Sef al Partidului National-Socialist (Nazist) din 1920-1921, cancelar (Kanzler) si Fuhrer (Conducator) al Germaniei (1933-1945). A fost cancelar din 30 ianuarie 1933 si, dupa moartea presedintelui Paul von Hindenburg, si-a asumat titlul dublu de Fuhrer si cancelar (2 august 1934).
Tatal lui Hitler, Alois (n. 1837), era copil nelegitim. O vreme a purtat numele mamei sale, Schicklgruber, dar din 1876 a reusit sa obtina pentru familia sa numele de Hitler. Adolf nu a folosit niciodata alt nume de familie.
Copilaria si anii tineretii
Dupa retragerea tatalui sau din serviciul vamal austriac, Adolf Hitler si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la Linz, capitala Austriei Superioare. Acesta a ramas orasul sau favorit tot timpul vietii si si-a exprimat dorinta sa fie inmormantat acolo. Alois Hitler a murit in 1903, dar a lasat o pensie destul de buna si economii corespunzatoare pentru sotia si copilul sau. Desi Hitler nu-si iubea tatal si se temea de el, era foarte atasat de mama, care a decedat in 1907 dupa o indelungata si grea suferinta. Cu rezultate amestecate ca elev, Hitler nu a avansat dincolo de cursurile secundare. Dupa terminarea scolii a vizitat Viena, apoi s-a reintors la Linz, unde visa sa devina artist. Ulterior s-a folosit de mica alocatie de care dispunea pentru a continua sa traiasca la Viena. Dorea sa studieze pictura, pentru care avea ceva aptitudini, dar a cazut de doua ori la examenul de intrare la Facultatea de Belle Arte. Cativa ani a dus o viata singuratica si izolata, castigandu-si cu greu traiul din pictarea de carti postale si a unor reclame si mutandu-se dintr-o pensiune municipala in alta. Dadea deja semne care ii vor caracteriza viata de mai tarziu: singuratate si secretomanie, o existenta boema si ura fata de cosmopolitismul si caracterul multinational al Vienei.
In 1913, Hitler s-a stabilit la Munchen. La recrutarea pentru serviciul militar austriac, din februarie 1914, a fost declarat inapt din cauza lipsei de vigoare fizica, dar, la izbucnirea Primului Razboi Mondial, s-a inscris imediat voluntar in armata germana si a fost inrolat in Regimentul 16 bavarez de infanteristi de rezerva. A servit in tot cursul razboiului, a fost ranit in octombrie 1916 si intoxicat cu gaz doi ani mai tarziu. La sfarsitul razboiului a fost spitalizat. In timpul razboiului s-a aflat in permanenta pe front, servind drept curier de stat major; pentru curajul si bravura demonstrate, in decembrie 1914 a fost distins cu Crucea de Fier, clasa a II-a, in august 1918 cu Crucea de Fier, clasa I (o decoratie rara si foarte mare pentru un caporal). A intampinat razboiul cu entuziasm, pentru el fiind o mare eliberare fata de viata civila, lipsita de tel si plina de frustrari. Gasea foarte satisfacatoare disciplina si camaraderia din armata, fapt ce-i intarea credinta in virtutile eroice ale razboiului.
Continuare: Ascensiunea la putere
Articolul este preluat, cu acordul editorilor, din Enciclopedia Britannica volumul 7, enciclopedie publicata in limba romana de Jurnalul National. Enciclopedia Britannica se poate comanda de pe siteul www.enciclopediabritannica.ro
La articolele istorice, nu imi place sa citesc (in general) despre simtirile personajelor respective. Niciun istoric nu poate trage concluzii privind sentimentele unuia care nu mai e. Depinde de subiectivismul fiecaruia cum intelegi gandurile ascunse si simtamintele personalitatilor irtoriei.
interesant
Hitler e viu ! nu ii luati in seama ! si-a falsificat moartea si a folosit operatii estetice si un aparat pentru a trai vesnic ! ne controleaza din umbra !