Cartea lui Enoch

Articole asemănătoare

Daca am avea puterea si autoritatea in cazul in care un cuvant scris ne-ar fi potrivnic sau neconvenabil prin aceea ca ar naste curiozitatea lasand locul interpretarilor, l-am interzice. Declararea de catre conducerea clerului a unui text „ciudat” ca fiind apocrif, nu este decat o atitudine specific umana. Ce importanta are faptul ca apostolul Pavel si chiar Iisus dau dovada ca textul lui Enoh le este foarte cunoscut si citeaza din el? Ei, capiii bisericii crestine, stiu sigur ca scrierile lui Enoh nu au fost inspirate de divinitate si… nici nu sunt ale sale. Trist este faptul ca foarte multi prelati nu cunosc textul in discutie. Poate macar acum.

Conform scrierilor care compun canonul, doi oameni nu si-au sfarsit viata pe Pamant: Enoh si Ilie. Cat de multe stim despre ultimul si cat de putine despre primul! Aceasta in masura in care avem de-a face cu tatal celui mai longeviv om – Matusalem – si strabunicul enigmaticului Noe, cel ai carui urmasi suntem toti. Sa fie Cartea lui Enoh un text apocrif deoarece se poate pune la indoiala autenticitatea autorului? Daca ne-am lua fie si numai dupa Sf. Apostol Iuda, motivul trebuie exclus dar nu va faceti probleme, nu este singura data cand clerul nesocoteste cerintele sfintilor sau chiar ale Fiului lui Dumnezeu. Ramane doar ipoteza nerecunoasterii sale ca text canonic pentru a ascunde ceva. Cei fascinati de fenomenul OZN ar avea mari surprize citind textul, pe care l-ar interpreta drept cea mai veche atestare documentara a unei intalniri de gradul al III lea.
A vorbit Enoh cu Dumnezeu? Biblia spune ca nu poti ramane viu , vazandu-l pe Dumnezeu iar Enoh: „Eu am putut vorbi si discuta cu Sfantul si Atotputernicul, Domnul acestei lumi.”

Perspectiva epistemiologica deschisa este, insa, mult prea riscanta pentru ca oamenii ar vrea o explicatie. Mai simplu este ca textul sa fie considerat apocrif si ingropat. S-a nesocotit pana si avertismentul lui Iisus conform caruia: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit si nimic tainuit care nu va fi talmacit oamenilor.” Textul Cartii lui Enoh era foarte bine cunoscut pe la inceputul sec. al III lea iH. Cunoscut si apreciat. Au trecut secole fara ca pretuirea evreilor pentru vorbele lui Enoh sa se altereze. Autorii Cartii lui Daniel, terminata catre anul 164iH cunosteau Cartea lui Enoh. Ei vorbeau despre „Fiul Omului” expresie pe care Enoh a lansat-o si a folosit-o frecvent, Iisus preluand-o. De asemenea avem imaginea lui Dumnezeu „Cel vechi de zile” cu „imbracamintea lui alba ca zapada” stand „pe un tron in flacari”. La Enoh apare Dumnezeu Cel Batran de zile imbracat intr-un vesmant mai stralucitor decat Soarele si mai alb ca zapada stand pe un tron din care „ieseau torente de flacari”. Apostolii lui Iisus cunosteau si ei Cartea lui Enoh si ii pretuiau autorul. In Epistola catre evrei Pavel spune: „Prin credinta a fost mutat Enoh de pe Pamant ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui primise si marturia ca este placut lui Dumnezeu.”

Lui Iuda, fratele lui Iacob, ii este extrem de familiar textul in discutie, motiv pentru care intr-o epistola soborniceasca citeaza: „Dumnezeu a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia si si-au parasit locuinta. Pentru ei a prorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam cand a zis: „Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai sai ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de toate faptele nelegiuite si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” Apocalipsa Sf. Ioan face parte din canon. Citind-o cu atentie, te poti lesne intreba daca nu cumva autorul a fost impresionat de Cartea lui Enoh. Cei apropiati tronului lui Dumnezeu cantau – dupa cum spune Enoh – „Sfant, sfant, sfant este Domnul Spiritelor.” Cei apropiati tronului Mielului cantau si ei – asa cum spune Ioan – „Sfant, sfant, sfant este Domnul Dumnezeu”. Asemenea lui Enoh ( sau ca sa nu fie mai prejos), Ioan a fost „rapit”, chiar daca numai in „Duhul” si a avut posibilitatea de a vedea viitorul inscris in „Carte”. Cea mai mare diferenta intre cei doi consta in faptul ca Ioan constientizeaza ca vorbelor sale li se poate contesta „realitatea” si ii ameninta pe cei care nu vor crede si i-ar modifica scrierea, in timp ce Enoh isi incheie scrierea binecuvantandu-i pe cei care-l iubesc pe Dumnezeu.

Apocalipsa ramane in mintea crestinilor ca fiind sfarsitul inevitabil al lumii. multi, foarte multi clerici au cautat sa inspaimante lumea cu „numarul fiarei”. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este un numar de om. Si numarul ei este 666?. Eu, ca unul fara pricepere, n-am facut decat sa citesc Imparatii: „Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an era de 666 talanti aur” si l-am asociat vorbelor lui Ioan: „Nimeni nu poate cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul ei”. Sa mai spunem ca unitatile monetare au un echivalent in aur? Era normal ca un om ca Sf. Ioan, sa condamne influenta pe care banul o are asupra omului uitand, insa, ca lui Iov bogatia i-a fost data de Dumnezeu iar biserica ruleaza banii tot in numele sau.

Spre deosebire de ceilalti muritori care au avut contact – intr-un fel sau altul – cu divinitatea si carora doar li s-au „dezvaluit toate lucrurile”, lui Enoh i s-a dat si „minte sa inteleaga ceea ce a vazut”. El spune ca cele vazute „nu vor avea loc in aceasta generatie ci intr-una viitoare, pentru binele celor alesi.” Cea mai periculoasa idee pe care ne-o incumba Cartea lui Enoh este aceea ca da girul sau teoriei panspermiei dirijate. Existenta „uriasilor” este specificata si de Geneza: „Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau vitejii care au fost, in vechime, oameni cu nume”.

Cartea lui Enoh ne va explica problema existentei uriasilor. S-ar putea ca declararea, de catre cler, ca apocrif a textului lui Enoh sa se datoreze tocmai copiilor nascuti din impreunarea fiilor lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor. Daca uriasii pot fi considerati un experiment genetic ratat, ce s-a intamplat cu oamenii cu nume, cu vitejii care au fost in vechime? Oare cum se face ca au fost retinute niste simple nume ale urmasilor lui Adam, chiar daca ele nu spun nimic dar nu s-au retinut numele vitejilor din vechime, a oamenilor cu nume? Dupa ce citim Cartea lui Enoh devine clar si pertinent faptul ca noi nu suntem urmasii lui Adam, ci ai lui Noe. Sirul urmasilor „puri” ai lui Adam se incheie cu Lameh. Veti vedea de ce sustin asta. Pentru ca tot vorbim de Adam: crearea Universului, a Pamantului in cadrul sau, a tuturor vietuitoarelor, a fost faptuita prin Logos („Dumnezeu a zis: Sa fie…) omul fiind singurul „facut” din material organic luat de pe Pamant. Numai sufletul ne-a ramas ca parte a unei lumi care ne este, inca, inaccesibila dar care – fara discutie – exista si nu depinde decat de noi sa o gasim. Raiul a fost pierdut prin inocenta si – probabil – tot ea ni-l va restitui.

Haideti sa meditam asupra afirmatiilor din cele doua scrieri ( Geneza si Cartea lui Enoh): „Ingerii veghetori” s-au impreunat cu fiicele oamenilor si au creat uriasii( sa fie neanderthalienii?). „Fii lui Dumnezeu” s-au imperecheat cu fiicele oamenilor si au creat acei oameni cu nume. Compatibilitate ADN a existat intre parteneri in ambele cazuri. In primul, insa, au rezultat niste mutanti. Nu numai din punctul nostru de vedere ci si al lui Dumnezeu. De discutat ar fi numai asupra motivelor convergentei atitudinii exprimate.

Dumneavoastra puteti oferi mult mai multe variante decat as putea-o face. De ce nu prea mai are sens sa sustinem ca suntem urmasii lui Adam? In urma Potopului nu au supravietuit decat Noe si familia sa. Dar iata cum este descrisa de catre Lameh nasterea fiului sau Noe: „Acesta nu e om, acesta este inger din cer, fara indoiala, el nu este din neamul nostru, el nu pare sa fie din mine, mai curand dintr-un inger”. Enoh ii explica lui Matusalem, bunicul lui Noe despre ce este vorba: „Domnul este pe cale sa faca o noua lucrare pe Pamant. Cand toate fiintele umane vor fi nimicite, el (Noe) singur va fi salvat si urmasii lui vor face copii pe pamantul uriasilor care nu s-au nascut din spirit ci din carne”.
Noe sa se fii nascut din spirit? „Cosmos Indicoplensis” pastreaza o traditie veche conform careia Noe ar fi locuit initial in Atlantida. Faptul ca Enoh numeste planeta noastra „pamantul uriasilor” apare destul de ciudat. In Geneza avem dovada ca solicitarea lui Dumnezeu ca uriasii sa fie complet distrusi nu a fost respectata, ramanand sarcina timpului de a o indeplini.

Dezgustat, Dumnezeu isi da seama ca: Duhul Meu nu va stapani pururea in om de aceea zilele lui vor fi de 120 ani. Ingerii veghetori solicitasera pentru copiii lor viata vesnica sau – macar – cea de 500 ani. Conform relatarilor lui W.Raymond Drake, in California si Arizona s-au descoperit scheletele unor giganti de 3,5m inaltime. Faptul ca au existat mai multe tipuri umane distruse conform vointei unui anumit Dumnezeu este stestat si de Genesis Rabbra, o midrash, un comentariu la Cartea Genezei, compilat in sec al V lea in PAlestina: La inceput Dumnezeu a creat numeroase lumi, distrugandu-le una dupa alta, atunci cand nu-i dadeau satisfactie. Toate erau locuite de oameni si El a dat laoparte o mie de generatii despre care nu se mai stie nimic.

Atitudinea „ingerilor veghetori” sau a propriilor fii se pare ca l-a determinat pe Dumnezeu sa faca el insusi un experiment genetic al carui rezultat este Noe, stramosul nostru. Iata ce aflam din textele sfinte: „Dumnezeu l-a trimis pe Arsayalalyur la Noe: Vorbeste-i in numele meu, dar ascunde-te de ochii lui, pentru a-l invata ce trebuie sa faca si in ce chip rasa lui va avea fiinta pe tot pamantul”. Intr-un fel, relatarile lui Enoh sunt sustinute de Stantele lui Dzyan care afirma ca Sanat Kumara – Logosul din Venus – a coborat pe Pamant cu oamenii sai intr-o nava spatiala enorma pentru a-l indruma pe omul primitiv pe calea civilizatiei. „Atunci, cu un urlet atotputernic al coborarii rapide de la inaltimi nemasurabile inconjurata de mase de foc arzand ce umpleau cerul cu limbi de flacari miscatoare, nava Stapanilor Flacarii ( in alt loc sunt numiti „Stapanii Lunii”) sclipi in tariile cerului. S-a oprit deasupra Insulei Albe care se intinde In Marea Gobi (Shamballa)”. Unii metafizicieni moderni nu ezita sa afirme ca primii preoti-regi ai Atlantidei au fost locuitori ai planetei Venus. Avansand pe aceasta linie n-ar fi rau sa amintim ca la primii crestini gasim ideea conform careia Iisus a fost un Mare Suflet venit de pe Venus. Hai sa vedem ce spune Cartea lui Enoh despre stapanii de la un moment ai Pamantului.

Doua sute de „ingeri veghetori” sub comanda lui Samyaza, pusi doar sa observe evolutia rasei umane existente au vrut sa-si aleaga femei din rasa oamenilor, „sa avem copii cu ele”. Dumnezeu si cei care-l inconjurau nu au luat niciun fel de masuri pana in momentul in care s-a produs un grav dezechilibru biologic. Mihail, Gabriel, Suryal si Uriel cer pedepsirea lui Samyaza si a celor pe care ii comanda, in primul rand pentru ca Azazyel le-a aratat oamenilor „tot ce se petrece in Ceruri”, Samyaza „i-a invatat vrajitorii”, Barkayal i-a invatat arta de a urmari stelele, Akibeel i-a invatat semnele, Tamyel astronomia si abia in ultimul rand pentru ca ingerii veghetori au pacatuit cu femeile si s-au dezonorat. Dumnezeu dispune ca fiii ingerilor sa fie omorati. Nu acelasi lucru se va intampla cu oamenii: „Fiii oamenilor nu vor pierii cu totii, din pricina tainelor pe care veghetorii lor li le-au aratat si pe care ei le-au aratat urmasilor lor”.

De ce a hotarat Dumnezeu omorarea uriasilor? Pentru ca „sunt rezultatul targului dintre spirit si carne”. „Spiritele uriasilor vor fi ca norii care aduc peste Pamant nenorociri de toate soiurile. Ele nu vor bea si nu vor manca, invizibile pentru toate privirile, ele se vor amesteca intre barbati si femei. Se vor numi spirite rele si vor locui pe Pamant”. In calatoria sa Enoh afla lucruri ciudate, unele chiar de la Dumnezeu: „Apropie-te mai mult si vino sa auzi cuvintele mele sacre”. Unele informatii pe care Enoh ni le da au fost confirmate de timp. El afla ca Luna nu lumineaza ci primeste de la el (Soare) o parte firava de lumina sau Luna reflecta lumina pe care o primeste de la Soare. E greu de inteles de unde detine Enoh atatea cunostinte astronomice printre care si faptul ca Luna nu arata spre Pamant decat o singura fata: „Dupa ce au fost implinite cararile Lunii atat partea sa ascunsa cat si partea sa vizibila”… Ne sunt descrise si materiale a caror existenta timpul a confirmat-o: „ochii mei au vazut lanturi dintr-un fier lipsit de greutate”.

Poate ca nu este pe placul clerului nici afirmatia apartinand ingerului Rafael: „Acesta este Pomul Intelepciunii (in Geneze: Pomul Cunoasterii Binelui si Raului) din care au mancat strabunii tai; aceste fructe le-au deschis ochii”. Deasemenea este jenant pentru teologi sa aflam ca „Fiul Omului a fost chemat in fata Celui Batran de zile inainte de facerea Soarelui si a astrelor”. Pentru prima data este enuntata ideea ca „ingerii razvratiti s-au facut unelte si servitorii lui Satan; ei au fost ademenitorii celor care au locuit pe Pamant”. Deci nu Satan este cel care amageste oamenii, ci ingerii care l-au inselat pe Dumnezeu. E greu de inteles de ce mania Lui nu se indreapta atat spre Samyaza, seful razvratitilor ( sa nu uitam ca acesta era ingrozit de faptul ca „eu voi suporta singur, pedeapsa pentru crima voastra”) cat spre Azazyel care – asa cum este acuzat de Mihail, Gabriel, Suryal si Uriel – a aratat oamenilor tot ceea ce sepetrece in Ceruri. Surprinde si motivatia data de Enoh Potopului: „Domnul a hotarat prin judecata sa ca toti locuitorii Pamantului sa piara, pentru ca ei cunosteau toate tainele ingerilor, pentru ca ei aveau in mainile lor puterea raufacatoare a demonilor, puterea magiei.Ei au dezvaluit taine pe care nu trebuiau sa le cunoasca; iata pentru ce vor fi judecati”.

De ce a fost salvat totusi Noe? „Domnul Spiritelor stie ca tu condamni dezvaluirea acestor taine”. Noe cunoaste continutul Cartii lui Enoh: „Stramosul meu mi-a dat de stire asupra tuturor tainelor cuprinse in cartea sa si mi-a deslusit pildele care i-au fost aratate in mijlocul cuvintelor cartii”. Aflam ca – la un moment dat – insusi arhanghelul Mihail a raspuns lui Rafael: Spiritul meu se ridica si se tulbura contra asprimii judecatii secrete (???) impotriva ingerilor; cine va putea sa suporte oare o judecata atat de aspra care nu va fi niciodata schimbata, care trebuie sa-i piarda pentru totdeauna?

Sentinta a fost pronuntata contra lor de catre cei care i-au facut sa iasa in felul acesta(?) Stand inaintea Domnului Spiritelor, Mihail a spus: Ce inima n-ar fi deloc tulburata, ce spirit nu ar avea mila? Revolta lui se opreste insa aici: „Eu nu-i apar in fata Domnului caci l-au jignit.” Motivatia este doar pertinenta: „Niciun inger nevinovat, niciun om nu va simti asprimea pedepsei.” Enoh cunoaste inutilitatea Potopului (a actului divin) ce va veni: „Din nefericire, dupa Potop nedreptatea va fi inca si mai mare decat inainte.” Exista si speranta: „Am citit scrisurile din cer ca neamurile vor urma unul dupa altul pana cand se va ridica o rasa sfanta”. Unul dintre ingerii care l-au calauzit in calatoriile sale celeste accepta sa-l coboare pe Enoh inapoi, pe Pamant,dar ii conditioneaza revenirea: „Timp de un an intreg noi te vom lasa cu copiii tai pentru ca sa-ti gasesti puterile dintai si ca tu sa-ti inveti familia, sa scrii toate lucrurile pe care le-ai vazut si sa le deslusesti copiilor tai. Dar in mijlocul anului viitor, te vom ridica dintre ai tai si inima ta se va intoarce la puterea sa dintai.” Enoh a fost rapit de pe Pamant si nimeni nu a stiut unde a fost si nici ce a devenit. Parca are mai multa logica aceasta Carte a lui Enoh decat textele canonice. Lameh da copilului sau numele Noe (Mangaiere) pentru ca: „Acesta ne va mangaia pentru osteneala mainilor noastre care vin din acest pamant pe care l-a blestemat Domnul”.

Este sau nu Noe urmas al lui Seth (Inlocuitorul), fiul lui Adam? De ce in Geneza ne sunt indicati urmasii lui Adam incepand doar cu Seth cand si Cain a avut urmasi? din ce motiv abia in timpul in care lui Seth i se naste un fiu, Enos, au inceput oamenii „sa cheme numele Domnului”? Adica la 235 ani dupa ce Dumnezeu il crease pe Adam. In ce au crezut primii oameni? Cartea lui Enoh nu se incheie cu un blestem, ca Apocalipsa lui Ioan, ci cu o binecuvantare: „Fie ca binecuvantarea si mila Domnului sa coboare peste cei care-l iubesc! Asa sa fie!” Majoritatea cartilor sfinte contin indemnuri la cunoastere. Cartea lui Enoh nu face altceva decat sa ne prezinte altfel inceputurile. Credem? Nu credem? Asa sa fie!

Autor: Nicolae Dan Dinescu

www.descopera.org

Articole recente

Articolul precedentFilozofia antica
Articolul următorMituri si legende

Comentarii

  1. frumos si interesant ,dar am o intrebare : faci parte din secta cavalerilor templieri sau francmasoni? daca nu te rog daca poti sa faci rost de cartea lui enoh completa. multumesc

  2. DOMNUL A VENIT SA ADUCA ..PACEA CELOR DE APROAPE SI VESTEA BUNA A PACII CELOR DE DEPARTE: TU esti pe aproape DANUTE…Tineo tot asa ca te vei cristaliza …IN ZIUA DE APOI.

  3. la biserica ii este frica sa nu se afle ca am fost creati de extraterestrii pt ca astfel preotii nostrii nu mai pot sa faca bani pe urma oamenilor si sa-si cumpere masini scumpe si vile pe asa-zisele spovedanii.Practic religia nu ar mai avea valoare dar mult timp nu mai pot fi pastrate ascunse si ei sunt constienti de astea

  4. Sigur, noi suntem experimente.Sigur,realitatea e cu totul alta.Sigur, lucifer e lumina si cunoastere.Sigur,sigur,sigur……
    Dar, e atat de sigur, ca experimentul nu e omul,ci felul cum lucifer a influentat si influenteaza mintea omului ?
    Sigur, ca nimic nu e sigur in mintea celui care nu-L recunoaste pe Domnul Isus ca Fiul omului.
    Problema e de siguranta.
    Daca siguranta e ca lucifer lumineaza, atunci cu siguranta avem un Noe stramos extraterestru, daca Duhul Sfant lumineaza atunci cu siguranta avem un Mantuitor, cu mult mai multe binecuvantari in desaga decat Enoh.
    Problema e de siguranta.
    Cu siguranta sti, daca crezi si crezi daca sti ,ca Domnul Isus a fost,este si va fi.

  5. Draga Maria, hai sa nu ne hazardam si sa ne ascundem dupa cuvinte mari care sa ne creeze o anumita „siguranta” ca noi stim totul!
    Crede si nu cerceta!
    Oare tu ce crezi, in cine crezi? In spusele bisericii, ale fostei Inchizitii, in Isus(magar) sau in Iisus Mantuitorul?
    Crede si nu cerceta nu mai e de actualitate, s-au nascut copiii indigo, de cristal, traim in era cuantica sau Christica cand cu siguranta nimeni nu mai crede legat la ochi.

  6. Draga ganditorule,
    Lucrurile sunt putin mai complexe,deoarece afirmatiile si comparatiile chiar pe alocuri completarile aduse intelesurilor de taina ale V.T. trebuie sa aiba in vedere un lucru central: mesianitatea. Deci trebuie sa urmarim scopul si finalitatea acestei lumi, care nu poate fi regasita decat in rascumpararea pe Sf.Cruce a pacatelor noastre.
    Noi stim ca Domnul a purtat pacatele noastre, s-a imbracat cu ele si ca el a fost intru totul asemenea noua, mai putin pacatului.
    Sf.Ap.Pavel vorbeste de “omul cel nou” in comparatie cu “omul cel dintai”. Daca cel de-al doilea este “cu suflet viu”, primul este “cu duh datator de viata”.
    Daca s-ar putea cumva “demonstrate” dupa logica omeneasca intortocheata discontinuitatea lantului adamic, atunci cade inclusiv Intruparea si Rascumpararea noastra. Se anuleaza totul, Jertfa pe Sf.Cruce se naruieste. Insa, in opozitie, sta ca neclintita Invierea, mormantul gol, predica Sf.Apostoli precum si prezenta Domnului Inviat la temelia crestinismului atat timpuriu cat si actual.
    Se nasc, fireste vorbind, unele intrebari:
    1. Daca lantul adamic a fost “interrupt” atunci Jertfa pe Cruce nu isi pierde esenta? Ce mai rascumpara Hristos? Pe omul cazut in pacat, caci printr-un om a intrat pacatul in lume si prin el moartea la toti oamenii, sau pe omul post “noetic”?
    2. Jertfa Domnului pe Sf.Cruce nu isi pierde finalitatea, fiind doar o opera “imperfecta” a unui Dumnezeu neputiincios?
    3. Daca Invierea Domnului inaugureaza o zi noua, a “opta zi” cea neinserata, a pregustarii Imparatiei Cerurilor, cum s-ar putea bucura de ea numai o parte din omenire si alta nu? Atunci nu am ataca dreptatea si echitatea divina, care pe unii ii salveaza si pe altii ii condamna discretionar? Atunci, cu siguranta iubirea lui Dumnezeu nu isi mai are locul printer calitatile divine.
    4. Daca Jertfa pe Sf.Cruce nu a avut character universal, atunci cum poate ea sa fie mantuitoare si lucratoare pt. toate fapturile omenesti? Oare mesajul daruit primilor oameni(Fc.3,14) si-ar mai fi gasit implinirea?
    Si ar mai fi si altele…
    Ceea ce ma face sa cred ca , oricat de mult am “specula” pe baza cartii lui Enoh, trebuie sa ramanem in limitele firesti ale revelatiei intrupate – Hristos Iisus Domnul, Dumnezeu si Mantuitorul nostru.

    Ar fi bine sa reflectam mai bine la cuvintele Sf.Ap.Petru care darama toata “revelatia” lui Enoh.
    “Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul,
    Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă…”

  7. Rrumoasa si intortotcheata este gandirea Pr Gabriel numai ca este clar pentru tot mai multi dintre noi ca Biserica romana este tot mai indepartata de oameni.Faptul ca Biserica in loc sa caute sa se adapteze la vremurile noi si la oamenii noi persista in arhaisme si cauta mosiile de odinioara sta la baza prabusirii religioase in Romania.Iar cand generatiile batrane acum vor muri..si nu s deloc putini..va veti trezi stimati clerici in fata unor generatii care nu vor mai da doi bani pe dvs si pe ce mormaiti in barba.Si pentru tot mai multi dintre noi este clar ca nu suntem pe pamant din nimic si ca foarte probabil am fost pusi aici si am fost vizitati de altii mult mai avansati.Pentru ce inca nu stie nimeni..poate ca suntem o alternativa..ca altceva nu avem ce oferi.Iar acest Enoch are informatii si prezinta cu cuvintele lui..ce putea sa stie el de cosmos si nave spatiele..extraterestrii la acea vreme…asa ca stimate Pr Gabriel nu mai bateti campii si incercatii sa restructurati in Biserica dvs ce mai puteti si cat mai puteti ca sa va apropiati de oameni pentru ca timpul dvs se scurge repede si forma actuala a credintei nu mai multumeste pe nimeni.Si rugati-va la Dumnezeu sa nu apara prima nava spatiala acum pentru ca toata religia dvs nu va mai valora nici o ceapa degerata..bisericile se vor inchide automat,oamenii va vor lua la pietre si va trebui sa va cautati de munca in aceste vremuri capitaliste si nu vad nici un purtator de sutana mare meserias la NASA.Nu as vrea sa fiu martor la dezamagirea a milioane de oameni cand cei de pe nava spatiala le vor descrie in amanunt cum i-au pus pe terra si cum i-au triat si ca ei sunt Zeii.pana una alta eu cred in acea forta care guverneaza tot si caruia ii spunem Dumnezeu,dar asta nu inseamna ca nu am ochii larg deschisi spre cunoastere.Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dzeu si in fiecare din noi este o parte din Dzeu si daca cautam cunoaterea asta este lasata de la Dzeu.
    Voi preotii a-ti ramas in urma si ve-ti pierde repede cursa in fata altor credinte mult mai apropiate de oameni..o zi buna si incearca sa nu repeti ca toti preotii cuvinte goale ..ci trece le prin sufletul tau si s-ar putea sa obtii ceva mult mai bun
    .Cu stima Ori

  8. Interesant faptul ca desi cu totii am citit aceiasi sfanta carte (biblie), avem totusi pareri( doctrini) diferite, cred ca am spus totul… tineam sa spun ca ma impresionat foarte mult mess lui Vali : „crede si nu cerceta ! ” (tot asa curva Rahav, „prin credinta”). Am citit mai sus printre mess pe dl. pr Gabriel si as dori sai raspund scurt : vorba multa saracia omului.

  9. scumpi mei, daca aceasta carte a lui Enoh ar fi acceptata in biblie si biblia ar forma 67 de carti cu una in plus si chiar daca aceasta apocalipsa a vechiului testament asa cum o numesc teologi ar fi pusa chiar pe primele pagini ale scripturi , credeti-ma ca lumea nu ar deveni mai buna. Nu sar schimba poate mai nimic . acum vezi tu , multi incearca sa mai adauge sau sa scoata ceva din biblie sa o faca cum vor ei sau dupa placul lor . Hai sa fie si cartea asta asa cum spuneti voi si ca descopera unele secrete ,sau asa zise secrete si ca oameni ar fi avut mai multa tangenta cu ingeri dar oare nu Duhul Sfant a inspirat pe oamenii ce au scris cele 66 de carti ale scripturi ? Si nu credeti ca aceasta carte prezinta o imagine a lui Dumnezeu care nu are ordin in universul creat de El ? nu fac ingeri ce vor ,parca nu ar fi stapan ? hai sa fim realisti ,credeti ca Dumnezeu a creat o multime de ingeri si tot ce cuprinde universul pentru a face ce vor ? asa ca e bine sa judecam putin si logic si sa intelegem daca vrem . cat despre carte , pe mine personal nu ma afecteaza . Doresc sa fiu inteles. totus cred ca este bine sa citim tot ce exista sa avem idee.

  10. nu de mult sa mai descoperit o carte care se cheama Evanghelia lui Iuda ( cel ce la vandut pe Isus) iar acolo se spune o gramada de lucruri care biblia nu spune . Faptul ca oameni ce au adunat cele 66 de carti si au facut una singura ce se numeste astazi in zilele noastre biblia , au refuzat sa puna si evanghelia lui Iuda langa cele 4 evangheli ale noului testament, avand certitudinea ca este o evanghelie eretica . dupa mult timp evanghelia sa descoperit in egipt intr-o cutie de piatra , apoi rapid a fost dusa la laboratoare , institute care restaureaza carti vechii si au tradus-o si au descoperit in ia asa zisele taine cara spun ei ar fi zguduit credinta multora . dar intelegeti ca asa zisele carti descoperite acum nu sant in concordanta cu celelalte carti ce formeaza biblia si nu arata imaginea lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos pozitiv . pai poate o carte sa contrazica 66 de carti cara au fost scrise pe parcurs de 1600 de ani si scrise de 40 de autori din diferite paturi sociale si timp ????? intreb eu . Iar spre surprinderea multor acesti oameni care au scris cele 66 de carti au scris toti privind doar la o tinta ,un punct. si nu e de mirare ca sant considerate sfinte ? Fie ca Dumnezeu sa va lumineze

  11. Sa zicem ca am fost vizitati de extraterestri. Sa zicem ca multe descoperiri arheologice confirma aceste vizite si aceste imixtiuni cu civilizatia umana. Sa zicem ca pana si miturile si legendele au pornit de la fapte reale. Sa zicem ca Iisus ar fi un spirit evoluat de de o alta planeta. Sa zicem ca ar gasi adapost in aceasta varianta toate misterele si enigmele (scheletele uriasilor, potopul, Atlantida, amintirile cu privire la reincarnari din regresia hipnotica, zeii antici, tehnologiile mult prea avansate si vechi in acelasi timp, existenta extraterestrilor, descoperirile stiintifice uimitoare din ziua de azi).
    Eu am o singura intrebare: cine este Dumnezeul razbunator si violent descris in aceste scrieri (Enoch, vechiul testament samd) si cine este Tatal despre care ne vorbeste Iisus, care intruchipeaza binele absolut? Poate ca evanghelia dupa Iuda ar lamuri putin problema asta. Cine a inteles cine sunt personajele, de unde vin si care e pozitiv sau negativ sa imi explice si mie. Numai bine!

  12. Am ras cu lacrimi la comentariile voastre, sunteti …   orice inceput are si un sfarsit sa ca pamantul
    Cu tot ce este pe el in foarte acurta vreme va arde, degeaba cititi toate postarile caci nu va ajuta 
    La nimic si ce este mult strica la stomag, …   luati Biblia cititio rugativa sa o puteti intelege si pricepe
     , implinitio ca sa nu ardeti si voi….  Domnul sa v binecuvanteze si sa va lumineze mintea

  13. Si uite asa de la Cain intra in joc scrierile si inscriptiile sumeriene care relateaza cu lux de amanunte crearea lui Cain (Ka’in) din doi Adamiti, Adapa si Titi, copiii lui Enki, Cain fiind prima generatie de oameni Cro Magnon, si nu ai Evei, Eva a fost creata de Damkina (Ninki) dintr-un zigot fecundat de Ningishziddha.

  14. Cu stimă. Este o carte categoric originală a autorului, cu un deosebit de bogat baj de noi informații, informații care ar completa scripturile cu profeții, evenimente și date, deadreptul șocante pentru cercetător. Cîteva capitole ale cărții, nu pot fi decriptate, fără a cunoaște codurile briliantului biblic numit, „Cartea profetului Daniel. Mă refer la cele două moduri de expunere, a istoriei poporului Domnului din Enoh. Cartea, ne expune printer alte șocante informații și originea, plus istoria poporului lui Israel, pe o perioadă de 8.200 de ani, cu principalele evenimentele istorice și spirituale ale acestei perioade, încadrate pe ani. Știu că este foarte greu pentru mulți a-mi accepta opiniile, dar, timpul lucrează și va lucre din plin, pentru izbânda Adevărului ! Cu respect, Filip Gavrilă Marius

  15. Nu mai delirati cu elucubratii pe tema uriasilor si a cartii lui Enoh. Aceasta zisa a lui Enoh este flag o inventie apocrifa a unui autor necunoscut, dar este complet lipsita de autenticitatea unor afirmatii cu Eva si ingerii cazuti, felul aparitiei uriasilor din vechime,etc.Autorul articolului fabuleaza, lucru obisnuit azi, in cautarea senzationalului…. Chibzuiti putin si veti descoperi ca Enoh care a trait inainte de potop, chiar daca ar fi scris o carte, nu avea cum sa scape in potop cand scoarta pamantului o fost bulversata, au aparut continentele etc. Luati biblia asa cum este, fara speculati cu inventii contemporane. Uriasii, posibil, au aparut,  prin greseli genetice, deoarece oamenii acestia multiseculari nu erau niste salbatici, barbari…  Sutele de ani traiti , cu stiinta desvoltata neinchipuit de mult, cu inteligenta care depasea cu mult inteligentele de azi, puteau da nastere de creerea unor defecte genetice, scapate de sub control…  Asa ca  asazisa carte a lui Enoh,  care a trait antepotop nu poate fi autenntica , si nu mai fabulati…

  16. Enoh spune in a sa carte:intelepciunea a cautat o locuinta,un culcus pe pamant, dar n-a gasit, si sa intors in cer.Dupa ce am citit comentariile de mai sus mi-a fost deajuns sa pricep ca la teologii din vechime sau de azi le lipseste intelepciunea ca la toti oamenii ce nu accepta Cartea lui Enoh in randul cartilor sfinte atata timp cat Isus Cristos sau profetul Daniel i-au acordat toata importanta.Daca se scotea o carte de proverbe si se introducea in Sfanta Scriptura,Cartea lui Enoh poate ca eram mai castigati pe plan spiritual.Oare in Era Legamantului Sfant ce urmeaza dupa Apocalipsa un sfant inviat(renascut dupa cum zice Isus) sa procreeze pana la 1000 de copii?Asa scrie in Cartea lui Enoh la capitolul 10 versetul 23.

  17. Gicule gicule, maturizează-ți gândirea, iar când încerci un studiu spiritual, oprește-ți gândul, pecetluiește-ți buzele, apleacă-ți spiritul, caută, observă, gândește, închipuiește-ți; dacă simți că inima ta dă greș, ia-o de la capăt de câte ori este nevoie, îndreaptă lucrurile pe loc și fă să se înscăuneze ADEVĂRUL pe tronul Său și nu pe al tău.

  18. Enoh care umbla cu Dumnezeu> nu cunostea vre-o metoda de scriere si nimeni nu cunostea scrisul in vremea lui.
    Convinge-te:
    1.Care sunt cele mai vechi scrieri si de cati ani dateaza( 3500 cel mult)
    2. Cand a trait Enoh cel Biblic ?( aprox.in urma cu 5000 de ani
    Rezulta > Enoh cel Biblic NU A SCRIS NIMIC.Oamenii nu scriau pe vremea aceea si nu aveau un alfabet.

    Autorul cartii care se cheama pe sine a lui enoh > este un biet psihopat, ajuns si mai rau dupa ce Lucifer Mincinosul i sa aratat si ia vorbit ca fiind domnul lumii acesteia.
    Saracul autor chiar de il chema si pe el tot Enoh, nu stia ca Biblia prin apostolul Pavel , il numeste pe Lucifer Satan tot domnul acestei lumi insa putin altfel : “ dumnezeul veacului acestuia”….care a umbrit si virusat mintile oamenilor prin sirerlicuri credibile dar ucigase: scopul lui final de ucigas.

    – Fetele oamenilor NU se puteau combina sexual> aceasta e parerea unui semi-analfabet si a unui om lipsit de orice stiinta. Biblia nu afirma asa ceva…totusi obsedatii sexuali asta inteleg citind Geneza 6.
    Ingerii fie ei decazuti sau sfinti > nu au trupuri materiale , nici organe sexuale( spune Iisus in Biblie ,asa ca nu au nici o sansa sa aiba material genetic si nicicum nu pot face sex cu o femeie material organica.

    -Uriasi au existat pe pamant.
    Goliat pe care David il doboara cu o prastie era urias.
    Mai avem si altii descrisi in Biblie.
    Uriasii au ajuns uriasi CRESCAND in urma poruncii primordiale Divine : “ Cresteti ….inmultiti-va si umpleti pamantul”

    Adam si eva au primit deci 3 porunci vii, adica lucratoare , caci Dumnezeu zice si se face , porunceste si ia fiinta
    CRESTETI , era una din aceste porunci vii.

    Si oamenii au crescut ….insa PACATUL ia afectat. Goliat beneficiaza se binecuvantarea de a creste > dar cel rau il strica si-l face folosibil in razboaiele CONTRA poporului Domnului.
    Nici nu e prima oara ca asta face Lucifer Gunoiasul. Transforma o binecuvatare intr-un blestem si un lucru bun il foloseste spre a ucide.

    – Cartea lui “” enoh””” nu are ce cauta in Biblie . Este un gunoi , un amestec periculos de minciuni + adevaruri > ca sa poata fi primibila mintii umane.
    “Cartea lui enoh” este inspirata direct se Lucifer Mincinosul si Ucigasul
    Aceasta carte aduce invinuiri grave SFANTULUI SI DREPTULUI DUMNEZEU
    Aceasta carte te va face sa simti ca ai primit “ cunostinta” dar ai primit de fapt cel putin un demon( spirit) in creier si-n jurul tau > chiar in timp ce o citeai.

    Dupa acelas model prin care ne umplem cu Duhul Sfant citind Biblia> la fel omul se imple cu demoni citind carti APOCRIFE….
    O carte are mereu aproape pe SPIRITUL CARE A SCRISO si prin care a fost scrisa.

    Sfatul meu este CITITI BIBLIA SI NUMAI BIBLIA.

    Aveti incredere ca inaintasii vostrii crestini > au stiut de ce au aruncat cartea lui enoh la gunoiul istoriei si n-au acceptato in canonul Biblic.
    Aveti incredere ca Dumnezeul Dragostei sa ingrijit El insusi ca la voi sa ajunga Biblia curata si complecta…suficienta ca voi sa intelegeti vointa Lui Dumnezeu si implinind-o sa fiti salvati de aceasta lume ce va arde in curand pana in temeliile muntilor.
    Aveti incredere > Dumnezeu va iubeste si va trimis Biblia. Nu o ignorati si nu mai cititi altceva pana macar nu terminati de citit biblia : SCRISOAREA SE DRAGOSTE A DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU

    BIBLIA.

  19. Trăia odată, într-o cetate, un om din cale-afară de bogat. Nu-i lipsea de nici
    unele. Acest om avea şi multe slugi. Două dintre ele însă au greşit înaintea lui, căci
    nu i-au ascultat poruncile cum se cuvine.
    Atunci, mâniat, stăpânul le-a surghiunit într-un ţinut îndepărtat, pentru o
    vreme, dar cu gând să le cheme înapoi. Una dintre slugile surghiunite s-a apucat şi
    şi-a ridicat o gospodărie pe cinste, şi-a răsădit vie, şi-a zidit un cuptor pentru copt
    pâine şi multe, multe alte acareturi. Cealaltă slugă schimba agoniseala de pe
    munca lui în aur. Apoi a chemat un aurar şi a cerut să i se facă o coroană spunând
    meşterului: „Eu sunt rob şi am un stăpân şi pe fiul său. Să le întipăreşti chipurile pe
    marginea coroanei”. Aurarul făcu întocmai, apoi zise slugii: „Ridică-te şi pune-ţi
    coroana pe cap!”. Dar sluga răspunse: „Primeşte-ţi plata! Căci eu aştept momentul
    potrivit ca să port coroana”. Aurarul pricepu tâlcul vorbelor slugii şi se întoarse la
    casa lui.
    Îndată după aceea se apropie sfârşitul surghiunului. Stăpânul trimise pe un
    slujitor aspru la ei, zicându-i: „Dacă în şapte zile nu eşti cu cei doi în faţa mea o
    păţeşti!”. Auzind acestea trimisul plecă val-vârtej. Şi ajungând în ţinutul acela i-a
    găsit pe surghiuniţi (nemişcaţi de acolo zi şi noapte).
    A dat mai întâi peste cel care-şi construise casă, îşi răsădise vie şi-şi făcuse
    tot soiul de alte acareturi şi i-a zis: „Să mergem, căci stăpânul m-a trimis după
    tine!”. Într-o doară acela i-a răspuns: „Să mergem!”, dar apoi a întors-o: „Îngăduiemi
    numai să vând tot ce-am agonisit aici”. Slujitorul însă i-a spus cu glas răspicat:
    „Nu pot să-ţi îngădui aceasta, căci n-am decât un răgaz de şapte zile ca să vă aduc
    înapoi şi tare mă tem de ameninţările stăpânului. Nu rămân nici o minută în plus”.
    Atunci sluga începu să plângă şi să se jeluiască: „Vai de mine, cum m-ai găsit
    nepregătit!”.
    Dar slujitorul i-a zis: „Slugă netrebnică, oare ai uitat de robia ta!? Oare ai
    uitat că ai fost surghiunit şi că stăpânul putea trimite după tine oricând va fi
    poftit!? Pentru ce te-ai apucat să răsădeşti o vie din care nu poţi lua nimic cu tine
    şi-ai fost găsit cu totul nepregătit!? Ar fi trebuit să te pregăteşti înainte de a veni
    eu să te caut”. Atunci sluga a îngânat printre sughiţuri: „Vai de mine! Eu socoteam
    c-o să rămân surghiunit toată viaţa şi nu credeam că stăpânul va trimite să mă
    caute. De aceea am adunat atâta avere în ţinutul acesta”. Dar slujitorul l-a luat cu
    de-a sila, neîngăduindu-i să ia ceva cu dânsul.
    Cealaltă slugă, prinzând de veste că stăpânul a trimis după ei, s-a sculat, a
    luat coroana şi a luat-o cătinel spre drumul pe care urma să treacă slujitorul. Aici
    se opri şi începu să aştepte. Şi cum veni acela, îi zise: „Stăpânul meu te-a trimis
    după mine! Să mergem degrabă cu bucurie, căci nimic nu mă ţine pe loc – avutul
    mi-e foarte uşor! Căci n-am decât coroana aceasta de aur, pe care am pregătit-o
    nădăjduind în fiecare zi şi rugându-mă ca stăpânul să se milostivească de mine, să
    trimită un slujitor şi să mă scape de surghiun, ca nu cumva unii pizmaşi să-mi fure
    coroana.
    Acum văd că mi s-a împlinit rugăciunea. Să ne ridicăm şi să pornim la
    drum!”. Şi aşa cele două slugi au plecat împreună cu slujitorul. De cum i-a văzut,
    stăpânul l-a întrebat pe cel care nu avea nimic: „Unde ţi-e rodul unui surghiun atât
    de lung!?”. Sluga a răspuns: „Stăpâne, ai trimis după mine un soldat tare aspru. Lam
    rugat să-mi îngăduie să vând agoniseala şi să aduc banii cu mâinile mele. Dar
    el nu mi-a dat voie!”.
    Atunci stăpânul îi zice: „O, slugă netrebnică, acum ţi-ai amintit să vinzi, când
    am trimis după tine!? Cum, nu ţi-ai dat seama că te afli în surghiun şi că averea
    aceea nu-ţi folosea la nimic!?”. Şi plin de mânie porunci să fie legat de mâini, de
    picioare şi să fie trimis într-un ţinut şi mai vitregit. Apoi îl chemă pe cel care aduse
    coroana şi-i zise: „Aşa, slugă bună şi credincioasă! După cum o dovedeşte această
    coroană, îţi doreşti Iibertatea. Căci numai oamenii liberi poartă coroană. Totuşi n-ai
    cutezat s-o porţi fără învoire de la stăpânul tău. Într-adevăr, un rob nu-şi
    dobândeşte libertatea decât de la stăpânul său. Iată aşadar – ţi-ai dorit libertatea, o
    ai de la mine”. Astfel robul îşi dobândeşte libertatea şi e rânduit stăpân peste
    mulţi”.

  20. Cele mentionate de Pr. Gabriel in cele patru puncte, nu deriva din logica si esenta mesajului lui Enoh. Caci nimic din ce se spune in cartile lui Enoh, nu anuleaza si nu infirma jertfa de pe cruce a Mantuitorului. Mai mult decat atat, pentru a intelege mai bine, ceea ce din dogme nu reiese, ganditi-va si cercetati mai bine care a fost esenta jertfei de pe cruce. Nicidecum pentru a spala pacatele individuale ale cuiva, si nici pentru a spala pacatul originar al lui Adam. Toate acestea se refera la Constiinta umanitatii. Am pus o pilda care a fost spusa de Sf Petru inainte de Adormirea Sf Fecioare. Aceasta pilda este foarte puternica si de altfel releva si ce a spus Cristos prin pilde (a fecioarelor demne veghetoare si cele neveghetoare) cu privire la constiinta prezenta, in starea de prezenta… Iar ceea ce spune Sf Petru la final, dupa cum spuneti, nu darama ceea ce se spune in cartile lui Enoh.
    In concluzie nici ce spune Enoh si nici ceilalti nu se contrazic intre ele.
    Multumesc!

  21. Sunt interesat daca ma poate cineva ajuta de unde gasesc aceste scrieri si inscriptii sumeriene care relateaza cu lux de amanunte crearea lui Cain (Ka’in) din doi Adamiti, Adapa si Titi, copiii lui Enki, Cain fiind prima generatie de oameni Cro Magnon, si nu ai Evei, Eva a fost creata de Damkina (Ninki) dintr-un zigot fecundat de Ningishziddha, despre care aduce in discutie dl. Olteanu Florin (30 iunie 2014 at 6:48 am).
    Multumesc!

  22. Iar cu privire la multe comentarii, neadecvate, in afara de a revizui limba prin care va exprimati, va rog sa emiteti pozitia dvs fara agresivitate si fara a emite supozitii fata de calitatile si atributele altei sau altor persoane. Fiti demni si va prezentati punctul de vedere asupra subiectului in discutie si nu asupra oamenilor.
    Multumesc!

  23. Nu există extratereștri. Aceștia sunt clone crescute în eprubete mari cât oamenii, apoi teleghidate. OZN-ul lor a fost inventat de un român încă din al doilea război mondial. Schița de funcționare e publicată de mult pe net. Prin intermediul l-o s-a făcut spionaj. De aceea au plătit emisiuni, regizori și scriitori Science-fiction care să ne inducă în eroare. Nici Zeii nu există. Istoricul Diodor din Sicilia, singurul istoric al Orientului Antic ale cărui scrieri ne-au rămas, argumentează, realist, că Zeii Olimpului au fost regi ai Egiptului, deveniți „nemuritori” în conștiința omenirii pentru binefacerile făcute popoarelor. Astfel,regele Osiris (Sirius), fiul lui Zeus (Deus-în latină), e numit de greci Dionysos, care se traduce „feciorul lui Zeus”. Istoria Egiptului a fost transpusă metaforic, literar, în „Legendele Olimpului”, de aceea este imposibil de înțeles ad litteram. Ex:când fluviul Nil a inundat ținutul cultivat al lui Prometeu, omorând mulți oameni, acesta, de supărare a vrut să-și curme viața, dar Heracles i-a refăcut digurile Nilului poreclit „vulturul”. Poeții elenilor(grecii) au povestit astfel în legendă :”Heracles a ucis vulturul ce rodea ficatul lui Prometeu”. Soția lui Osiris, numită Isis, a devenit cunoscută până în India unde soțul său îi învățase agricultura. După terminațiile cuvintelor cunoaștem proveniența zeitatilor :is= Egipt, (ex:Isis) os=Grecia,(ex:Cronos) us=Roma(Deus), es=Tracia(hiperboreenii geto-daci) :Zalmoxes. De aici înțelegem că Hermes, cel mai respectat pentru inteligența lui de către Osiris, care a fost „scribul sacru” și învățătorul regelui și soției sale pentru că le-a predat scrierea, astronomia, calendarul agricol, muzica, dansul și arta, fusese trimis de hiperboreenii numiți pe atunci și Nemuritori, sau „fiii lui Dumnezeu” în Biblie pentru spiritualitatea lor.(Pentru aceasta avem dovada existenței primului Centru Astronomic din lume de la Sarmisegetusa, prima scriere din lume descoperită în apele Bicazului, primele „manuale” de medicină care au inscripționate meridianele energetice cunoscute nouă prin intermediul medicinei tradiționale chinezești, numite „Zeița din Vidra”, „figuri neolitice ale culturii Cucuteni, ori modelele pozițiilor de meditație transcedentala ale sculpturii Ganditorul).Osiris a devenit rudă cu Heracles, fiind binecunoscută metoda geto-dacilor de a se înrudi cu dușmanii lor pentru a-i face prieteni. În cartea „Dacia ascunsă” se menționează și faptul că strămoșii geților, hiperboreenii, crescuseră cu lăptișor de matcă oameni uriași pe care i-au folosit la construirea cetăților de-a lungul Trans-Făgărașanului, la construirea Sfinxului și a templului Babele din Munții Bucegi unde-și așteptau femeile bărbații plecați în transhumanta 6 luni pe an cu oile spre Răsărit (Orient). Tot ei au construit și Sfinxul din Egipt, cu fața spre Sfinxul nostru. Ar trebui să înțelegeți acum și că acei kilometri de piatră sferica de toate mărimile din Costa Rica au folosit ca un rulment pentru deplasarea tonelor de piatră pentru piramide. Scheletii de 5-10 metri s-au descoperit la noi în țară. Aceștia au fost omorâți la comanda lui Osiris, când a descoperit metalul și i-a construit lui Heracles o ghioaga imensă. Acesta i-a așteptat pe Giganți să iasă de la Băile calde naturale”termale” și i-a ucis pe toți, după cum afirmă Diodor din Sicilia. De aceea a rămas denumirea de Băile Herculane, căci el a devenit stăpân restul vieții pe acel teritoriu. Astfel, „fiii oamenilor” sunt orientalii care au fost foarte materialiști, „numai trup”, comparativ cu „fiii lui Dumnezeu” de la care primiseră totul, fără să merite nimic. Tracii, simțind pericolul invaziei lui Osiris, care cucerise India, Scitia, Grecia, Asia, până în Tracia, unde l-a ucis pe Licurg și l-a instalat rege pe fiul său Macedon (de aici Macedonia), rămânând fără „vestiți uriași din vechime”, au plănuit declanșarea unui potop care să le distrugă civilizația orientalilor. Probabil ca și azi, prin perforarea chimică a stratului de Ozon din Atmosferă, prin care pătrund curenții reci și pot fi declanșate tornade, uragane, tunami, inundații, cutremure. Adică cutremurul care a declanșat despărțirea continentelor, provocând valuri uriașe ale Oceanelor. Așa că Noe nu e coborât „din cer”, cum nici zeii nu au fost extratereştri, ci probabil a luat cunoștință despre intenția hiperboreenilor prin vreo rudă.
    Acum se investește mult în denaturarea vechilor religii. Însă ele au fost doar descoperiri astronomice. Iar influența chimică a planetelor radiate de soare a dat naștere simptomelor controlate de astrologie și medicina ei:Seleniul de la Luna „selenara”, Mercurul de la planeta Mercur, Helium de la Helios („zeul” – Soare) etc, fapt pentru care persoanele născute în aceste zile/luni/ani când predomină influenta lor, vor suporta anumite modificări comportamentale observabile mai ales în lumea animală care nu se poate controla/schimba. Ca dovadă, priviți TOATE inscripțiile în piatră de pe piramide și veți observa doar simboluri zodiacale și expresii folosite de horoscop :”sunt mama regelui Horus și răsar odată cu Steaua Câinelui” scrie pe mormântul zeiței Isis,adică s-a născut în zodia Balanță.
    Cei trei magi/crai de la Răsărit din colinde L-au găsit pe Hristos cu ajutorul astrologiei, iar Dumnezeu nu i-a gonit, nici Maica Domnului nu le-a aruncat darurile. Prin închinarea lor, ei recunosc că nu au alt Dumnezeu, că NU AU RELIGIE! Doar Hristos este Dumnezeu (și nu teorie cuantică cum am citit pe aici), și El este singurul care ne poate duce sufletul în lumea Lui, de aceea nu se poate compara cu niciun alt filozof/teoretician religios, întemeietor de politici religioase. Iar pentru că veni vorba de preoți, apoi fiți siguri că nu au cum să schimbe traseul către Dumnezeu și să – i mai diminueze din strictețe, pentru că AȘA A FOST LĂSAT DE HRISTOS ca Testament, cu limbă de moarte să nu schimbăm nimic din el.
    Puteți să așteptați OZN-uri, ele vor veni, că doar de aceea li s-a făcut reclamă. Și vor aduce la putere pe aceia care le conduc din umbră, cu mare diplomație încât să îi aplaudați ca pe niște supermeni. Oricum, ei v-au pregătit și noua „Religie”( New Age) științifică a revoltatilor iluminati, mândri, aroganți, sfidători, triumfalisti, care n-au de-a face cu mulțimea /”prostimea”.Se vor folosi de mânia ei până își extermina singură liderii, preoții, profesorii, șefii. După care… Dumnezeu să vă ierte.

  24. Enoh si Ilie vor veni pe pamant , zice Apocalipsa dupa Ioan…cartea lui Enoh este corecta nu stiti voi s-o intelegeti! Enoh ca si Ilie nu au cunoscut moartea, ei sunt placuti si au fost placuti lui Dumnezeu, iar acesti oameni au scris doar adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

VIDEO

Recomandări

Dilemele nemuririi

Viata dincolo de Terra

Explozia Cambriana

Viata si entropia