, pentru ca exista atât de multe date”, spune psihologul Alex Mesoudi de la Universitatea Cambridge.
Genele si cultura
Limbile se modifica lent … pentru o lunga perioada de timp, si apoi sunt supuse unei explozii bruste a schimbarilor – ceea ce biologii numesc echilibrul punctual.
Pe de o parte, schimbarile limbajului se prezinta regulat, au caracteristici bine definite, in timp ce pe de alta parte, astfel de modificari se intâmpla in convulsii si incepe, probabil, conduse de modificarile de comportament si obiectivele sociale ale utilizatorilor sai. Nu este surprinzator, atunci, ca exista o multime de suspecti pentru declansarea acestor modificari lingvistice. Sociolingvistii pun accentul pe modul cum alegerile individuale pot deveni procese sociale atunci când, de exemplu, oamenii copiaza comportamentul majoritatatii din jurul lor, sau imita personajele importante. Se pare ca o multime de mecanisme ajuta sau contribuie la asta, dar este dificil sa se demonstreze care sunt cele care opereaza in orice situatie particulara.
Recent, genetica a aderat la lista de posibile influente in modul in care limbile se schimba. Anul trecut, Dan Dediu si Robert Ladd, doi lingvisti de la Universitatea din Edinburgh, au publicat un document care arata ca distributia geografica a diverselor forme a doua gene active in timpul dezvoltarii creierului, numita ASPM si Microcephalin, coreleaza cu distributia de limbi tonale, unde inflexiunea unui cuvânt schimba sensul sau. In locurile in care forma ancestrala a genelor este mai frecvent, cum ar fi in Asia de Sud si Africa sub-sahariana, limbile precum chineza si yoruba tind sa fie tonale. In cazul in care predomina forma derivata, cum ar fi in Europa, Asia de Vest si Africa de Nord, limbile, cum ar fi spaniola si germana, sunt nontonale.
Vezi aici toate articolele din aceasta serie:
