Atlantida – de la Platon la Edgar Cayce

Daca suntem sau nu invadati de fiinte extraterestre care „purtandu-ne” chipul scapa de sub control… nu stiu. Urmarind insa aparitiile din mass-media, cu certitudine suntem sub asediul „reincarnatilor” intelepti ai Atlantidei. O avalansa de sfaturi care ne ofera doar promisiunea unui viitor colosal cazut din neant, nebazandu-se pe un prezent concret. „Reincarnatii care vin cu toata stiinta(?) atlantilor pentru a ne promite frumusetea viitorului ( in masura in care evoluam spiritual) dau dovada ca nu prea cunosc taramul pe care, odata, au trait. Pentru a cunoaste Atlantida, stiinta nu ne e de prea mare folos. Trebuie sa dam frau liber imaginatiei. Robert Cohen o numea „taramul misterios dintotdeauna fascinant pentru om”. Edward Bacon nota: „De la Platon aceasta poveste tragica desi foarte controversata, nu a incetat sa ne starneasca interesul. Aceasta fabula misterioasa si tulburatoare ne-a entuziasmat, ne-a captivat atat de mult pentru ca pare a fi corespuns unei aspiratii tainice a sufletului omenesc; poate ca este ecoul unei poezii nostalgice pe care o poarta in suflet fiecare om…Ea este Paradisul Pierdut in care toti putem juca rolul dorit, Tara mareata a lui Daca…”

Platon despre Atlantida

Au trecut 24 secole de cand Platon descria Atlantida in Timaios. Interesant este ca regasim aceeasi legenda la popoarele asiatice, la cele din Europa de Nord si din Africa. G.Glotz afirma:”Legenda preceda istoria, dar o analiza riguroasa poate descoperi elemente de istorie chiar in legenda propriu-zisa.”

Dar sa ne intoarcem la Platon, in jurul anului 380 iH. In celebrul Dialog Timaios este invocata, pentru prima oara Atlantida, o tara cat un continent, extrem de puternica si bogata care, cu doua milenii inainte a vrut sa cucereasca Atena. Povestea Atlantidei este relatata de Solon, unul dintre cei sapte intelepti ai Greciei antice (640-558iH). Este greu de banuit reaua intentie a celui considerat „intemeietorul democratiei ateniene”. Se pare ca prima sursa de informatii dateaza din anul 590iH, cand viziteaza Egiptul. Solon a apelat la istoriografii si arhivarii egipteni, ba chiar si la prelatii zeitei Neith facandu-si insemnari, intentionand sa compuna un poem epic pe tema conflictului atlantilor cu grecii. Din pacate, varsta inaintata nu i-a mai permis realizarea proiectelor. Insemnarile sale au ramas la Dropides, strabunicul lui Platon. Solon ca orice grec, mandru de civilizatia sa, constata cu surprindere ca preotii egipteni ai zeitei Neith cunosc mult mai bine istoria Atenei. „voi nu va amintiti decat un Potop, desi au fost mai multe, mai inainte”. Ce poti spune despre un popor care declara: „Cat despre stiinta, vezi cu cata grija ne-am preocupat de ea inca din primele timpuri, fiindca am vrut sa stim ALCATUIREA lumii”. Solon afla ca Atlantida era o „putere uriasa” de „o frumusete iesita din comun”, „venind dintr-o alta lume”situata in Oceanul Atlantic, care dorea sa cucereasca Europa si Asia. Atlantida era o insula „mai mare decat Libia si Asia (cea cunoscuta atunci egiptenilor – n.n.) adunate la un loc.”De aici se putea ajunge oriunde pe continentul care se intindea in fata lor peste mare”.”Atlantii erau stapanii Libiei pana in Egipt si cei ai Europei pana in Tirenia”. Solon afla ca atunci cand zeii si-au impartit Universul, Atlantida a revenit lui Poseidon cel care a primit imparatia apelor.Aici si-a adus zeul copiii facuti cu o muritoare. Poseidon a impartit insula in 10 tari, fiecare avand cate un monarh. Cel mai varstnic se numea Atlas si avea conducerea suprema a insulei. Dupa numele lui au numit-o Atlantida, iar oceanul care o inconjura, Atlantic. Sistemul politic al Atlantidei era o monarhie ereditara (puterea fiind incredintata celui mai mare fiu) atat de moderata incat uimea pe teoreticianul Republicii Atena. Dintre bogatiile minerale cel mai mult uimeste „oricalcul”, cel mai pretios metal cunoscuut de ei. De-a lungul timpului oricalcul a fost identificat cu alama, cuprul pur, bronzul si chiar…chihlimbarul. Cu toate bogatiile pe care le aveau traiul lor era maidegraba auster. Spre satisfactia unora dintre contemporanii nostri, se pare ca atlantii erau vegetarieni. Totusi, bunastarea de care beneficiau a facut ca, in final, conduita morala sa sfideze normele decentei. Regii devin tirani de temut. Platon comenteaza astfel decadenta lor: „Elementul divin care salasluia in ei a fost pangarit de contopirea frecventa cu un element pamantean vremelnic iar cand a predominat latura omeneasca supusa poftelor nechibzuite au unceput sa fie lipsiti de masura si cuviinta, prosperitatea de care se bucurau nemaiajungandu-le”.

Mi se pare ciudat ca Platon nu pare fascinat de civilizatia atlanta decat in masura in care ea era prezenta cu noua milenii inaintea timpului sau. Cel mai interesant este insa faptul ca Solon, vizitand Egiptul, este impresionat de stiinta preotilor dar nu pomeneste absolut nimic despre Marile Piramide sau de Sfinx! De ce pentru un om ca Solon ele pareau atat de banale incat nici nu merita pomenite iar preotii nu le asociaza in niciun fel cu… Atlantida?

Robert Cohen despre Atlantida

Dupa Platon, mai bine de doua mii de ani, peste misterul Atlantidei s-a asternut tacerea. Curiozitatea s-a redesteptat abia in epoca moderna. Robert Cohen in cartea sa Atlantida face o interesanta sinteza a teoriilor acceptate stiintific referitoare la acest taram, care merita sa fie cunoscute.
Intr-o veche legenda peruana se pomeneste faptul ca, acum 14.ooo ani, marii intelepti ai Atlantidei au presimtit disparitia civilizatiei atlante intr-un mare cataclism. Au hotarat sa graveze in piatra, singura materie considerata indestructibila, elemente fundamentale ale civilizatiei lor (ciudata similitudine cu ideea NASA de a trimite in spatiu o placa de aluminiu pe care erau gravate elemente considerate esentiale pentru a defini civilizatia noastra). Pietrele au fost imprastiate cu iscusinta pe toata suprafata pamantului din America de Sud pana in Egipt, India si Tibet. La inceputul sec. XX colonelul englez James Churchward desopera intr-un templu indian cateva pietre pe care era povestita Facerea Lumii. La Acambro (Mexic) in urma cu 60 ani s-a gasit unul dintre numeroasele depozite presupuse atlante. La Ica, in Peru, doctorul Javier Cabrera (descendent al celui care a intemeiat orasul in 1563) considerat cel mai mare specialist in preistorie americana incepe sa scoata la iveala numeroase pietre gravate.

A infiintat un muzeu cu peste 11.000 exponate. Pietre de andezit cu granulatie fina, de culoare cenusie sau ocru pal. Liniile desenului sunt de o precizie extraordinara. Pietrele au o patina groasa produsa prin oxidare. Dr. Cabrera le numeste „Cartea de piatra”. Nu vrea sa dezvaluie locul de unde le-a adunat, spunand doar ca ar fi vorba de aproape 100.000 pietre. Erau cunoscute inca din sec.XVII-lea, dar abundenta lor ii facea pe localnici sa le priveasca doar cu indiferenta. Gravurile reprezinta viata cotidiana a unei populatii de domeniul fantasticului. Acesta este motivul pentru care s-a pus problema autenticitatii lor. Pentru a raspunde indoielilor exprimate de mai multi savanti, este acceptata o expertiza. Mineralogul Mauricio Hochschild de Pisco afirma, in urma ei, ca:”oxidarea naturala datarita imbatranirii acopera in acelasi fel inciziile gravorului si suprafata pietrelor”. El atribuie acestora o vechime de „mai multe zeci de secole” fara a putea preciza o data anume. Directorul Muzeului Astronauticii din Peru afirma: „Pietrele acestea sunt gravate de mai multe milenii. Exista peste 400 si in muzeul meu.”

Scenele infatisate pe aceste gliptolitos (gravuri in piatra) infatisaza scene banale din viata cotidiana dar si activitati, personaje, care ne pun pe ganduri. Alaturi de un dinozaur este infatisat un primat umanoid cu o coada lunga si plata. Este el veriga lipsa a trecerii de la lumea animala la cea umana sau reprezinta un stadiu sterp al evolutiei? Umanoidul acesta poate fi comparat cu omul-peste mitologic, Oannes, zeul coborat pe pamant pentru a civiliza popoarele Babilonului. Cartea de Piatra infatiseaza oameni care analizeaza cu mare atentie, cateva obiecte, privindu-le cu o lupa; altii cerceteaza cerul cu un telescop. Pe „Piatra Astronomilor” este infatisata povestea unei comete misterioase. Putem presupune ca la ivirea ei a inceput Potopul. Zarim continente acoperite in mare masura de ape. O singura barca pluteste pe ocean iar la bordul ei se vad clar 3 personaje. Poate ca potopul care a scufundat Atlantida a fost provocat de aceasta cometa. Traditia orala mexicana spune ca” sase stele au cazut din cer in timpul Potopului”. Pe alte doua gliptolitos este figurata o adevarata harta geografica a erei secundare prezentand 4 continente in mijlocul oceanului. Continentul atlant pare sa aiba o suprafata egala cu cea a actualei Australia. Sunt trasate pana si caile de navigatie. Exista si „piedras” care infatiseaza, cu un desen remarcabil, efectuarea unei cezariene, o recoltare de sange, transplanturi de rinichi, inima si…creier! Desfasurarea transplantului de inima este gravat pe 20 de pietre. Se incepe cu recoltarea de sange de la o femeie gravida ( oamenii de stiinta actuali spun ca sangele femeii gravide contine un hormon care anihileaza fenomenul de respingere a organului transplantat). In tot timpul operatiei pacientul este sub anestezie si primeste, probabil, oxigen dar si un lichid dintr-un aparat de instilat printr-un tub introdus in esofag. Este aratata pana si inima bolnava, cu leziuni si artere cu peretii ingrosati. Faptul ca pe unele pietre apare un telescop, nu prea mira pe nimeni. Confucius povesteste cum imparatul chinez Yao (mort in 2258 iH) privea cerul „printr-un tub”. Prof. Mishanovsky desopera in Bolivia o masa de piatra pe care este gravata explozia unei supernove care a dat nastere Nebuloasei Gum ( specialistii NASA spun ca aceasta nu putea fi vazuta decat cu un telescop super-performant).

Avand in vedere diversele mesaje transmise de Cartea de Piatra se poate afirma ca vechimea gliptolitelor poate fi incadrata intr-un interval cuprins intre 5000-3000 iH., adica de la aparitia Nebuloasei Gum la Potopul Universal. Dr.Derek Price de la Cambridge spune ca „pietrele de la Ica ne indeamna la cercetare si studiu”.iar pe dr. Cabrera il numeste „un om demn de toata stima si increderea, insufletit de un spirit stiintific incontestabil”. Am amintit de dr.Price deoarece el a devenit celebru inca din 1959 cand a identificat un obiect scos la suprafata din apele Mediteranei de niste pescari greci. Este vorba despre un model redus al sistemului nostru solar construit cu 2000 ani iH. Este un model mecanic, functional, care plaseaza toate planetele in pozitia pe care o cunoastem astazi. „Descoperirea unui astfel de obiect este tot atat de uluitoare ca descoperirea unui avion cu reactie in mormantul lui Tutankhamon”.

Miturile unei civilizatii disparute

Ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit, insa, este ca toate religiile si toate miturile converg spre acelasi punct: o civilizatie evoluata a existat candva si s-a spulberat intr-un cataclism geologic. Daca ar fi sa-i dam crezare dr. Cabrera, pe anumite pietre care inca nu au fost expuse, sunt gravate revelatii stranii, reflectari ale unor descoperiri unice si a unor taine prea infricosatoare pentru a fi dezvaluite. Legendele incase si mayase relateaza in termeni aproape identici „pieirea in adancuri, fiind acoperita de valuri,a unei imparatii vestice, odinioara puternica si suverana”. Cataclismul s-a produs odata cu „caderea stelei”. La mii de kilometri, pe malurile Nilului, un mesaj hieroglific inscris pe un papirus al Dinastiei aXII-a aminteste si el despre caderea stelei: „Candva a cazut din cer o stea si flacarile au cuprins intreaga fire. Toti au pierit iar eu am scapat cu viata”. Papirusul este pastrat la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Un trib de indieni albi, paria, din satul Atlan pastreaza o traditie amintind de „insula cea mare” pe care un cataclism a scufundat-o in apele oceanului.

Egiptenii, mayasii si incasii, ultimii supravietuitori ai Atlantidei

Oameni de stiinta de un renume incontestabil ca Nicolai Girov (Rusia), prof.Andrew Thomas (USA), arheolog Leo Forbenius (Germania) sau dr. Paul Le Cour si prof. Georges Barbarin (Franta) sustin teza conform careia egiptenii, mayasii si incasii sunt ultimii supravietuitori ai poporului atlant. In sprijinul acestei teze aduc o sumedenie de dovezi de ordin arheologic, artistic, ritualic si chiar initiatic.
Numeroase dovezi stiintifice conduc la ipoteza obarsiei comune a amerindienilor si egiptenilor.Asemanarea scrierii este izbitoare. Cercetatorul Auguste Le Plongeon citeaza chiar 13 semne mayase absolut identice cu cele folosite de egipteni. Dr. Bertoni constata ca guaranii (indieni din Paraguay) au acelasi sistem de scriere ca egiptenii. A.Braghine semnaleaza inca din 1952 numeroase asemanari intre hieroglifele egiptene si cele din padurile virgine ale statului Mato Grosso (Brazilia). Stupefiante sunt si asemanarile dintre conceptiile religioase, astronomice si arhitecturale prezente la civilizatiile egipteana, summeriana, tolteca, incasa si mayasa. „Toate datele fac extrem de plauzibila ipoteza originii americano-atlanta a civilizatiei egiptene”. Ipotezele lui Braghine sunt, astazi, confirmate in mod remarcabil de arheologi. Iata un fapt: aceeasi vietate sacra, scarabeul, este reprezentata frecvent atat pe frontonul unui templu maya cat si pe frescele egiptene.

Daca ar fi sa ne referim la un document celebru – Papirusul lui Anana (seful scribilor faraonului Seti alIIlea din sec. XIV iH) – nu putem sa nu observam ca metafizica egipteana este aproape identica, sub toate aspectele, cu credintele amerindiene.”Cititi voi, care veti descoperi acest sul in vremuri viitoare, daca zeii vostri v-au harazit putinta de a o citi. cititi si aflati tainele trecutului. Oamenii nu traiesc doar o singura data pentru a disparea apoi pe veci; ei traiesc mai multe vieti, in locuri diferite, dar nu intotdeauna in lumea aceasta.Intre un fel de viata si altul exista un val intunecat, de nepatruns. Cu toate acestea, in cele din urma, toate aceste vieti trecute i se vor dezvalui”.

Conform afirmatiei abatelui Mareux spiritualitatea comuna face ca obiectele de arta amerindiene sa semene pana in cele mai mici detalii cu obiecte egiptene de acelasi fel. Statuia zeitei Xochipilli (Muzeul National din Mexic) are un stil autentic egiptean. Statuetele colectiei Franco din Quito (Ecuador) prezinta detalii tipic egiptene: coafura, barba, vesmintele si pectoralii preotilor. Celebra statuie care reprezinta Omul Barbos, descoperita in Tiahuanaco prezinta detalii tipic egiptene. Motivatia comorilor aflate in camerele mortuare este identica. Interesanta, prin similitudinea cu traditia incasa, este o veche legenda egipteana povestita de marele cronicar arab Al-Massudi (sec.X) in lucrarea Pajistile de Aur: „Seful scribilor spune; o veche legenda mentioneaza faptul ca tezaurul acesta uluitor a fost adus in Egipt demult, de stramosii stramosilor nostri ilustri, care venisera din partea cealalta a marii.

Ceea ce cuprinde comoara trebuie sa ramana secret.Sunt minuni ale stiintei cele mai inalte, mostenite de la stramosii nostri, unelte uluitoare, adevarate miracole care-i ingaduie omului sa aiba posibilitatea de a masura timpul, sa prevada viitorul, sa zboare in vazduh, sa se miste sub apa cu tot atata usurinta ca pe pamant”. Cronicarul Al-Massudi mentioneaza in mai multe randuri puterea malefica a Marii Piramide. El aminteste ca, in vremea domniei lui Ahmed Ben Tulun, s-a scos dintr-una dintre incaperi un pahar din sticla foarte curios: avea aceeasi greutate, fie ca era plin sau gol.

Similaritudinea civilizatiilor

Impresionanta similitudine a civilizatiilor amerindiene si egiptene nu mai mira pe nimeni. Marturia ei o reprezinta ruinele de la Palenque, Ocochigo, palatele de la Mitla, piramidele de la Xochicalco, Teotihuacan si Sihuatan, ornamentele Templului Soarelui de la Cuzco, portalul monolitic al Templului Ciclopean de la Tiahuanaco. Arheologul englez H.S. Bellamy exprima nedumerirea istoricilor si a arheologilor in fata discrepantei dintre cunostintele vaste ale poporului incas si egiptean si precaritatea mijloacelor de care dispuneau.

Aceeasi nedumerire o arata si istoricul Alexandre Kazantsev:”Cu mii de ani inaintea lui Copernic sau Galilei, egiptenii stiau foarte bine ca Pamantul este un glob care se roteste in jurul Soarelui. Preotii, detinatori si aparatori ai stiintei, ajunsesera la concluzia, pe calea deductiei, ca Universul era infinit si populat cu un mare numar de lumi. Cunosteau orbita eleptica a Pamantului in jurul Soarelui. Toate acestea in situatia in care nu dispuneau de un instrument de observatie”.

Arhitectul care a construit Marea Piramida cunostea perfect excentricitatea axei pamantesti, lungimea razei polare, dimensiunile orbitei Pamantului, distanta care desparte Pamantul de Soare, fenomenul procesiunii echinoctiilor, durata exacta a anului sideral precum si greutatea, densitatea si suprafata globului terestru. Toate acestea il determina pe A.Kazantsev sa creada ca nu sunt decat „ultima marturie vizibila a atlantilor, preocupati in cel mai inalt grad de stiinta”. Georges Barbarin chiar concluzioneaza:”Dupa parerea mea, putem atribui constructia Marii Piramide unui popor necunoscut, a carui civilizatie nu era, desigur, cu nimic mai prejos fata de civilizatia noastra, daca nu cumva ii era superioara.” Abatele Moreaux sustine:”Nu exageram cu nimic daca confirmam ca problema, inca nedescifrata, a originii poporului care a ridicat aceasta Mare Piramida se confunda cu problema originii civilizatiei omenesti.Poate, in curand, vom cunoaste mai multe lucruri, in momentul in care acest minunat edificiu al faraonilor isi va dezvalui toate misterele. Cand va veni ziua aceea, vom sti cu precizie unde se situa Atlantida.”

Nu poate fi eludat nici scopul pentru care atat piramidele din America Centrala si de Sus cat si cele egiptene au fost construite: receptacul pentru sicriele mortilor ilustri si – in acelasi timp – loc de pastrare a ansamblului cunostintelor stiintifice.
Am putea aminti si simplul fapt ca, pe ambele continente, piramidele contin obiecte cel putin ciudate. Cronicarul arab din sec. al Xle-a, Al-Massudi, le numeste obiecte „care nu fusesera faurite de mana vreunui om”. Gerard de Nerval in celebra sa carte „Calatorie in Orient” constata ca roca folosita in constructia celor trei mari piramide nu este vestitul sienit care se gaseste pe malurile Nilului, ci o roca provenind din…America de Sud!

Insula Creta, este defapt Atlantida?

In primavara anului 1900, arheologul englez Arthur Evans descopera in Creta, palatul regelui legendar Minos din Cnossos. Aceasta descoperire va da nastere unei celebre teorii asupra Atlantidei. La 19 febr.1909, prof. K.J. Frost de la Queen’s University din Belfast publica in The Times ipoteza conform careia fabuloasa legenda a Atlantidei este o reminiscenta fidela a puterii minoice. La fel ca si civilizatia atlanta si cea minoica se stinge brusc spre anul 1500iH „Cnossos se stinge in momentul cand parea foarte puternic si ferit de orice primejdii. Totul s-a petrecut ca si cum intregul regat ar fi fost inghitit de ape, parand sa adevereasca povestea Atlantidei.”

Ipoteza lui Frost este preluata si consolidata in urma descoperirilor de dupa 1932 ale arheologului grec Spyridon Marinatos. In cadrul sapaturilor din apropierea anticului port cretan Amnisos este descoperita „Vila Frescelor” in care pozitia unor ortostate ( dale de piatra impodobite cu basoreliefuri) este neobisnuita. Totul arata de parca intreaga zona a fost maturata de un imens tsunami. Marinatos sustine ca distrugerea – universal admisa – a orasului Cnossos, precum si a imperiului cretan pe care istoricii o situeaza catre anul 1500 iH este consecinta unei eruptii vulcanice de o intensitate neintalnita. Focarul acestui cataclism s-ar afla – crede el – in insula vulcanica Thera, situata la 120 km nord de Creta. Profesorul englez J.V. Luce crede cu tarie in ipoteza conform careia Creta este Atlantida disparuta. El presupune ca un grup de nobili minoeni au istorisit preotilor egipteni evenimentele traite, pentru ca ele sa fie inregistrate de istorie. Relatarile refugiatilor minoeni au constituit elementele esentiale ale legendei pe care preotii egipteni i-au povestit-o lui Solon noua sute de ani mai tarziu, in 590iH. Luce face o interesanta demonstratie in privinta traducerii facute de Solon, Keftiu (numele egiptean al Cretei) insemnand Atlantis:”Solon a facut legatura cu mitul lui Atlas, care avea o fiica intr-o insula izolata de la apus si era pazitorul stalpilor care sustin Cerul”. Atlantida nu ar insemna situarea acesteia in Oceanul Atlantic, ci doar „Insula lui Atlas”. Fireste, este greu de acceptat ca Solon n-ar fi cunoscut Creta si civilizatia ei apusa, mai ales ca o parte din refugiatii cretani s-au stabilit chiar in Aticca. Apoi, psihologia umana impune „dorul de casa” iar Creta nu s-a scufundat, ci a fost acoperita, partial, de cenusa vulcanica. Intemeietorii unei civilizatii fantastice s-ar fi intors pentru a continua. Am putea, totusi, sa ne inchipuim ca dupa scufundarea Atlantidei, o parte a refugiatilor, urmare a „dorului de casa” au cautat o insula. Au gasit Creta si au luat-o de la capat. Un crud destin a facut ca istoria sa se repete. Cei ramasi au fugit nu de cenusa care le-a acoperit unele asezari ci de soarta care nu-i voia in mijlocul apelor. Poate ca si civilizatia minoica are aceleasi radacini cu cea egipteana si amerindiana iar legenda nu intra in contradictie cu descoperirile arheologice. Nu din pragmatism a afirmat Aristotel despre Atlantida ca „cel care a visat-o, acela a facut-o sa dispara”, ci din malitiozitate. Ii datora lui Platon prea multele cunostinte asimilate.

O alta teorie, Atlantida se afla in nordul Europei

O teorie revolutionara care situeaza Atlantida in centrul Europei de Nord, considerand-o chintesenta civilizatiei nordice stravechi, cea a raselor indo-europene ariene, apartine pastorului german Jurgen Spanuth. El pleaca de la credinta ca relatarile lui Platon nu pot fi decat pura fictiune. Nu-si putea imagina ( imaginatia nefiind punctul forte al protestantilor germani) ca in mileniul al IX lea iH putea exista o fortareata situata pe Acropola Atenei, ca atlantii aveau arme de fier, ca dispuneau de o flota de peste 1200 corabii si care de lupta. Studiind toate inscriptiile si papirusurile din perioada Exodului ( Vechiul Testament) ajunge sa descopere inscriptiile gravate pe Templul Regal de la Medinet Habu, efectuate din porunca lui Ramses al III lea.Templul a fost construit in sec. XII lea iH. In acea vreme, in 1220 sau 1210 iH a fost inaltata prima incinta a Acropolei din Atena. Spanuth afirma ca Platon greseste plasand disparitia Atlantidei cu 9000 ani inainte de Solon si ca acest eveniment nu se putea petrece decat in sec. al XII lea iH cand catastrofele naturale i-au determinat pe atlanti sa-si paraseasca meleagurile natale si sa porneasca intr-o lunga calatorie strabatand toata Europa si Orientul Apropiat; calatoria lor sfarsindu-se prin lupta dusa de Ramses al II lea impotriva invaziei acelor „Popoare ale Marii”, a libienilor si a tirenienilor.

J. Spanuth sustine ipoteza conform careia istoria Atlantidei este strans legata de cea a „Popoarelor Marii” ( mentionate si in Vechiul Testament). Vazandu-i incrancenarea cu care-si sustinea teoria si incercand sa-i tempereze inflacararea, prof. Van Wilamowitz – Molendorf exclama:”Se vor gasi intotdeauna cativa nebuni dornici sa caute Atlantida>” Spanuth observa ca egiptenii, conform cosmologiei lor, imparteau cercul pamanturilor populate in 10 curbe, adica in 10 segmente corespunzand, aproximativ, gradelor de latitudine. Dupa parerea egiptenilor „Popoarele Marii” faceau parte din „a noua curba” care corespunde regiunilor situate intre 52 grade si 58 grade lat.N : Germania de Nord, Danemarca si Scandinavia meridionala. Artistii egipteni au infatisat popoarele din „curba a noua” purtand pe cap casti cu coarne, inarmati cu scuturi si sabii cu maner drept, obiecte folosite curent numai in Europa de Nord inspre anul 1200 iH.

Inscriptiile din epoca lui Ramses al III-lea mentioneaza trei grupuri principale care formeaza „Popoarele Marii”: ferii, saksarii si denenii. Aceste inscriptii reprezinta prima atestare scrisa a ferosienilor, adica a celor mai vechi triburi din imperiul celto-german: frizonii, saxonii si danezii. Spanuth descoperind peretele stancos al insulei Helgaland din Marea Nordului, crede ca este ramasita unui teritoriu mult mai vechi, scufundat in mare. Bazandu-se pe afirmatia lui Platon ca in Atlantida se „extragea cupru sub forma dura si maleabila” apeleaza la geologul Wetzel din Kiel care ii confirma existenta unui bogat zacamant de cupru.Intre stanca Helgolandului si coasta Germaniei de Nord, in partea sudica a peninsulei Iutlanda, a existat o insula care a disparut in adancul marii in urma unei catastrofe naturale devastatoare. Insula, pomenita si de Homer, reprezinta cel mai important si mai valoros centru al Imperiului Nordic, splendoarea capitalei sale – Basileea – uimind lumea acelor timpuri.

Aici Spanuth cauta oricalcul, materialul mai de pret decat aurul. „Oricalcul era de fapt chihlimbarul galben (sau ambra galbena) rasina fosila extrasa din pamant in numeroase locuri din vestul Eiderstadt-ului. In epoca bronzului chihlimbarul era considerat de cea mai mare valoare; se topea usor, se dizolva in ulei, putand fi aplicat ca lac. Bucuria de a trai a oamenilor nordului, constatata si de Ulise, se stinge odata cu trecerea unei comete de dimensiuni uriase prin apropierea Pamantului, ceea ce declanseaza catastrofe imense. Mitologia greaca ilustreaza acest eveniment prin mitul lui Phaeton, al carui car solar „a cazut pe Pamant, la gura fluviului Eridanos”( asimilat de Spanuth cu fluviul Eider). Legenda poate fi comparata cu anumite poeme din Edda scandinava care amintesc despre distrugerea lacasului zeilor, Asgard, din cauza prabusirii lui Fenrir (Lupul Fenris) la gura unui mare rau. Dupa distrugerea imperiului lor, arienii din nord, care nu pot fi decat atlantii, conform parerii lui J. Spanuth, iau drumul exilului fugind de foamete si de urmarile calamitatilor naturale. Ei pornesc pe drumurile comerciale cunoscute din anul 2400 iH. „Unii s-au indreptat spre Grecia, altii spre Italia. In Grecia au invins cu usurinta, rezistenta care li s-a opus fiind destul de slaba, pentru ca atat la Micene cat si la Tyr, cetatile intarite fusesera distruse de cutremure. Navalitorii nu au reusit sa puna stapanire si pe Acropola Atenei, care era aparata de un parapet urias, asa-numitul Zid al pelasgilor. Avantandu-se in batalie, atenienii in frunte cu regele Kodros au opus o rezistenta indarjita. Eroismul lor a fost absolut unic, stravechiul stat atenian izbutind sa stavileasca puterea uriasa a armatei navalitorilor, pastrandu-si libertatea”. Cea mai mare parte a popoarelor nordului si-a continuat peregrinarea. Datorita flotei construite si echipate la Naupaktos, aproape de golful Corintului, au cucerit si ocupat Peloponezul, Creta, Ciprul si Rhodosul. Dupa aceea patrund in Asia Mica si – supunand Imperiul Hitit – au ajuns pana la Karkemis, pe malurile Eufratului, au strabatut Palestina si Siria, oprindu-se la hotarele Egiptului, unde au inceput sa-si desfasoare armatele pregatindu-se de batalie, dupa cum atesta inscriptiile gravate pe Templul Regal de la Medinet Hebu. In apararea teoriei sale Spanuth arata:”Dupa ce am inteles ca inscriptiile de la Medinet Hebu corespundeau intrutotul cu relatarea lui Platon, m-am hotarat – in 1933 – sa fac primele mele investigatii submarine. Asa am descoperit vestigiile Atlantidei la 9,2 km est de Helgoland. In spatele masivului stancos al Helgolandului scafandrii au gasit incinta si ruinele cetatii Basileea. Europa de Nord a fost dominata de o civilizatie superioara pana la mijlocul sec. XIII iH. Inca din anul 2400iH Germania de Nord si Scandinavia meridionala constituiau un centru cultural si comercial deosebit de activ.

Edgar Cayce si civilizatia atlanta

Ajungand la Edgar Cayce mi-am amintit cuvintele lui Albert Einstein:”Se intampla ca anumiti vizionari sa descopere lucruri esentiale cu mult inaintea savantilor… Cum se poate explica aceasta? Se pare ca ei au uneori intuitii geniale.” Cel care a fost supranumit „omul misterului” sau „Profetul adormit” a emis despre Atlantida o teorie pasionanta considerata de unii ca fiind plina de adevar si meritand sa fie studiata si analizata cu cea mai mare atentie in timp ce altii o considera lipsita de logica, nefundamentata, slab argumentata. E. Cayce a lasat aproximativ 2500 texte care se refera la Atlantida. Acestea sunt exprimarea sedintelor de hipnoza efectuate intre anii 1924-44. Cayce credea ca un mare numar de suflete sau entitati individuale traisera deja o viata sau chiar mai multe in Atlantida, inainte de a se reincarna, fiindu-ne contemporani. era convins ca influenta atlantilor este covarsitoare, marcand puternic epoca in care traim:”Bazandu-ne pe reincarnare, tinand seama si de faptul ca anumite suflete care au vietuit odinioara in Atlantida, patrund in sfera noastra, salasluind in oamenii care ne sunt contemporani, nu mi se pare surprinzator ca ele sa actioneze in prezent, intervenind in viata oamenilor si a popoarelor”. Dupa parerea lui Cayce Atlantida nu a disparut intr-o singura zi, Procesul a fost mult mai lent, cuprinzand trei mari cataclisme situate intre anii 50000-28000 iH. cand continentul s-a scindat in mai multe insule. Distrugerea totala dateaza din anul 10000iH, ultimul cataclism inspirand lui Platon dialogurile Timaios si Critias care au creat legenda. Cele trei cataclisme au spulberat Atlantida, nimicind si dovezile palpabile ale existentei continentului. Intr-o „lectura” din 1932, Cayce situeaza geografic Atlantida „intre Golful Mexic si Mediterana. Se pot descoperi urme ale acestui continent disparut, dovezi ale existentei sale, in Pirinei, Maroc, Honduras, Yucatan. Indiile Occidentale britanice sau Bahamas se numara printre vestigiile acestui continent. Daca s-ar efectua sondaje geologice in aceste insule sau in Gulfstream, indeosebi in apropiere de Bimini, s-ar descoperi, cu siguranta, dovezi hotaratoare”. Cayce impartaseste parerea lui Platon, situand Atlantida in mijlocul Oceanului Atlantic. Popoarele atlante au trecut, dupa opinia sa, foarte repede prin stadiile inferioare de civilizatie,aceasta datorandu-se aportului „rasei rosii”mai inteligenta si mai intuitiva. Intr-o „lectura” din 1925 specifica:”Cu mult timp inainte de aparitia omului, Terra era locuita de animale”, Dupa succesiunea aparitiei si disparitiei unor regiuni geografice oamenii s-au stabilit pe locul Saharei, regiunea superioara a Nilului „care se varsa in Atlantic”, pe vaile fluviilor Tibetului si Caucazului „care se varsau in Marea Nordului” sau pe cele ale Mongoliei care „se varsau in Oc. Pacific. 130 milioane de suflete populau atunci Pamantul. Epoca respectiva poate fi datata: acum 10.5 milioane de ani.” Pe plan geografic, marele savant american Robert Dunbar in lucrarea „Istoria Geologica” sustine teza lui Cayce, adaugand precizarea ca Neu Mexico ascunde grote datand de o suta de mii de secole; se presupune ca zona nu a suferit nicio transformare geologica importanta. Viziunea din 1925 referitoare la vechimea omului ( 10.5 mil. ani) era in dezacord cu toate opiniile stiintifice din acea vreme, conform carora omul nu exista decat de cateva milioane de ani.Descoperirile recente sustin, insa, afirmatiile celebrului medium.

In cursul „lecturilor” Cayce prezinta in detaliu civilizatia atlanta. Este, pur si simplu, o cronica a unei lumi disparute. Tara avea o clima temperata. Animalele erau mai mult sau mai putin salbatice. Pe treapta inferioara se aflau monstri jumatate oameni, jumatate animale, cum sunt centaurii sau nimfele. Acestia erau denumiti „lucruri” constituind o mana de lucru supusa. Urma categoria uriasilor si a piticilor, „formele ratate” ale speciei umane. Pe treapta superioara se afla fiinta ideala, perfect adaptata mediului inconjurator. „Rasa rosie” exploateaza toate resursele solului si subsolului. Atlantii, popor inzestrat cu o tehnica superioara, cu totul neobisnuita, creaza si construiesc folosind avionul si submarinul. Erau convinsi ca originea lor este divina si aveau un sentiment religios profund, mistic; credeau in existenta sufletului si in puterile oculte. Intr-o „lectura” din 19.04.1944, Cayce spune ca Marea Preoteasa atlanta era pastratoarea si ocrotitoarea „pietrei albe” datorita careia numeroase popoare, prin vorbele si faptele lor, erau in deplina concordanta cu „Constiinta Universala”. Intuitia extrem de dezvoltata ii ajuta pe atlanti sa prevada viitorul si „sa citeasca in adancul sufletelor”. Cu timpul, spiritualitatea atlanta va stagna. Atlantii incep sa uite esenta lor divina, gandindu-se numai la viata lor trecatoare. Pierd, astfel, „darul dumnezeiesc” care ii harazise a fi un popor precursor in multe domenii. Aceeasi observatie o face si Platon. Doua tendinte se vor ciocni cu inversunare: Fiii Legii Unice si Fiii lui Belial.

Legea Unica ii grupeaza pe cei spiritualizati care vor sa convinga poporul sa cinsteasca un singur Dumnezeu. Atlantii Legii Unice cred in reincarnare si in continuarea vietii pentru evolutia sufletului si a mantuirii sale. Ei se revolta impotriva tuturor nedreptatilor si condamna progresul ca pe elementul distructiv al omului.” Sufletul a fost dat de Creator…si trebuie sa-i fie inapoiat” Acestea erau preceptele Legii Unice respinsa de Fiii lui Belial (23.05.1938). Fii lui Belial sunt stapanii „monstrilor” rezultati din contopirea arhaica dintre om si animal. „lucrurile” sunt tratate cu brutalitate si folosite cu ajutorul hipnozei si telepatiei, fiind supusi cu desavarsire stapanilor.”Fiii lui Belial erau slujiti de adevarati roboti care erau siliti sa faca toate treburile in gospodarie”( 2.01.1940). Aveau simtul castigului si al petrecerii, se considerau elita societatii, erau orgoliosi si dispretuitori. Nu respectau legile si afisau un materialism excesiv. Nu aveau nici morala, nici constiinta, doar deplina multumire de sine. Numerosi Fii ai Legii Unice incep sa cedeze coruptiei, renunta la spiritualitate si isi adapteaza religia la noile lor tendinte, integrandu-i cultul idolilor si al sacrificiilor umane. „Fiii lui Belial le-au invatat pe fiicele Fiilor Legii Unice desfatarea, intensa bucurie a placerilor in raporturile dintre oameni”(13.09.1939). Intr-o lectura din21.07.1938, Cayce aminteste ca Fiii lui Belial foloseau pentru a se impune in lume, raza laser si bomba atomica. Pentru a distruge animalele care se inmultisera excesiv „s-a procedat intr-un mod comparabil cu trimiterea din diferite uzine sau baze centrale a razei supercosmice”. Pentru a impune acest lucru a fost convocata o conferinta mondiala pe care Cayce o dateaza:anul 50,722iH. „fiii lui Belial declanseaza un cataclism a carui amploare depasea efectul pe care-l scontau: cutremure, eruptii vulcanice, chiar o deplasare a Polilor”.Lemuria, primul continent lovit, incepe sa se scufunde in Oc. Pacific. Regiunea Marii Sargaselor dispare in adancul apelor. Continentul atlant este scindat in mai multe insule. Clima temperata devine torida. Multi atlanti se refugiaza in Europa, America Centrala si de Sud, cativa ajung in Egipt. Atlantida nu a fost, insa, distrusa in intregime. Cateva regiuni crutate de dezastru cunosc o dezvoltare uluitoare. In lecturile din perioada 1930-41 Cayce prezinta multe performante ale tehnologiei atlante. Stilul sau, insa, este destul de confuz. „Ceea ce numim in prezent avion era pe atunci o nava spatiala care putea naviga si in alte medii in afara aerului” (23.01.1941) „Au fost create forte motrice capabile sa transporte oamenii in diferite regiuni ale tarii si catre teritorii necunoscute”(2.10.1931).”In Atlantida, atunci cand popoarele intelegeau legile fortelor universale, Consultantul putea dirija in spatiu mesajele adresate altor tari, ghidand navele si aparatele”(7.02.1930).”…in acea epoca, obiectul principal, preocuparea majora a cercetatorilor, era inventarea unor noi tipuri de masini”(9.05.1941)”In orasul Peo se aflau cei ce se ocupau cu transmiterea la distanta a sunetelor, a vocii si a imaginilor…”(7.06.1930). „uimitoarea dezvoltare a fortei electrice era aplicata la deplasarea navelor spatiale sau a vaselor dintr-un loc in altul, la fotografierea la distanta, chiar prin pereti, la invingerea fortei de gravitatie, apoi la prepararea cristalului atotputernic…(20.03.1931). Dezvoltarea tehnologiei era insotita si de o inflorire fara precedent a artei. Totusi…tulburarile au reinceput. „Neintelegerile au survenit din cauza raporturilor dintre „roboti” si cei care detineau puterea”. Exploatatii erau aparati de Fiii Legii Unice. Conflictul este fundamentat pe doua conceptii de viata total opuse: cea a Fiiilor Legii Unice, in armonie cu constiinta universala, conform legii iubirii fata de aproapele tau si cea a Fiilor lui Belial, generand ura, neintelegerea si egoismul.Forta Binelui ( ar fi de discutat esenta „Binelui”) este invinsa de Forta Raului. In Atlantida domneste nedreptatea. Fiii Legii Unice, invinsi, se retrag departe de lume consacrandu-si viata exercitiilor spirituale si meditatiei mistice.”Fiii Legii Unice practicau concentrarea maxima a gandurilor cu scopul de a folosi fortele universale sub indrumarea sau sfaturile sfintilor. Puterea lor spirituala ii facea sa patrunda intr-o constiinta cvadridimensionala permitandu-le sa lipseasca din trupurile lor” (132.11.1941).

Urmeaza un al doilea val migrational determinat de iminenta folosire, impotriva majoritatii, a „fortelor mortii”. „In timpul exodului provocat de previziunile activitatilor care urmau sa declanseze fortele distrugatoare ale mortii, unii s-au imbarcat in navele spatiale de care dispuneau indreptandu-se spre Pirinei, Yucatan, Egipt si Tara Mayra reprezentata astazi de statele Nevada si Colorado.”( 7.04.1934). Centralele atomice se inmultisera iar nebunia Fiilor lui Belial avea sa le transforme in instrumente ale mortii. Din neglijenta, dar fara rea intentie, uzinele atomice au fost suprasolicitate si au intrat intr-o reactie incontrolabila care a dus la distrugerea tarii”.( 20.12.1933)

Edgar Cayce situeaza al doilea cataclism in anul 28,000iH. „El este relatat in Biblie, cand se vorbeste despre Arca lui Noe si Potop„. Culmea este ca, pentru cei ramasi pe ruinele Atlantidei, incepe o noua civilizatie in care progresul va sluji, pana la un moment dat, omul. Rezultatele sunt extraordinare. Se reuseste controlul total asupra razelor luminoase cum este laserul (raza mortii), se descopera „aerul lichid”, aerul comprimat, se utilizeaza pe scara larga aliaje metalice ultraperformante, cupru, aluminiu si uraniu. Oamenii stiau sa foloseasca energia solara. „Piatra de foc este instalata in templul Soarelui din Poseida; ea este generatorul central al intregii tari.

Orase, sate, uzine, masini zburatoare, submarine, vehicule de agrement, toate primesc energia necesara de la aceasta sursa”. In domeniul medical beneficiile rezultate de pe urma acestei forme de energie sunt imense: vindeca toate bolile si intarzie fenomenul de imbatranire. Totul se schimba, insa, rapid si Piatra de Foc ajunge un instrument de constrangere si tortura in mainile Fiilor lui Belial. Poporul incepe s-o numeasca „Cristalui cel Cumplit”. Cultul Soarelui si al falselor divinitati inlocuiesc cultul Zeului Unic. Fiii Legii Unice nu pot decat sa convoce un Sfat al Inteleptilor care insa nu poate face decat sa hotarasca punerea la adapost a arhivelor religioase si a dosarelor cuprinzand descoperirile stiintifice de cea mai mare valoare. Acestea sunt duse in Egipt,Honduras si Yucatan. Pamantul Atlantidei este supus unor bruste transformari geologice. Totul se scufunda, valurile imense matura o civilizatie extraordinara aruncand-o in adancurile oceanului. Intr-o clipa, dintr-un continent raman doar cateva culmi care dispar incet in ape.

Conform afirmatiilor lui Cayce, Insulele Bahamas reprezinta tot ce a mai ramas din Poseida. Aproape de Bimini, la 50 mile departare de coastele Floridei, se constata un fenomen ciudat: aproape de suprefata apei se vede un strat gros de mal, nemiscat, permanent.

Cayce afirma ca aici este locul unde, in 9,500 iH s-a scufundat un templu atlant. Cercetarile arheologice de astazi ii dau dreptate in sensul ca, in ocean, sub stratul de mal, s-a descoperit zidul unei cetati. Continentul atlant a fost lovit de 3 valuri cataclismice, fiecaruia corespunzandu-i exoduri ale unei populatii purtatoare de stiinta si cultura. destinatiile predilecte sunt: Pirineii, Egiptul, America si India. In Yucatan atlantii creeaza civilizatia maya. In America de Nord se instaleaza in New Mexico, Arizona si Colorado, ajungand chiar si in Mississippi si Ohio. Influenta religiei atlante asupra triburilor indiene este vizibila in tot locul. Despre irochezi se crede ca ar fi descendentii emigrantilor atlanti. Edgar Cayce are, in ultimele sale lecturi referitoare la Atlantida, o perspectiva destul de pesimista asupra epocii noastre.:”Fiind orientata in intregime spre progresul material, civilizatia noastra tehnologica este rupta complet de bazele ei spirituale si risca, la randul ei, sa aiba soarta tragica a Atlantidei”. Parerea sa a fost insusita si dezvoltata de absolut toti vizionarii contemporani noua, afirmandu-se ca numai dezvoltarea spirituala ne poate redirectiona sensul civilizatiei, ferind-o de distrugere. Se nasc totusi intrebari: nu este prea tarziu? Suntem noi mai dotati decat inteleptii atlanti care au esuat in incercarea de a-si salva civilizatia? Urmarind lecturile lui Cayce, frapeaza impacarea inteleptilor atlanti cu implacabilitatea destinului. Indiferent ca acceptam sau nu lecturile lui Cayce, nu putem sa nu fim de acord cu el ca viitorul nostru depinde de cateva optiuni fundamentale, latitudinea liberului arbitru fiind nesemnificativa. Putem face parte dintre Fiii Legii Unice creand o societate umana solidara in care stiinta spiritualizata va sluji numai binele comun sau putem urma calea Fiilor lui Belial cu o societate inumana (?), nedreapta (?), in care stiinta domina omul. Cayce isi incheie lecturile spunand:”Amintiti-va de filiatiunea voastra divina si veti fi salvati. Altminteri, veti disparea de pe fata Pamantului, ca Atlantida. Mijloacele de a va distruge nu va lipsesc: energia nucleara si, mai presus de orice, nebunia voastra. Perturbarile geologice vor confirma optiunile voastre si natura va fi, la momentul cuvenit, impotriva voastra. Lumea este o vesnica reluare. Atlantida exista iar voi sunteti actualii ei locuitori”.

Teoriile referitoare la Atlantida s-au fundamentat pornind de la dovezi stiintifice furnizate de istorie si arheologie, care au dat noi orizonturi imaginatiei. La Edgar Cayce lucrurile se petrec in sens contrar: imaginatia, indiferent de modelul prin care s-a manifestat, a creat noi orizonturi pe care istoria si arheologia au inceput sa le materializeze. Ambelor variante le este comuna nevoia de imaginatie a omului. Fara spiritul imaginativ , dezvoltarea societatii umane este foarte mult incetinita, raportata la timp istoric…chiar oprita. Perioadele „negre” ale istoriei sunt efectul unor impuneri dogmatice in gandire care au creat locuri si timpuri in care nu se intampla nimic. Atunci cand imaginatia a fost stimulata s-au produs „revolutiile” stiintifice, tehnice, artistice. Logica a contribuit, printr-o proasta manuire, la franarea aventurii stiintei. Se pare ca ne putem astepta la o noua „revolutie” de-abia dupa ce vom fundamenta paralogica.

Autor: Nicolae Dan Dinescu

www.descopera.org